Pentru Răzvan Bucătaru e floare la ureche să schimbe niște pedale. Pentru mine, nu! Mi-a dat de m-a julit și, vă spun, a fost dureros. Iată ce s-a întâmplat când am încercat eu această simplă operațiune.
Am reușit această performanță cu o cheie de pe timpul lu’ bunicu’, moștenită de la tata. Nu avea mâner și era și foarte mică. O concluzie clară s-a desprins: cheile de buzunar nu sunt bune de nimic. Să nu vă bazați pe ele decât pentru operațiuni foarte, foarte simple, precum reglarea șeii sau montarea unui suport de bidon. Pentru celelalte operațiuni există scule pentru bicicletă profesioniste.
Ce să-mi cumpăr? La Decathlon costă 75 de lei. Ei se laudă că setul ăsta este conceput pentru repararea completă a bicicletei, cu toate uneltele necesare.
Am mai văzut un set similar la BikeXpert, la 110 lei. Setul se numește Topeak Survival Gear Box și conține 23 de scule pentru bicicletă. “Cam orice unealtă necesară reparației bicicletelor MTB sau de șosea este inclusă în acest mini-set”, spun reprezentanții BikeXpert.
Dar seturile astea tot nu conțin ce caut eu: o cheie pentru schimbat pedalele (de 15) care să fie mare, mare :).
Am găsit una pe Chain Reaction Cycles, dar costă 14 euro. Merită?