M-am înscris din nou la Chianti Ultra Trail, proba de 75 km!

Chianti Utra Trail 2025 - Emilian Nedelcu

Am apăsat din nou butonul de înregistrare: revin la Chianti Ultra Trail, la proba de 75 km!

Am participat în 2025, când am avut nevoie de 10 ore și 26 de minute să trec linia de finish. Nu a fost chiar ceea ce îmi propusesem, pentru că aș fi vrut sub 10 ore. Nu am putut să cobor sub 10 ore și din cauza faptului că am avut noroi 99,9% din traseu. A plouat torențial înaintea competiției, iar în multe locuri, din cauza noroiului, mai ales pe coborâri, îmi era foarte greu să-mi mențin echilibrul și o direcție potrivită.

Ar fi trebuit să particip și în 2026, dar din cauza unei accidentări nu am mai putut lua startul, motiv pentru care am ajuns pe cărările de la Cinque Terre, în altă parte decât Toscana, dar cel puțin la fel de spectaculos.

Chianti Ultra Trail va avea loc în data de 20 martie 2027, zi în care sper ca traseul să fie uscat și în care să nu am nicio accidentare.

De ce din nou 75 km?

Proba de 75 km adună peste 3.200 de metri diferență pozitivă de nivel. Nu este doar un test de rezistență fizică, ci și o probă de administrare a resurselor:

  • Urcări lungi și susținute, unde fiecare pas contează și unde gestionarea ritmului salvează picioarele pentru a doua jumătate a cursei.
  • Coborâri tehnice, care cer atenție maximă pe măsură ce oboseala se acumulează.
  • Nutriție și hidratare, un capitol la care detaliile fac diferența între un finiș cu zâmbetul pe buze și ore lungi de suferință.

Revin pentru a alerga împotriva mea, a celui ce am fost, pentru a scoate la lumină un nou OM, mai bun, mai rezistent, mai călit.

Ce urmează?

Urmează lunile de pregătire: weekenduri dedicate acumulării de kilometri și diferență de nivel, antrenamente de forță, teste de echipament și optimizarea strategiei de nutriție de cursă.

Voi documenta pe parcurs întreaga pregătire, de la alegerile de echipament și pantofi de trail, până la cifrele din antrenamente și starea de spirit.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.