Ce m-a impresionat la The Wall
Am scris despre câștigătorii The Wall – concursul de ciclism șosea marca Road Grand Tour la care am participat duminică, unde m-am luptat cu Sultanul, cățărarea balaur pe care aproape…
Am scris despre câștigătorii The Wall – concursul de ciclism șosea marca Road Grand Tour la care am participat duminică, unde m-am luptat cu Sultanul, cățărarea balaur pe care aproape…
Sultanul. Cea mai dură cățărare din zona ușor accesibilă bucureștenilor. Scurtă - 1,3 km, dar cu pante de peste 20%, chiar spre 30% pe alocuri. Mult prea mult pentru muritorii…
Ieri am dat piept cu Sultanul, The Wall, cea mai dură cățărare pe care am făcut-o până acum cu bicicleta de șosea. Din păcate, n-am reușit s-o urc 100%, la…
Sâmbăta asta are loc Crosul Loteriei Române, în parcul IOR, unde se vor acorda super premii, cred că cele mai mari de până acum la o competiție de alergare din…
M-am înscris la The Wall - RGT Pucioasa, unde voi face cunoștină cu Sultanul, o cățărare ”destul de dură, dar frumoasă”, după cum o caracterizează organizatorii dela Road Grand Tour.
Mirela Popescu s-a clasat pe locul 1 la H3RO by TriChallenge 2019, proba Olimpică, iar a doua zi s-a prezentat din nou la start, de data asta la proba Half,…
Mihai Baractaru s-a clasat pe locul 5 la H3RO by TriChallenge 2019, proba Half și s-a declarat mai mult decât muțumit de acest rezultat, în condițiile în care o accidentare…
Răzvan Ene s-a clasat pe locul 2 la H3RO by TriChallenge 2019, proba Olimpică, în spatele lui Daniel Attila, pe care știa că nu-l poate depăși. Și-a propus însă să…
George Murar s-a clasat pe locul 9 la H3RO by TriChallenge 2019, proba Half, dar timp de mai bine de două ore a fost lider de cursă. El a povestit…
Ioana Molnar s-a clasat pe locul 3 la H3RO by TriChallenge 2019, în clasamentul general feminin, proba Half, și a trecut linia de finish după 05:13:38. Ioana venea după o…
Beres Hunor s-a clasat pe locul 4 în clasamentul general de la H3RO by TriChallenge 2019, proba Half, la doar 27 de secunde față de ocupantul locului 3, Mihai Vigariu.…
Andrei Dudu s-a clasat pe locul 2 la H3RO by TriChallenge 2019, proba Half, în urma lui Andrei Vrabii, din Republica Moldova. Însă, în clasamentul național, Andrei Dudu a fost…
Daniel Attila a câștigat proba olimpică din cadrul H3RO by TriChallenge 2019 cu o diferență de peste șapte minute față de următorul clasat, Răzvan Ene. locul 1, Daniel Attila locul…
Andreea Călugăru a devenit campioană națională pe distanța Half, duminică, la H3RO by TriChallenge 2019, unde a trecut linia de finish după 04:57:12. Andreea s-a clasat pe locul 30 la…
Andrei Vrabii (27 ani) a câștigat categoric H3RO by TriChallenge 2019, proba Half, unde a trecut linia de finish după 04:08:08, cu 7min47s avans față de următorul clasat, Andrei Dudu.…
H3RO by TriChallenge 2019, concursul spre care mi-am canalizat toată atenția în acest sezon, a fost un eșec, din cauza lipsei de concentrare de care am dat dovadă duminică, 23…