BikeFun, care este importator exclusiv și distribuitor pentru brandul Merida in România și Ungaria, a vândut pe piața locală 2.000 de biciclete Merida, a declarat directorul general al companiei, Robert Sipiczki, în exclusivitate pentru Biciclistul.ro.

BikeFun estimează că în 2013 va înregistra vânzări în creștere cu 10-20%. Oficialul s-a ferit să estimeze valoarea pieței de biciclete din România, motivând că nu există cifre oficiale.

Piața de biciclete din România în 2012
Moș Ion Roată: 1.000 de biciclete Felt vândute în 2012

Compania are în prezent 35 de dealeri care comercializează pe piața locală bicicletele Merida. Veloteca este dealerul care a generat cele mai multe vânzări de biciclete Merida în 2012.

Planurile BikeFun pentru perioada următoare sunt extinderea rețelei de dealeri în toate orașele din România cu peste 100.000 de locuitori.

Robert Sipiczki estimează că Merida se află în top 3 branduri internaționale pe piața din România, din punct de vedere al vânzărilor.

Cea mai scumpă bicicletă Merida vândută în România, în 2012, a fost Merida Big Nine Carbon Team, la 22.500 de lei.

Robert Sipiczki, în vârstă de 45 de ani, lucrează în industria de biciclete de 10 ani și vorbește fluent limba engleză. Are patru copii și o nevastă avocată, locuiește în Budapesta și este de profesie matematician.

Sporturile lui favorite sunt skiatul și ciclismul, iar mâncărurile lui preferate sunt mâncarea de rață, ciorba de burtă și ciorba de văcuță. Românii l-au influențat și în ceea ce privește băutura, pentru că-i place țuica (și vinul).

Șefului BikeFun îi place cel mai mult în România la Brașov, iar cuvintele românești pe care le rostește cu plăcere sunt “Bine, da” și “Noroc”.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.