Traseul celei de-a 21-a etape din Giro d’Italia 2012, etapa de contratimp decisivă pentru victoria finală, programată duminică la Milano, a fost redus cu 1.800 m, au anunțat organizatorii, cu puțin timp înainte de start.
Astfel, distanța de parcurs este de 28,2 km în locul celor 30 km prevăzuți inițial.
Reprezentanții Giro au declarat că această schimbare survine în urma problemelor de circulație de pe străzile din Milano, apărute în timpul săptămânii.
Înaintea acestui contratimp, spaniolul Joaquim Rodriguez are 31 secunde avans fată de canadianul Ryder Hesjedal.
Centrul orașului Milano, unde se dispută în parte acest contratimp, este supus unor măsuri specifice în această zi, închis traficului vehiculelor motorizate între ora 10.00 și 18.00. “O zi pentru recucerirea Milanului”, după cum s-a exprimat primarul Giuliano Pisapia.