Turul Frantei 2013 - ce urmeaza dupa etapa 9

Turul Frantei 2013 - ce urmeaza dupa etapa 9

Turul Franței 2013 revine astăzi, după o zi de pauză, cu etapa a 10-a, care va fi una a sprinterilor și în care favoriții la marele titlu vor sta în pluton și se vor menaja (bine, nu-i ca și cum o etapă de sprint din Turul Franței e o plimbare prin parc).

Pe urmă, miercuri, vine etapa de contratimp individual, unde e puțin probabil ca Froome să fie bătut de vreunul din aspiranții la titlul de campion în Turul Franței.

Etapele a 12-a și a 13-a vor fi tot ale sprinterilor, dar etapa a 14-a vine cu șapte urcări de categorie. Cinci dintre ele sunt de categoria a patra, iar două de categoria a treia. E e etapă care se potrivește de minune unei evadări.

Etapa a 15-a e specială pentru că include epicul finish la Mont Ventoux. Aici ar putea avea loc o bătălie  acerbă între aspiranții la marele titlu, unde Movistar (cu Valverde) și Saxo Tinkoff (cu Alberto Contador) vor căuta să spargă piedestalul pe care s-a așezat deja Chris Froome.

 

În săptămâna a treia poate fi câștigat sau pierdut titlul

Turul Frantei 2013 - Alberto Contador conferinta de presa

Alberto Contador a susținut o conferință de presă ieri, în ziua de odihnă a Turului. El a răspuns întrebărilor jurnaliștilor care au încercat să afle de la el de ce a pornit așa de slab în Turul Franței și de ce nu a arătat mai multă vigoare. Spaniolul nu a inițiat până acum niciun atac și a arătat semne de slăbiciune, mai ales în fața lui Chris Froome care a câștigat etapa a 8-a atât de categoric.

Spaniolul a recunoscut forța  lui Chris Froome, dar a ținut să sublinieze că el este cel mai tare în ultima săptămână a Turului și că atunci va fi în forma optimă.

Este evidentă, însă, lipsa de formă a lui Alberto Contador. O vedem cu toții, cu ochiul liber, limbajul trupului nu ne poate păcăli, indiferent cât de bine știe să zâmbească spaniolul și să ne spună că totul este “bueno”.

Altul era Alberto Contador anul trecut, în septembrie, în Turul Spaniei, când a câștigat tricoul roșu la doar câteva săptămâni după ce ispășise o pedeapsă de suspendare pentru doping.

Ciclistul Saxo-Tinkoff e pe locul șase în clasamentul general, în acest moment, la 1:51 de Froome. Contador a fost în stare să-l urmeze pe Froome, atunci când Nairo Quintana (Movistar) a atacat in Pirinei, dar pacă nu era în apele sale.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Related Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds