Prima Evadare, cel mai tare din parcare concurs de mountain bike din România, are o lungime de 55 de kilometri.
Traseul este plat, de viteză, și se poate întâmpla să te fure peisajul și să uiți să te hidratezi corect. În primii 30 de kilometri nu se întâmplă nimic (acum zic din experiența personală), dar pe urmă vin niște crampe atât de nenorocite, încât toți sfinții din lume nu-ți ajung la câte înjurături vrei să emiți!
Evitați durerile inutile, hidratați-vă la timp și măcar s-o faceți cu cap. Aici intervine unul dintre cei mai mari producători de produse pentru sportivi, High5, cu o oferă foarte avantajoasă.
High5 Sports Nutrition are un pachet special pentru concurenții înscriși la Prima Evadare 2013, care înseamnă:
– 2 X Energy Gel
– 1 X Energy Bar
– 1 X Energy Source (plic)
– 1 X bidon 750ml High5
Toate astea costă 27 de lei, în loc de 33,5 lei.
Puteți achiziționa acest pachet atunci când mergeți să vă ridicați kitul de înscriere la Prima Evadare 2013. High5 va avea acolo un stand special, pe care nu aveți cum să-l ratați.
Hig5 este prezent pe piața din România de trei ani, iar produsele sale se adreseaza sportivilor profesioniști și sportivilor amatori, care practică sportul în mod mai serios.
High5 România are în oferta sa aproximativ 25 de produse de bază, destinate hidratării, energizării, dar și recuperării după efort fizic intens.