Trebuia să particip la primul concurs oficial de swimrun din România, nu aveam cum să-l ratez, mai ales că era organizat de către Paul Georgescu, cel care reprezintă un reper absolut în înotul în ape deschise de la noi. Știam din start că va fi o experiență serioasă, așa că m-am înscris rapid la Atlantis Swimrun 2026. Ba, mai mult, am convins-o și pe fata mea, Natalia, care mai are puțin și face 17 ani, la proba scurtă.
Eu am zis să testez traseul lung, care ne-a purtat din stațiunea Jupiter până la Farul Genovez din Mangalia și înapoi. Ceasul meu a contorizat la final un pic peste 23 km, dintre care 4,3 km de înot, iar restul segmente de alergare.
N-a fost o cursă ușoară, cu toate că mi-am impus s-o iau ușor. Am avut însă de muncit, pentru că am avut parte de valuri încăpățânate și picioare grele.
Încă nu mi-am revenit complet de la Lion Heart
Sincer să fiu, nu m-am simțit extraordinar, dar nici complet dărâmat. M-am aflat la doar o săptămână după ce am terminat Lion Heart Ultra 2026, o cursă care mi-a stors aproape toate resursele de energie. Știam că nu pot pretinde timpi record sau o formă fizică de vârf, nici la înot, nici la alergare.
Înainte de competiția de pe litoralul românesc, mai participasem de două la astfel de curse, la Cannes, alături de Natalia, dar și în Portugalia, la Lagoa Swimrun, unde am avut ghinionul să fie anulate multe segmente de înot, ceea ce m-a făcut să sufăr mult.
La Atlantis Swimrun mi-am propus conservarea energiei, atenție la ritm și să ajung la final conștient și pe picioarele mele.
Natalia la proba scurtă
M-am bucurat foarte mult că la acest concurs a participat și Natalia. Având deja experiența comună de la Cannes, știa destul de bine la ce să se aștepte de la acest format.
Marea i s-a părut și ei destul de agitată, iar cursa i-a pregătit și mici provocări tehnice: la un moment dat i s-a desfăcut elasticul cu care își fixase plutitorul, așa că a fost nevoită să alerge o bună bucată de traseu cu el în mână. Mi-a spus la final că și-a dat seama că pentru alergare trebuie să te antrenezi mai serios dacă vrei să susții un ritm cu adevărat competitiv, dar overall i-a plăcut enorm cursa.
Segmentul dintre stabilopozi: școala de răbdare din Marea Neagră
Marea Neagră nu ne-a menajat. Am avut de înfruntat un segment de înot de aproximativ un kilometru, parcurs atât la dus, cât și la întors, care părea pur și simplu fără sfârșit.
Trebuia să înotăm paralel cu un dig masiv de stabilopozi: într-o parte era digul, iar în cealaltă parte o mare agitată, care arunca spre noi toate tipurile posibile de valuri, din toate direcțiile. Era puternică senzația că înaintezi pe loc. Nu m-am panicat, m-am concentrat exclusiv la brațe, la un ritm constant de respirație și mi-am repetat în gând că, atâta timp cât dau din brațe, la un moment dat se va termina și segmentul acesta.
Echipamentul a făcut și el diferența. Am folosit palmarele și plutitorul. Cu ocazia asta vreau să-i mulțumesc lui Bogdan Mihai Ioniță, care mi-a împrumutat palmarele lui după ce eu reușisem performanța să le uit pe ale mele acasă! A fost, de fapt, un accident fericit: modelul împrumutat a fost mult mai ușor și mai manevrabil decât ce aveam eu. M-au avantajat clar și deja au intrat pe lista de cumpărături pentru echipamentul viitor.
Alergarea ca un „tractor pe ogor”
Dacă în apă am reușit să-mi protejez picioarele și să trag doar din brațe, pe uscat lucrurile au stat diferit. La alergare m-am mișcat greoi. Temperatura și efortul mă făceau să mă simt încins ca un tractor pe ogor, astfel că fiecare trecere din alergare în apă era o adevărată binecuvântare răcoritoare.
Pe partea de nutriție, am plecat pregătit cu 4-5 geluri SiS cu electroliți (două dintre ele cu cafeină), din care la final am rămas cu un singur gel neconsumat.
Un alt element interesant a fost duelul amical cu colegul meu de club de la Unstoppable, Mihai Chițu. Mihai m-a devansat constant pe segmentele de alergare, dar recuperam pe cele de înot. Decisiv a fost ultimul segment dificil din apă, unde am reușit să pun distanță și să mențin avansul până la final.
Concluzii și festivitatea noastră personală de premiere
Chiar dacă am fost o mână de oameni la start, atât la proba scurtă, cât și la cea lungă, atmosfera a fost de pionierat. Mi-ar fi plăcut să fim mai mulți pe traseu, pentru mai multe repere, dar pentru prima ediție a unui astfel de format în România, evenimentul are un potențial imens.
Felicitări sincere lui Paul Georgescu pentru inițiativă și organizare, lui Bogdan Mihai Ioniță pentru traseul impecabil conceput în raport cu condițiile locale, și lui Ilie Filip pentru munca depusă la marcare și la siguranța noastră pe traseu!
După linia de sosire și festivitățile oficiale, eu și Natalia ne-am făcut propria noastră premiere: ne-am răsplătit fiecare cu câte o înghețată, exact ce ne trebuia după o zi întreagă de efort în apă și pe uscat.
La anul vreau neapărat să fiu din nou la start. Și, cine știe, poate până atunci găsesc și un coechipier pentru a aborda cursa lungă în echipă, aventura va fi cu siguranță și mai faină!
Ai participat până acum la un concurs de swimrun? Lasă un comentariu mai jos și povestim!