Riderul cu numărul 1: Alex Cujbescu la Lion Heart Ultra 2026

Lion Heart Ultra nu este genul de competiție care să ierte jumătățile de măsură. Un triatlon cross ultra pe teren dificil, cu 3 km înot în Marea Neagră, aproape 100 km de mountain biking și o alergare de uzură pe căldură, cursa reprezintă un test brutal de rezistență și strategie.

Am trăit-o și eu pe pielea mea și am povestit experiența mea de pe traseu.

Acum, la ediția din 2026, când organizatorii bulgari i-au dat lui Alex Cujbescu numărul 1 de concurs, mai în glumă, mai în serios, el a luat mesajul ca pe o datorie: aceea de a face cea mai bună cursă posibilă. Numărul de pe ghidon a fost doar un detaliu dintr-o ecuație mult mai complexă, pe care a rezolvat-o mai mult decât onorabil: locul 5 în clasamentul general, cel mai bine clasat român și câștigătorul categoriei de vârstă 45-49 de ani.

O astfel de cursă nu îți permite să fii superficial.

„O cursă de genul acesta trebuie tratată cu respect, altfel dă cu tine de pământ de nu te vezi”, sintetizează Alex filozofia cu care abordează fiecare start important.

De la pragul de 80 kg la peste 20 de podiumuri: de unde vine disciplina lui Alex

Pentru cei care îl văd astăzi pe Alex Cujbescu realizând timpi de top pe traseele de ultra triatlon, performanța poate părea de la sine înțeleasă. Însă evoluția lui are la bază o schimbare radicală de stil de viață.

Așa cum povestea într-un interviu acordat în 2020 pentru Unstoppable Sport Club, punctul său de cotitură a fost anul 2014, când a atins pragul critic de 80 kg, o greutate care i-a pus capac și l-a determinat să ia măsuri. Până atunci, mersul pe bicicletă însemna ieșiri de weekend cu prietenii și participări la competiții locale, precum Prima Evadare sau Maratonul Vinului.

O invitație la o ședință de spinning i-a schimbat însă ritmul: a început să meargă șapte zile din șapte la cycling, a ajustat alimentația, a fost inspirat de soția sa care terminase un maraton și a început timid să alerge. Contactul cu triatlonul îl luase încă din 2011, la o ștafetă la Fără Asfalt , unde a înotat într-un neopren trei sferturi împrumutat, bazându-se doar pe înotul din copilărie. Însă, primul triatlon complet l-a bifat în 2016, la Winter TriChallenge Izvorani (locul 20 general).

În acei ani aduna constant câte 7-8 triatloane pe an și avea un volum de antrenamente de aproximativ 10 ore pe săptămână. De altfel, în prezent tot aproximativ 10 ore pe săptămână se antrenează. În acest context, a strâns zeci de clasări pe podium la categorie, câștigând în 2019 circuitele de grupă de vârstă la cross triathlon și șosea, alături de un loc 3 open la cross triatlon.

Iar secretul din spatele acestei evoluții era surprinzător de simplu: o abordare realistă și ascultarea propriului corp. Sfatul lui de bază? „Când nu ai chef de antrenament, nu te duce!”

Relația de dragoste și ură cu Lion Heart: amintirile din 2020

Relația lui Alex cu Lion Heart Ultra are rădăcini adânci. Într-un articol publicat pe sportid.ro despre ediția din 2020, Alex descria cu mult umor și realism trăirile dintr-o astfel de aventură: de la teama în fața celor 3.000 de metri de înot („ultimele două balize parcă erau în Turcia, așa de departe păreau”) și înțepătura singurei meduze din Marea Neagră, până la gestionarea momentelor critice de pe traseu.

Tot atunci, în 2020, Alex povestea despre micile drame tehnice și logistice specifice curselor lungi: hârtoapele parcurse cu o mână pe ghidon și una pe un PET de apă de 1 litru primit de la voluntari, rătăcirile temporare de traseu, oprirea pe traseu pentru a ajuta un alt concurent cu un cartuș de CO2 la o pană, sau luptele psihologice și fizice purtate pe urcări împotriva cârceilor și a competitorilor locali (cum a fost celebra luptă cu bulgarul Samuil, cel cu urarea „stânga, dreapta, bere Ursus!”).

Experiența acumulată în edițiile anterioare – în 2020 a terminat pe un spectaculos loc 2 la open – a fost exact temelia pe care și-a construit strategia pentru ediția din 2026.

Alături de Alex, am fost cu bicicleta pe traseul de alergare de a Lion Heart Ultra 2026, cu o zi înaintea competiției. A fost o plimbare de recunoaștere, știa traseul ca în palmă, ne-a povestit tot ce știa. Informațiile oferite de el m-au ajutat, cel puțin la nivel psihologic, căci în cursă știam ce mă așteaptă, nu am avut surprize și mi-a fost astfel mai ușor să-mi gestionez realitatea din mintea mea.

