Din punct de vedere al câștigătorului, Turul Franței s-a terminat în proporție de 90%. Mai trebuie doar o minune sau un accident ca Tadej Pogacar să piardă. A arătat în etapa a 6-a, cu Tourmalet, că este cu totul în altă ligă decât toți și are 2’38’’ în fața locului 2, Jonas Vingegaard, Dacă nu se îmbolnăvește sau pățește un accident, nu mai are cum pierde Turul. Nu ar fi cel mai ciudat lucru din lume, când ne gândim că și Vincenzo Nibali a câștigat Turul în 2014, din postura de al treilea favorit, atunci când Chris Froome și Alberto Contador au abandonat după niște căzături.
Așadar, mulți de întreabă cum să continue să se uite la Tur, acum că e clar cine câștigă? Am văzut pe X pe unii care spun că închid televizorul și-l mai deschid abia la Vuelta. Alții care țin ca pe niște icoane edițiile 2002 și 2023 ale Turului și cred într-o revenire mesianică a lui Jonas. (Așa și eu pot să mă rog să câștig la loto, dar șansele mele nu cresc odată cu rugaciunile și credința mea în asta) Lipsa de suspans la vârf poate fi dezarmantă, însă există modalități în care poți să te bucuri de tur în continuare. Iată câteva sfaturi:
Poți deveni suporter al lui Pogi (dacă nu ești deja)
Fiecare victorie îți va aduce bucurie. Vei aștepta cu sufletul la gura fiecare etapă de munte sau care arată a clasică, în speranța că Pogi va ataca. O să fii cam dezumflat că slovenul nu va ataca și câștiga pe cât vrei tu, dar… asta e! Măcar ești în echipa câștigătoare.
Detașează-te, lasă taberele.
Nu mai aștepta surprize și răsturnări de situație și doar bucură-te de ciclism. Gândește-te că te uiți la Bundesliga. E clar după câteva meciuri că Bayern Munchen va câștiga campionatul. Anul ăsta a câștigat cu doar un meci pierdut, anul trecut cu doar 2… un fel de Pogi în ultimii 2 ani. Asta nu înseamnă că nu te mai uiți la meciurile lui Bayern. Te bucuri de goluri, de faze, de poate cel mai bun fotbal posibil. Dacă nu te plictisește fotbalul lui Bayern, atunci n-ar trebui nici Turul cu Pogi.
Încearcă strategia pariorului
Pariază contra ce-și dorește inima, adică suspans, altcineva în afară de Pogi să câștige. La următoarea etapă pentru favoriți, pune 5 lei pe Pogi, în timp ce inima vrea să câștige Remco, Jonas, Seixas sau Carapaz. Dacă iese Pogi… iei, ai câștigat! (deși aici mai trebuie să pui pe bilet și niște meciuri de hochei sau fotbal, că de obicei cota lui Pogi e foarte mică și nu-ți acoperă taxele). Dacă e învins, bucuria este imensă, înseamnă că există speranță… chiar dacă ai ieșit în minus la bani. Gândește-te doar la etapa de la Paris de anul trecut, când Wout van Aert l-a bătut pe Pogi pe urmarea pe Montmarte… nu a fost cel mai mișto sentiment din lume când l-a lăsat în spate pe pavatele alea ude și a trecut apoi primul linia de sosire?! Te-ai fi bucurat dacă ai fi pariat și 100 de lei pe Pogi. (Pentru cine nu s-a prins, articolul ăsta apelează și la umor, deci n-o lua ca un imbold către a paria. E doar o figură de stil!)
Gândește-te cât de norocos ești!
Puteai să te naști oricând sau să fi pasionat de orice alt sport, dar tu iubești ciclismul și ai nimerit în cea mai bună perioadă a lui, adică ești contemporan cu Pogacar, MvdP, Jonas Vingegaard, Remco Evenepoel, Paul Seixas. Eu am aproape 50 de ani și urmăresc ciclism de 30, cam din 1995, când a câștigat Tony Rominger Giro. În perioada asta am trecut prin perioada aia nasoală și plictisitoare a lui Lance, în care nu doar că știai cine câștigă, dar și etapele aveau o desfășurare plictisitoare. De Froome în Turul Franței să nu mai vorbim, că am văzut reluări din programul de Revelion care erau mai palpitante (cine nu știe ce-i cu astea să întrebe părinții!). Deși aici trebuie să-i dăm lui Froome ce-i al lui: Giro 2018 a fost o bijuterie, iar etapa aia cu Colle dele Finestre, când a atacat cu 80km, a fost ceva deosebit. Oameni ca Pantani sau Contador, care făceau lucrurile altfel, erau fascinanți. Întotdeauna mi-am dorit să fi prins și eu vremurile alea mitice ale lui Eddy Merckx, cu poveștile super-campionilor care se înfruntau pe orice teren, de la Turul Franței la Paris-Roubaix.
Ei bine, cred că ce avem acum este peste era Merckx (sunt subiectiv, nu dați cu pietre!). De când a venit Pogi, orice cursă în care intră este un spectacol și nu în sensul de câștigător (de cele mai multe orice el câștigă!), ci în sensul de cum o face, scenariul derulării cursei, care este, de cele mai multe ori, diferit decât cel anticipat de specialiști. Etapa 6-a din Tur, cu Tourmalet, este un bun exemplu. Profilul arată ca unul pentru evadare, ultima urcare este lungă și moale, unde cei mai buni merg cu peste 30km/h, iar statul la plasă contează mult. Până în era Pogi, în niciun Tur al Franței din ultimii 30 de ani n-aș fi zis că va ataca un favorit pe Tourmalet, cu peste 40km înainte de final. Doar că în era Pogi asta nu mai e ieșit din comun. Nu doar că Pogi a atacat, dar și Visma a încercat tot felul de strategii în prima jumătate a etapei, cu atacuri pentru a avea oameni în față, pe traseu, care să-l ajute pe Jonas. Dacă în epoca Lance sau Froome etapa de ieri ar fi fost o procesiune, în epoca Pogi a fost spectacol de la primul până la ultimul kilometru.
Joacă-te de-a expertul în ciclism
Ai văzut că, înainte de etapă, mai mulți experți Eurosport numesc un ciclist care cred ei că va câștiga etapa, apoi se face un punctaj, iar la finalul Turului va fi numit un câștigător. Fă la fel, pe cont propriu sau antrenezi și niște prieteni. Îți dau eu niște ponturi. Cred că Pogi are sigur pe agendă două etape: 19, cea care se termină pe Alpe d’Huez, și 21, cea de la Paris, unde a pierdut anul trecut (am scris mai devreme despre asta). În etapa a 16-a, de contratimp, poți să te gândești la un Remco, dar vezi cum s-a simțit în 14 și 15, etape de munte.
Uită-te și la alte culori, nu doar la galben
Turul nu este doar despre câștigătorul la general, are multe alte mize, care pot da niște meciuri interesante. Verdele, de exemplu. Anul acesta, sistemul de punctaj este schimbat, favorizând câștigătorii etapelor de sprint (se dau 70 puncte la victorie). Mads Petersen vrea verdele, dar nu prea are șanse la câștigarea unei etape de sprint, cu punctaj maxim. Așa că o să facă pe dracu-n patru să ia puncte pe traseu, să plece în evadare. S-a și văzut în etapa 4-a. În plus, în etapele de munte sprinturile intermediare sunt puse în prima parte a etapei, până la urcări (acolo unde se poate). Asta înseamnă că în prima parte va fi o luptă a sprinterilor pentru punctele de la sprintul intermediar, iar apoi se vor lupta cei interesați de etapă sau clasamentul general. Un exemplu bun în sensul ăsta a fost în etapa 6-a: în primii 60 km a fost evadat Mads Pedersen pentru punctele de la intermediar, iar în spate un sprint ca la final între Girmay, Kanter și Philipsen.
În plus, mai este și lupta pentru locul secund, cred eu. Deși mulți zic că Jonas este într-o altă ligă și e primul dintre muritori, cred că în turul ăsta nu mai e chiar așa. A fost în Giro și cred că asta se va vedea. Nu-l văd pe 2 la final. În etapa a 6-a s-a văzut că are și el o limită și a pierdut mult pe final în fața lui Remco, Seixas, Lipo și Ayuso. Avea mai mult de un minut după Tourmalet și a terminat la 19 secunde în față. Arăta epuizat la final, iar semnul ăsta de slăbiciune va fi exploatat de Bora, Decathlon și Lidl Trek. Sunt sigur că o să fie frumos.
Eu zic că sunt destule motive pentru a urmări Turul. În plus, să nu-l uităm pe Manolo și comentariul lui, cu istorie, mâncare și povești. Ce-i mai frumos decât să moțăi într-o etapă de sprint, cu o bere lângă tine și Manolo povestind despre catâri? Superb! Ceea ce doresc tuturor.
Emilian Nedelcu