Uneori am aceste porniri de a demonstra ceva, de a face lucruri mărețe și de a depăși ceea ce pentru mulți pare de nedepășit. La o primă vedere, pare grandomanie, dar cred că în spatele acestei nevoi se ascunde, de fapt, altceva: înfruntarea cu necunoscutul și dorința de aventură. Este un sentiment pe care îl port cu mine încă din copilărie, din vremurile în care exploram locuri noi, trăiam clipe intense și învățam din fiecare experiență.
Poate că acesta este motivul real pentru care, din când în când, mă înscriu la curse precum Lion Heart Ultra. Îmi provoc constant capacitatea de a descoperi Necunoscutul și, mai ales, de a ieși cu bine din el.
Provocarea
Lion Heart Ultra este o competiție de triatlon offroad, pe distanță lungă, organizat în Bulgaria, în regiunea Primorsko. Provocarea principală constă în parcurgerea unui traseu total de aproximativ 120 km, care străbate arii naturale protejate și rezervații din Munții Strandzha și Rezervația Ropotamo, într-un efort fizic de lungă durată, pe teren accidentat cu temperaturi ridicate.
Probele concursului
- Înot 3 km în Marea Neagră, în Golful Perla din Primorsko. Ai de parcurs două ture de câte 1.500 de metri.
- Ciclism offroad ~95 km. O probă de uzură maximă, desfășurată pe un traseu mixt (drum neasfaltat, pământ, poteci de pădure și porțiuni de șosea). Traseul include câteva urcări abrupte, cele mai multe ciclabile, ce acumulează în jur de 1.500 m diferență de nivel.
- Alergare pe teren accidentat 19 km. Nu este un semimaraton complet, dar se simte ca un maraton. Alergi prin Rezervația Ropotamo și zona Maslen Nos, acumulezi și aici diferență de nivel, 500 m, pe pante abrupte, poteci de pădure și poteci pietroase.
Necunoscutul
Care a fost, de fapt, Necunoscutul la această competiție?
Nu a fost doar lungimea traseului sau cele 40 de grade. Necunoscutul a fost însăși această combinație atipică de probe: suficient de lungi cât să te macine fizic și psihic, dar fără să fie de-a dreptul extreme, o ecuație în care necunoscuta principală ești chiar tu: cum faci față per ansamblu, cum îți gestionezi resursele și în ce stare ajungi la linia de sosire.
Provocarea și necunoscutul nu era dacă voi trece linia de finish, ci cum o voi face: complet terminat și stors de energie, dar cu clipe memorabile în tolbă, care să merite a fi povestite? Da, a fost o experiență care mi-a împins limitele departe, dar care nu m-a dărâmat, ci m-a împlinit, o aventură pe care nu o regreți, ci pe care abia aștept să o repet pentru a pune în aplicare tot ce am învățat din ea.
Cel mai greu concurs de triatlon
Lion Heart Ultra 2026 a fost, fără îndoială, cel mai greu triatlon la care am luat startul vreodată. Este o cursă care stoarce din tine mult mai multă energie decât Transfier, considerat, pe bună dreptate, cel mai dur și spectaculos triatlon din România. Singurul numitor comun între ele este efortul imens pe care ți-l cer pe traseu, dar dacă pe o scară a consumului energetic Transfierul se situează pe la un 7, Lion Heart Ultra urcă direct la un 9 sau chiar 10.
Am fost în cursă 8 ore și 45 de minute, un efort dus până la ultima picătură de energie, dar care m-a plasat la final pe locul 30 din 179 de finisheri (dintr-un total de participanți care a numărat 30 de DNF-uri), iar la categoria mea de vârstă am prins locul 8 din 27.
Iată cum s-au văzut cele peste 8 ore din interior.
Apă super calmă, orientare perfectă și meduze uriașe
Proba de înot a mers neașteptat de bine. Am înotat ceva mai mult decât distanța oficială, dar nu mă plâng, oricum sunt mulțumit. Au fost 3.185 de metri în 57:18 (un pace mediu de 1:47 min/100m), probabil ajutat de neopren și de o mare incredibil de liniștită.
Potrivit rezultatelor detaliate, am avut al treilea cel mai bun timp la înot de la categoria de vârstă 45-49 de ani, motiv pentru care țin să-i mulțumesc lui Alex Ion și clubului Unstoppable pentru antrenamentele de înot care m-au adus la acest nivel.
Capitolul orientare merită o mențiune specială: traseul de înot a fost impecabil organizat de bulgari, nota 10! Au existat niște balize uriașe care delimitau clar perimetrul pe care îl aveam de înconjurat, iar între ele erau plasate o mulțime de balize de ghidaj. În niciun moment nu aveai cum să o iei razna sau să te abați de la ruta corectă.
Totuși, n-a fost o probă complet lipsită de peripeții:
- Meduzele: Am dat peste niște exemplare uriașe. Una dintre ele m-a „mângâiat” direct peste față, lăsându-mi o usturime care m-a însoțit pe tot parcursul celor 8 ore și jumătate.
- Frecarea sub brațe: Deși la gât m-am dat din plin cu vaselină și nu am avut nicio problemă, am omis zona subbrațelor. Cum costumul de neopren a fost fără mâneci, marginile acestuia și ale trisuit-ului m-au frecat nemilos la fiecare braț, lăsându-mă cu răni destul de vizibile și usturătoare.
Ciclismul – 95 km de uzură, 40°C și un record personal de alimentare
La ciclism mi-au ieșit 94,84 km cu 1.501 m diferență de nivel.
Proba de bicicletă a fost grea, extrem de grea. Traseul nu este unul foarte tehnic, dar combinația dintre lungime, suprafața mixtă, urcările aparent nesfârșite și căldura infernală a transformat totul într-un efort de uzură imens. Ca stil și senzație, mi-a amintit de Vidraru Bike Challenge o cursă de mountain biking care m-a pus la mare încercare de fiecare dată când am participat, în 2023, când am avut nevoie de patru copci în zona cotului, sau în 2021, când am fost în cursă 5h22min.
La fel ca la Vidraru Bike Challenge, la bulgari ai de pedalat până îți iese fum pe urechi. Este o probă lungă, de uzură, care te macină încet și te stoarce de energie. De altfel, ciclocomputerul mi-a indicat un consum de peste 4.500 de calorii doar pe segmentul de bicicletă.
Traseul e plin de urcări lungi, care deși nu au un grad de înclinare exagerat, nu te lasă absolut deloc să respiri. În schimb, coborârile sunt pe măsură, ai parte de zone unde poți împinge tare în pedale și simți că zbori. Astea au fost de departe porțiunile mele preferate, mai ales spre final, când oboseala mi-a inhibat vigilența și m-a făcut să nu mai apăs manetele de frână. Lăsam bicicleta să curgă, pur și simplu. Cred că pe o astfel de coborâre am atins și viteza maximă a cursei, de 57 km/h.
Un sfat important pentru cine își dorește să participe la această competiție: traseul de ciclism nu este neapărat tehnic, însă lungimea, urcările și căldura conlucrează împotriva ta. Traseul devine cu adevărat periculos în acele momente în care oboseala se adună, iar concentrarea îți scade fără să îți dai seama.
A fost cât pe ce să o pățesc și eu pe o coborâre de pământ care nu anunța absolut nimic periculos. Zona fusese curățată frumos de organizatori, cu iarba și bălăriile rase, așa că terenul părea la vedere extrem de predictibil. Totuși, într-o secundă de neatenție, am prins cu roata din față un șleau adânc, lăsat de mașinile care trecuseră pe acolo probabil de mii de ori. Norocul meu a fost că nu aveam viteză mare: am pus rapid piciorul stâng jos și m-am sprijinit în el, țopăind într-un fel de fandare bulgărească de toată frumusețea, reușind să salvez căzătura!
Am încheiat proba de ciclism după 5:16:54, cu o viteză medie de 18,7 km/h. Nu cred că cifra ar fi fost cu mult diferită dacă nu aș fi făcut push bike pe bucățile abrupte unde am considerat că panta pur și simplu nu merită efortul și e mai înțelept să merg pe lângă bicicletă. La fel, timpul nu s-ar fi schimbat radical nici dacă ultimii 2–3 kilometri spre zona de tranziție ar fi fost liberi, în loc de acel haos cu mașini bară la bară printre care a trebuit să fac slalom ca să pot înainta.