După cursă, i-am pus câteva întrebări despre cum a trăit ediția din 2026.

Lecția de solidaritate din T2: un cont de Facebook creat din recunoștință

Dincolo de ritmul intens și de cifrele din concurs, esența abordării lui Alex s-a văzut cel mai clar imediat după trecerea liniei de sosire la ediția de anul acesta. Într-un moment în care majoritatea sportivilor caută doar să se prăbușească de oboseală, Alex a trăit momentul cu o seninătate aparte:

„Nu mai știu la ce m-am gândit imediat după ce am trecut linia de sosire, cred că doar am lăsat oboseala aia plăcută de după o cursă grea să mă cuprindă.”

A luat medalia, a stat cinci minute de vorbă cu soția sa, apoi a cerut permisiunea organizatorilor de a intra în zona de tranziție pentru a-și recupera telefonul din ghiozdan. Acolo a întâlnit un alt concurent, abia intrat de pe traseu, vizibil chinuit de crampe musculare.

„Dau de un cetățean care tocmai intrase în T2 și se schimonosea cu niște dureri, crampe bănuiam eu. Îl întreb dacă vrea magneziu. Avea. Sare? Avea. Ok, dau să plec, dar mă întorc și îl întreb de geluri. Ar fi vrut unul. Îi dau două, îmi mulțumește recunoscător, le ia, le bagă în buzunar și mă întreabă contrariat: ‘Dar tu ce faci acum, că mi le-ai dat mie?’ I-a picat fața când i-am spus că eu am terminat, mă duc la bere.”

Lui Alex i s-a oferit numărul 1 la start — „apropo, mi-au dat bulgarii bib 1, no pressure…”, a glumit el, iar gestul său din T2 a creat o legătură neașteptată. Sportivul ajutat de el i-a strigat din mers că i-a reținut numărul de concurs. A doua zi, l-a căutat pe rețelele de socializare.

„M-a găsit a doua zi, pe Facebook. Nu avea cont, și-a făcut special ca să mă găsească :)”

O cursă construită pe recuperare și nutriție matematică

Obiectivul lui Alex la startul acestei ediții a fost pur personal.

„Am plecat cu gândul să fac o cursă mai bună decât anul trecut. Atunci m-a surprins puțin a doua parte a traseului de bike, nu mă așteptam să fie așa de grele urcările de pe final, am suferit destul de mult în pedale atunci.”

Cursa a început cu o probă de înot într-o mare liniștită, însă înotul rămâne, după propriile sale cuvinte, un capitol sensibil.

„Pe mine, ca de obicei, înotul mă ‘trage’ destul de mult în spate. La bike și run am avut al 4-lea timp din concurs. Dacă aș fi plecat mai din față, după înot, altfel aș fi gestionat cursa. Însă așa, proba de bike devine cea mai importantă și da, cea mai grea. În funcție de cum o termini știi ce fel de alergare ai…”

Imediat după ce a ieșit din zona de tranziție T1, a fost nevoit să intre rapid într-un ritm alert. Am avut și eu ocazia să-l văd pe Alex la treabă: a trecut pe lângă mine ca o rachetă. Ieșisem înaintea lui din prima tranziție, dar nu am avut nicio șansă să-i iau roata, viteza lui era pur și simplu mult mai mare decât a mea.

„Am plecat greu de la înot, știam că așa va fi, apoi am luat o roată de la o ștafetă care mergea brici. M-a dus ca în fotoliu până la km 11 când l-am lăsat să-și facă talentul că altfel mă ardeam. Dar până acolo deja intrasem în top 10…”, spune el.

A urmat o evoluție constantă, cu urcări solide și coborâri abordate cu atenție — „că sunt mare maestru la căzături”. Nutriția a fost pilonul central care i-a susținut efortul pe căldură.

„Am mâncat foarte bine în această cursă. De fapt, mai mult am băut, mă descurc mai bine cu băuturi carbo decât cu geluri. La bicicletă am încercat să iau 120+ grame de carbohidrați pe oră, iar la alergare am rămas undeva la 90g, nu am vrut să forțez stomacul. Am mai umplut un bidon cu apă pe traseu și când și când mai luam câte un pahar de cola. Am mai luat și sare, dar și magneziu, pentru că a fost foarte cald”.

La intrarea în T2 se afla pe poziția a 6-a, deși numărase 7 biciclete în rastel. Pe traseul de alergare a rămas fresh, alergând calculat, ca într-un antrenament de Zona 2, pentru a evita riscul crampelor.

„Nu știu unde naiba l-am depășit pe cel de pe 5, cred că se pitise în tufișuri la o țigară sau ceva când am trecut pe lângă el”, mi-a spus Alex zâmbind.

