După ce am publicat articolul în care analizam culisele incidentului auto de la cea de-a cincea ediție L’Étape România, unde doi cicliști au fost loviți de o mașină condusă iresponsabil pe traseul închis, secțiunea de comentarii de pe contul meu de Facebook a explodat.
Am asistat la un adevărat experiment social. La această competiție au participat peste 2.000 de oameni, care în acest fel au sărbătorit mișcarea, un stil de viață sănătos și bucuria de a face sport într-un oraș care în cea mai mare parte a timpului este gâtuit de ambuteiaje, noxe și înjurături.
În comentariile de pe Facebook am constatat o prăpastie uriașă între bula în care mă aflu eu, formată din oameni care practică sportul și o parte a populației, pentru care asfaltul este un spațiu sacru, destinat exclusiv mașinilor.
Un succes internațional pe străzi: cifrele reale ale L’Étape România 2026
Până să analizăm de ce o parte a populației dorește alungarea sportului din oraș, merită să ne uităm pe datele oficiale transmise de organizatori, care sunt impresionante pentru un eveniment sportiv.
- Peste 2.000 de cicliști la start pe cele trei trasee (The Race – 75 km, The Ride – 37 km și City Adventure – 14 km).
- Participare internațională masivă: sportivi din 22 de țări și de pe 4 continente (Marea Britanie, Elveția, Emiratele Arabe Unite, Brazilia, Africa de Sud etc.) au venit la București special pentru această cursă.
- Dimensiune comunitară și incluzivă: peste 250 de copii și adolescenți au luat startul în cursa familiilor, iar peste 80 de persoane cu dizabilități au concurat gratuit.
- O desfășurare logistică impresionantă: 300 de tehnicieni, 300 de voluntari și peste 400 de cadre din Poliție, Jandarmerie și Poliție Locală au lucrat pentru securizarea celor 5.000 de garduri de siguranță de pe traseu.
Bucureștiul a fost, pentru o zi, pe harta capitalelor europene în care sportul de masă este sărbătorit.
Oglinda din social media: radiografia comentariilor
Din comentariile primite pe Facebook, am constatat o cantitate uriașă de resentimente. Am structurat aceste reacții pentru a înțelege mai bine de unde vine această rezistență îndârjită față de mișcare.
1. Incitarea la violență și ura pură
Când un participant la trafic își exprimă public satisfacția față de accidentarea sau moartea unor oameni pe bicicletă, problema depășește nivelul unei simple dezbateri rutiere:
“Biciclistii trebuie calcati tot timpul cu masina. Orice biciclist trebuie calcat cu masina de catre orice sofer. […] Ma bucur de fiecare data cand aud de oric ebiciclist ca a fost calcat de o masina. Hai noroc!” (Ovidiu Bujor)
“sa ti sparga careva chitara n cap !” (Dan Morar)
2. Agresiune verbală și jigniri din spatele volanului
Pentru o categorie sonoră, mașina reprezintă un simbol absolut de statut, iar bicicleta o insultă adusă investițiilor în asfalt:
“Marsi în pădure, nu blochezi un oraș întreg că ai tu fantezii sexuale pe bicicleta!” (Mihai Asavoaie)
“…scoateți ghidonul din cur și da-le bicicleta înapoi la copii!” (Mihai Asavoaie)
“cum sa blochezi bah idiotule un oraș întreg după un eveniment de 200 de mii de oameni la Băneasa, idiotule! Marsi în Franța și pedalează cu gheții de acolo!” (Mihai Asavoaie)
“Esti cam imbecil sa urasti ceva ce a creat asfaltul ca pe care vrei tu sa te plimbi cu bicicleta. Esti doar un terminat ipocrit care vrea drept pe ceva pentru care n-a muncit in viata lui. […] Orice prost e in stare sa mearga pe o bicicleta, dovada esti tu. Nu orice prost e in stare sa conduca o masinarie, sa faca o scoala pt asta si sa intretina o masina.” (Ce Zboara)
“Cancer, dibitoci, vaci cu pedale!” (Mihai Asavoaie)
“O țară de prosti!” (Dragoș Matei)
3. „Trimiteți sportul la periferie sau interziceți-l!”