Traseul de ciclism a fost foarte bine marcat; nu am avut niciun moment de dubiu în care să nu știu în ce direcție să o iau. Oricum, pentru o siguranță deplină, îmi încărcasem track-ul și pe ciclocomputer, așa că n-a existat niciun risc de rătăcire. Pe porțiunile de drum public asfaltat, traficul auto nu a fost complet închis, însă în fiecare intersecție sau punct cheie erau prezente echipaje de poliție care opreau mașinile pentru a ne lăsa să trecem în deplină siguranță.
Nutriția
A fost probabil cea mai bine executată parte din punct de vedere tactic. Știam că pe o asemenea căldură prăbușirea metabolică și deshidratarea sunt la un pas distanță, așa că am încărcat masiv pe bicicletă.
- 8 măsuri de Precision Fuel & Hydration în bidonul mare de 900 ml (120g carbohidrați + apă)
- 10 geluri SiS Beta Fuel (400g carbohidrați)
- 5 batoane SiS Beta Fuel Chews (225g carbohidrați)
În total, am avut 745g de carbohidrați (aproape 2.980 kcal) în cele 5 ore — o rată de ~147g CHO/oră, procesată de stomac fără crampe sau greață.
În ceea ce privește hidratarea, pe lângă bidonul de 900 ml în care am avut mixul de carbohidrați și apă, am purtat în spate un rucsac special de ciclism cu rezervor de 2 litri și furtun, umplut cu apă, lămâie și gheață (s-a păstrat neașteptat de rece o mare parte din cursă!). În plus, am mai avut un bidon de 500 ml pe cadru, pe care l-am reumplut de vreo 5 ori pe parcursul celor 95 km. Astfel am reușit să consum aproape 5 litri de lichide, acoperind aproape la fix pierderea estimată de transpirație (5.059 ml). Fără această disciplină strictă, n-aș fi ajuns întreg la T2.
Alergarea: modul zombie și politica pașilor mărunți
Dacă la bicicletă nutriția a mers ceas, la alergare am fost praf și pulbere. Eram năuc de la căldură și de la efortul pe care corpul îl făcea pentru a procesa caloriile și a se răci. Primii 5 km am crezut că o să mă târăsc; corpul pur și simplu nu mă mai asculta.
Pe urcări, ritmul a căzut dramatic, cel mai greu fiind kilometrul 14, cu ai săi +103m diferență de nivel, pe care l-am parcurs în 10:58 min (urcat în mers 99,8%, la fel ca la un maraton montan).
Pe coborâri, am reușit să mai deblochez picioarele. La km 16 am coborât cu 5:21 min/km, iar pe la km 19 am atins 5:00 min/km, un veritabil sprint la vale.
Am încheiat alergarea în 2:19:53 (2:24:17 total), cu un pace mediu de 7:13 min/km și un consum de 2.000 kcal.
Cum am gestionat momentele alea critice în care mă mișcam în reluare? Am aplicat politica pașilor mărunți. Nu m-am gândit la linia de sosire sau la kilometrii rămași, ci doar la următorul copac, la următoarea curbă. Am mers înainte ca un zombie, ajutat și de călirea mentală acumulată la ultra-urile din anii trecuți.
Atmosferă, logistică și sportivii bulgari
Pe parcursul cursei, am fost abordat de vreo trei ori de sportivi bulgari care, după ce s-au prins că nu sunt localnic, mi-au spus zâmbind în engleză: „This is a hard race for a heavy weight athlete!” (Pe doi dintre ei i-am depășit ulterior pe traseu!).
Organizarea generală mi s-a părut excelentă, peste multe curse din România, chiar dacă bariera lingvistică a fost vizibilă (briefing-ul și indicațiile au fost exclusiv în bulgară, iar în oraș cu greu te înțelegeai în engleză). Zona de tranziție a fost impecabil amenajată, dar cu o atmosferă mult mai relaxată decât la noi — fără strictețea absurdă cu care se aplică uneori regulie Federației Internaționale de Triatlon pe plan local.
Concluzie: m-aș întoarce?
Absolut! Zona Primorsko are o sălbăticie și o frumusețe aparte, iar Lion Heart Ultra este un concurs de triatlon offroad complet, de o duritate rară. Îmi pare rău că nu avem și noi în România un concurs similar la munte (încă îmi aduc aminte cu nostalgie de Fără Asfalt la Munte).
M-am întors acasă convins că vreau să mă întorc și anul viitor, ca să scot un timp mai bun și să-mi măsor din nou forțele cu această competiție.