Întrebat ce l-a impulsionat pe tot parcursul traseului, Alex a răspuns simplu:

„Motivație am, de obicei. Nu prea știu să renunț. Ritmul îl țin dacă știu ce am de făcut și foarte important dacă merge nutriția.”

Locul 5 la Open nu a fost o fixație. Raportarea sa la clasament este extrem de pragmatică.

„Locul 5 open nu prea m-a interesat. Putea fi la fel de bine și 10, atât timp cât am mers mai bine decât anul trecut. Nu poți controla ce zi au alții sau cine vine, așa e în tenis. Tactica o fac în T1 când văd câte biciclete sunt în rastel. Aici știam că îmi trebuie o pedală puțin mai apăsată.”

Singurul regret este suprapunerea calendaristică: „Iubesc Lion Heart. Singura chestie care nu-mi place este că e în aceeași zi cu cel mai de suflet triatlon al meu, Transfier. An de an dau o luptă interioară unde să mă duc.”

Echilibrul dintr-o pregătire atipică

Performanța de la Lion Heart a venit pe fundalul unui sezon cu planuri date peste cap din cauza vremii nefavorabile.

„Pregătirea specifică nu prea a fost pentru Lion. Eu am avut obiectiv principal Ironman Nice în iunie, dar mi-a tras-o canicula și au anulat concursul. De atunci am făcut antrenamente de întreținere, dar cu jumătate de chef, trebuie să recunosc. Din august, am început să mă uit la MTB, am zis să îngraș puțin porcul și am tras vreo două ture la Urlați și un TBT Race.”

Gestionarea volumului de antrenamente pentru o probă de tip Ultra reprezintă o provocare constantă atunci când trebuie îmbinată cu jobul și viața de familie.

„E un echilibru fin. Este o perioadă complicată, ne mutăm într-o clinică mai mare și mai frumoasă, iar chestia asta îmi înghite o groază de timp. Sunt norocos că îmi place ceea ce fac și că am un șef de treabă care îmi înțelege pasiunea, îmi dă și bani de biciclete :)). Și cu șeful de acasă am noroc. Mă suportă. Și la propriu, și la figurat :)”

Alex Cujbescu are 47 de ani și este medic stomatolog. Viața lui se împarte în patru capitole principale: familie, muncă, prieteni, triatlon. Spune că are tot timpul 24 de taburi deschise pe bike24, iar cântarul de bucătarie este bun doar ca să vezi ce greutate are tija de șa.

Între drumul spre San Sebastian și dilema de pe bicicletă

Pentru cei care iau în calcul prima participare la un triatlon cross ultra, sfatul lui Alex este direct:

„Sfatul meu este să meargă! Este o cursă extraordinară, foarte bine organizată. Dar, cum am spus mai sus, trebuie făcute bine lecțiile înainte și obligatoriu o autoevaluare onestă.”

Finalul de an îl reorientează pe Alex către alergare, căci va participa la două competiții de care este atașat.

„Finalul de an mă cam găsește în pantofii de alergare. Fac două semi-uri foarte dragi mie, la Buzău și la București, organizate (impecabil) de Yolo Events. În noiembrie, mă așteaptă un maraton la San Sebastian.”

Această trecere către alergare vine la pachet cu o constatare aproape ironică, împărtășită de curând într-o discuție pe traseu cu partenerul său de antrenament:

„Alergam acum ceva timp cu Alex Ciocan și îi povesteam cât îmi place bicicleta, dar totuși că nu mă regăsesc pe ea, că îmi scade FTP-ul și că mi-e frică să mai ies cu plutonul ca să nu cad. Am constatat că cele mai bune intervale le scot la alergare, în ultimul timp. El se uită la mine, cam cu dezgust (gâfâia puțin) și zice: ‘Bă, tu te transformi în alergător!’”

Iată paragraful de încheiere potrivit pentru stilul articolului:

Dincolo de etichete, timp și clasamente, cred că Alex Cujbescu nu este doar un alergător, un ciclist, un înotător sau chiar un triatlonist. Este, mai presus de toate, un om care pune o pasiune uriașă în tot ceea ce face, un om care îi inspiră pe cei din jur să iasă în aer liber și să facă mișcare și care trăiește fiecare provocare cu o sete de neoprit. Genul acesta de poftă de viață și de mișcare nu se stinge ușor, cel mai probabil îl va menține un om extrem de activ, vivace și funcțional și la adânci bătrâneți, lucru pe care i-l doresc din tot sufletul!

Dacă aveți întrebări pentru Alex, în legătură cu felul în care se antrenează, ce echipamente folosește sau orice alte curiozități aveți în minte, nu ezitați să lăsați un comentariu aici. Îl voi face atent să răspundă solicitărilor voastre.