Gândul că orașul le aparține și altora creează frustrări uriașe celor care vor tranzit auto neîntrerupt de la scara blocului până la destinație:
“ORGANIZATORII sunt de vina si TOATE concursurile trebuie scoase din oras , care este si CAPITALA acestui stat […] Sa le duca in Baneasa sau pe Splai , sa poti ocoli , pe langa paduri , ai si aer curat si trafic mai mic !” (Marius Eugen)
“Emilian Nedelcu blocarea unui intreg oras este normalitate ?” (Cristian Ichim)
“hai sa fim seriosi..voi vreti sa blocheze astia un oras de peste 2mil de locuitori pentru cateva sute de maratonisti sau buciclisti” (Cristian Ichim)
“Bucurestiul nu este Berlin sau Roma, Paris, Londra, Madrid… […] La noi daca inchizi o bucata din centru ai nenorocit juma dw Bucuresti.” (Leopard Trek)
“Ați văzut ce s-a întâmplat în La Vuelta, și cum poți muri, fără să te lovească…mașina !?! Acest sport trebuie interzis imediat !!!” (Valentin Drînceanu)
“Acum când toate sunt în …”matca” lor( străzi, blocuri , metrou, malluri și multe alte facilități) , voi vreți să vă petreceți majoritatea timpului liber […] în mijlocul străzii, să mâncați, să vă distrați , să faceți sport și dacă s-ar putea să și…dormiți !?! […] Pieire cât mai…”lină” vă doresc…” (Valentin Drînceanu)
4. Teoria conspirației: „Dacă poza e AI, accidentul nu există”
Mecanismele de negare merg până acolo încât anulează faptele reale (confirmate de poliție și martori) doar pentru că articolul folosește o imagine ilustrativă:
“Iarasi poze AI ?” (Fuzi Alexandru-aka)
“da.. este o imagine făcută în AI. Deci.. nu a avut loc niciodată acest accident/incident !” (Marius Chiosea)
“Terrible AI photo.” (Davin Ellicson)
5. Experiențe similare și semnale de alarmă din comunitate
Din fericire, au existat și voci care au înțeles că problema reală este indisciplina cronică și incapacitatea unora de a respecta un semn de acces interzis:
“Este o problemă gravă a acestui neam când îi apare în față o INTERDICȚIE […] la vederea unui semn de acces interzis/sens unic, apare întrebarea DE CE? […] nu văd pe nimeni din față, DECI AM VOIE ÎNAINTE!” (Bogdan Mihai Ioniță)
“Mi s-a intamplat ceva asemanator acum zece ani la prima competitie cu bicicleta, duatlonul din Buftea. A intrat o masina pe traseu de pe o strada laterala…” (Florin Manole)
“Se mai intamplat si in Olanda. M-am trezit acum cativa ani cu un camion venind din sens opus pe un drum ingust pe traseul de bicicleta la un triatlon.” (Bogdan Tatomir)
“Dimpotrivă, sportivii merită organizarea de evenimente, mai mici sau mai mari. Dar cei care nu mai văd, nu mai aud, au atenția amorțită NU mai merită permisul de conducere.” (Negoiță Adrian)
“Este despre SPORT, in orasul cu multi burtosi, cu copii obezi si unde cu ocazia asta poate vad si acestia ce inseamna SPORTUL…” (Leopard Trek)
De ce are Bucureștiul nevoie de evenimente sportive?
Trecând peste valul de ură din comentarii, trebuie să răspundem ferm la o întrebare pe care mulți o folosesc drept pretext: de ce să închidem bulevardele din centrul unei capitale pentru câteva mii de alergători sau bicicliști?
- Spațiul public aparține tuturor locuitorilor, nu doar mașinilor. Strada nu este proprietatea exclusivă a vehiculelor cu motor. Impozitele și taxele locale sunt plătite de toți cetățenii — pietoni, bicicliști, utilizatori de transport public sau șoferi. Este absolut normal ca, de câteva ori pe an, spațiul central să fie oferit comunității pentru sănătate, mișcare și spectacol sportiv.
- Modelul marilor capitale europene. Paris, Londra, Berlin, Roma, Viena sau Madrid își închid regulat arterele principale pentru maratoane, tururi cicliste sau evenimente pietonale. Nu este un moft, ci un indicator direct de civilizație urbană. Orașele moderne caută să reducă dependența de mașină, nu să îi subordoneze fiecare metru pătrat de asfalt.
- Sănătatea publică și promovarea mișcării. Într-o țară aflată pe locuri fruntașe în Europa la obezitate infantilă și boli cardiovasculare, astfel de evenimente funcționează ca un catalizator. Când 250 de copii și adolescenți pedalează alături de părinți pe lângă Casa Poporului, transmisia unui stil de viață sănătos devine reală.
- Impact economic și turistic. Peste 22 de țări reprezentate la start înseamnă nopți de cazare, restaurante pline și o imagine internațională pozitivă pentru București. Cursa face parte din circuitul global A.S.O., punând România pe harta mondială a ciclismului amator.
- Problema nu e concursul, ci lipsa de educație rutieră. Când un șofer intră pe o stradă închisă pentru că „are el treabă acolo”, problema nu este că s-a organizat L’Étape, ci că respectul pentru lege și pentru viața celor din jur este opțional pentru acel conducător auto.
Un oraș care nu își poate opri traficul câteva ore pe an pentru sport este un oraș bolnav. În loc să alungăm bicicliștii în păduri și la periferie, ar trebui să învățăm să comunicăm mai bine rutele alternative, să organizăm mai bine culoarele de trecere și să înțelegem că strada este a tuturor.