Un ciclist în ținută business mergând pe o pistă de biciclete verde marcată în București, lângă trafic auto, cu un panou mare în fundal care anunță Programul Național "Bike to Work" în limba română.
Ilustrare conceptuală generată de AI (Gemini) pentru Programul Bike to Work.

Sunt un sportiv amator și pedalez mult mai mulți kilometri decât majoritatea oamenilor din jurul meu. De ani de zile, mă deplasez cu bicicleta la serviciu aproape zilnic.

Nu e deloc o plimbare romantică, dau piept cu jungla urbană, inspir noxele mașinilor, mă feresc de șoferi nervoși, de gropi și multe altele. Și totuși, în ciuda tuturor mizeriilor din trafic, câștigul e imens: fac mișcare zilnic (da, se pune la antrenament!), economisesc timp și am o libertate absolută. În timp ce alții își pierd mințile la cozi kilometrice, eu ajung în orice colț din București în cel mult 30–40 de minute.

Pentru mine, o schemă națională care să susțină naveta pe bicicletă ar fi o gură de aer proaspăt. Deci, cum ar fi dacă statul român s-ar preocupa de cei ca mine? Cum ar arăta o propunere legislativă din care să câștige toți: eu, noi, angajații, companiile, adică angajatorii, și statul român, care să vină cu niște măsuri în sprijinul oamenilor, în sprijinul unei vieți active?

Cum ar arăta povestea asta în realitatea noastră?

Conceptul nu e o rachetă spațială, ci o simplă ajustare în Codul Fiscal. Inima sistemului se numește reducere din salariul brut, un mecanism în care angajatul și compania fac echipă.

Să presupunem că vrei o bicicletă nouă, poate un e-bike sau un model de cursieră/gravel mai răsărit. În loc să strângi bani din salariul tău net, cel deja taxat masiv de stat, compania cumpără bicicleta, iar tu o plătești în rate eșalonate pe un an sau doi, deduse direct din salariul brut, înainte de aplicarea taxelor pe venit și a contribuțiilor. Rezultatul direct? Te trezești cu o reducere automată între 30% și 45% din prețul de magazin. Adaugi la asta posibilitatea de a-ți schimba bicicleta la fiecare 2–3 ani și un buget anual neimpozitabil de câteva sute de lei pentru revizii, lanțuri sau plăcuțe de frână și altele de genul acesta.

De ce ar face o firmă asta? Pentru că statul le-ar oferi o deductibilitate fiscală de 150% pentru aceste cheltuieli și zero contribuții sociale pentru sumele alocate.

În Vest nu se mai dezbate, se pedalează pe banii statului

Dacă toate astea ți se par povești frumoase pentru România, află că jumătate din Europa funcționează deja așa, iar cifrele și reglementările sunt publice.

În Irlanda, prin programul oficial Cycle to Work Scheme, angajații își iau biciclete normale de până la 1.250 de euro, e-bikes de 1.500 de euro sau cargo-bikes de 3.000 de euro fără să plătească impozit pe acei bani, iar dreptul se reînnoiește la fiecare patru ani.

În Germania, inițiative precum Dienstrad, au transformat bicicleta de serviciu în noul automobil de companie, beneficiul în natură fiind impozitat simbolic cu doar 0,25% din valoarea de listă.

Britanicii economisesc până la 47% din prețul echipamentului prin sistemul UK Cycle to Work, generând o industrie uriașă de retail velo.

În Franța, prin reglementarea Forfait Mobilités Durables, statul încurajează firmele să le acorde o primă neimpozitabilă de până la 800 de euro pe an angajaților doar pentru că aleg să vină la muncă pe două roți.

Toată lumea câștigă, nimeni nu pierde

În România, un astfel de proiect ar fi o afacere excelentă pentru toată lumea. Noi, sportivii amatori și pasionații, am avea acces la echipament de calitate și mentenanță decontată, pe care le putem folosi bine mersi și la turele de weekend sau în concursuri. Companiile câștigă un beneficiu uriaș pentru retenția angajaților, un profil verde real și oameni mai sănătoși, care își iau mai puține concedii medicale.

Cât despre stat și guvernanți, ei primesc pe tavă o soluție ieftină pentru a absorbi fonduri europene, a mai elibera orașele sufocate și a reduce presiunea pe sistemul de sănătate.

N-are rost să reinventăm roata

Nu trebuie să inventăm noi legi complicate. Modelele sunt scrise, testate și funcționează de ani de zile la câteva ore de zbor de noi. E timpul ca naveta cu bicicleta în România să înceteze să mai fie un act de curaj extrem și să devină o alegere normală, susținută inteligent de stat și de angajatori.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.