Un sportiv român devine cel mai rapid om din țară pe bicicletă, domină probele de viteză pură la Campionatul Național de Ciclism pe Pistă, ajunge la un palmares uimitor de 32 de titluri naționale și bifează victorii la pas în toate probele în care se aliniază la start. O astfel de știre ar fi deschis prima pagină a site-ului federației de profil, ar fi circulat în comunicate oficiale și ar fi adunat felicitări instituționale.
In România, însă, despre performanțele lui Szabo Norbert în ciclismul pe velodrom afli doar dacă citești presa locală din Covasna, mai exact publicația maghiară Háromszék.
Pe site-ul oficial al Federației Române de Ciclism e o secetă de informații aproape absurdă. La secțiunea de rezultate oficiale, ultimele ediții publicate ale Naționalelor de Pistă sunt cele din 2024 și 2025. Despre competiția de anul acesta nu există vreun articol, vreun comunicat de presă sau vreo listă de rezultate. Singura urmă a evenimentului este o mențiune stearpă ascunsă în calendarul competițional: trei rânduri seci care consemnează că între 21 și 23 septembrie a avut loc un „Campionat Național” la Plovdiv, în Bulgaria. Atât. Niciun nume de campion, nicio cifră, niciun cuvânt despre medaliile decernate.
UPDATE 29 septembrie, ora 16.00
Pe site-ul Federației Române de Ciclism a fost încărcat un fișier PDF cu rezultatele oficiale. Poate fi consultat aici: https://federatiadeciclism.ro/wp-content/uploads/2026/09/Rezultate-CN-Pista-si-Paraciclism-2026.pdf
În baza acestor rezultate, reise că au participat 18 sportive la acest Campionat Național de Pistă și Paraciclism, care au concurat la diferite categorii de vârstă și probe. cadeți, juniori, U23, Elite/Seniori, master și paraciclism.
Dacă ne raportăm strict la categoria de viteză, participarea a fost extrem de restrânsă, doar trei sportivi luptându-se pentru titluri: Norbert Szabo (Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe), Gerhard Moldansky (CSU Târgu Mureș) și Valentin Pleșa (CSUV Timișoara).
La nivelul întregului campionat, au fost acordate 19 titluri de campion național, dintre care trei au fost câștigate de Norbert Szabo, Sprint, 1 km Contratimp și Keirin).
Ciclismul pe velodrom este o disciplină fantomă în România, o ramură tratată cu o indiferență clinică, în ciuda faptului că la nivel internațional este un sport olimpic spectaculos, hiper-tehnologizat, în care marile națiuni investesc bugete uriașe în aerodinamică, velodroame acoperite și știință aplicată.
Iar ignorarea rezultatelor sale este cu atât mai nedreaptă cu cât Norbert nu este doar un stăpân al întrecerilor interne, ci un sportiv cu rezultate excelente și la nivel regional.
Absența totală a infrastructurii, nu avem în continuare niciun velodrom omologat și funcțional în toată țara, a transformat pista românească într-un exil permanent. Tot peste hotare, pe velodromul Kolodruma din Plovdiv, Norbert Szabó (33 de ani, un uriaș la propriu de 1,93 m, legitimat la Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe) a dominat din nou autoritar Naționalele la probele de viteză pură.
A luat aur la Sprint Individual, aur la Keirin (spectaculoasa cursă de lansare în spatele motoretei) și aur la 1 km Contratimp — proba de un chin fizic absolut, unde pleci de pe loc și accelerezi într-un efort anaerob extrem până la peste 60 km/h. La 1 km Contratimp, Norbert a oprit cronometrul la 1:04.807, spulberând concurența și devansându-și rivalii direcți, pe Gerhard Moldansky (CSU Târgu Mureș) și Valentin Pleșa (CSUV Timișoara), cu peste 6 secunde.
Toată această poveste absurdă îmi aduce aminte de o alta, din alt sport de nișă: Constantin Popovici, românul devenit campion mondial la high diving (sărituri în apă de la mare înălțime, de la 27 de metri). În lipsa oricărui turn olimpic sau bazin de profil în România, Popovici se antrena ani la rând într-o sală de gimnastică din București, sărind de pe trambulină într-o „groapă” cu bureți și repetând rotațiile în hamuri, urmând ca intrările efective în apă la viteze de 90 km/h să le bifeze doar când ajungea la concursuri afară.
Suntem, așadar, campioni balcanici, naționali și mondiali la sporturi pe care le practicăm „pe uscat” sau în țările vecine. Îl știu pe Norbert încă de când era copil și practica triatlonul. Muncea enorm și pe atunci, iar trecerea către ciclismul de performanță și, ulterior, către nișa extrem de dură a vitezei pe pistă nu i-a schimbat deloc disciplina. Probele de sprint pe velodrom cer o forță neuromusculară ieșită din comun, un wattaj de vârf uriaș (peste 1.800–2.000 de wați la start) și o rezistență psihică aparte — atribute deloc ușor de gestionat și de optimizat la un gabarit de aproape doi metri. Să te menții la acest nivel, să continui să te antrenezi pe șosea, în sală de forță sau pe unde apuci, fără să ai o pistă „acasă”, pe care să te reglezi zi de zi, înseamnă un efort privat uriaș, pe care foarte puțini îl înțeleg.
Sportivul de la Sepsi-SIC nu se oprește însă la titlurile adunate în Bulgaria. În fața familiei și a fiului său, care l-au susținut din tribune la Plovdiv, Norbert și-a fixat deja următoarele borne: Campionatul Balcanic de la Atena din luna decembrie și revenirea în circuitele de Cupă Mondială în anul următor.
Rămâne însă o întrebare amară: cât timp mai poate supraviețui o disciplină olimpică doar prin încăpățânarea și pasiunea câtorva sportivi? Când Federația Română de Ciclism expediază existența propriului Campionat Național printr-o simplă bifă în calendar și uită să mai publice numele celor care au urcat pe podium, titlurile lui Szabo Norbert nu reprezintă doar victorii pe pistă, ci un veritabil act de rezistență sportivă. Un campion despre care nu se vorbește, dar care continuă să fie cel mai rapid.