Sunt o persoană emotivă, deşi de cele mai multe ori acest lucru nu se citeşte pe chipul meu, pe care mulţi dintre cei care mă cunosc tangenţial îl aseamănă cu cel al unui bodyguard, al unui cămătar sau poate al unui jucător de rugby care te pocneşte la cel mai mic semn pe care-l faci. Dar cei care mă cunosc ştiu că am o fire poetică şi sunt un timid. Duminică, chiar înainte de startul Semimaratonului Bucureşti, m-au apucat emoţiile fiziologice.
Cred că i-am transmis şi lui Vlad această stare, prietenul şi partenerul meu de antrenament din ultimele luni, motiv pentru care ne-am aşezat nerăbdători la rând în faţa prea puţinelor cabine, să potolim supărarea vezicilor noastre prost dispuse. Timpul trecea nemilos, vezica se umfa într-un ritm accelerat, iar WC-urile din faţa noastră păreau că se îndepărtează, în loc să se apropie. În fine, după ce am scăpat de corvoadă, ne-am repezit către locurile noastre, făcându-ne cu greu loc printre miile de alergători înghesuiţi la start.
Start din coada plutonului
Din păcate, până să apucăm noi să ajungem lângă pacemakerii de 1h45m, s-a dat startul, iar eu şi cu Vlad ne aflam fix în coada uriaşului pluton de alergători, motiv pentru care au trecut vreo două, trei minute până când am trecut efectiv prin poarta de start, moment în care a început cu adevărat cursa şi pentru noi.
Pentru cei care nu ştiu, pacemakerii sunt alergători care aleargă cu o viteză calculată pentru a ajunge la finish într-un interval de timp stabilit dinainte. La Semimaratonul Bucureşti au existat pacemakeri pentru următorii timpi: 2h15m, 2h, 1h45m şi 1h30m, care aveau agăţate de tricouri baloane de diferite culori, umflate cu heliu, pe care scria timpul propus.
Primii kilometri au fost infernali, pentru că a trebuit să alerg foarte repede ca să ajung pacemakerii şi, în acelaşi timp, trebuia să răzbesc prin aglomeraţie. Ţelul meu era să alerg după pacemakerii de 1h45m, care aveau agăţate baloane galbene, iar după a doua jumătate a cursei să-i depăşesc şi să scot, până la finalul cursei, în jur de 1h40m.
Ajunsesem însă la piaţa Unirii şi nu vedeam nici măcar baloanele pacemakerilor de 2h15m. Am accelerat, cu hotărârea unui elefant de mare în călduri, pornit să cucerească noi teritorii. Pe la Piaţa Alba Iulia am ajuns în cele din urmă baloanele galbene, pe care scria 1h45m, dar deja mă simţeam obosit.
Când am trecut pe lângă primul punct de hidratare, la kilometrul cinci, am luat din zbor o sticlă plină cu apă şi, fără să mă opresc, am băut hulpav, după care am simţit că mă sufoc. Mi-am adus însă aminte de tehnica învăţată de la Gabriel Solomon, pe când mă antrenam pentru primul maraton (care cred că va rămâne şi singurul, pentru mult timp de-acum înainte) şi la următoarele guri am băut în paşi intermediari: inspiraţie – apă în gură, expiraţie – înghiţit. Am trecut de kilometrul cinci într-un ritm mult prea tare pentru obiectivul meu – 4:45, 4:39, 4:37, 4:40, 4:43, iar pe Vlad nu l-am mai văzut şi am presupus că a rămas în urmă. Ulterior, mi-a povestit că m-a avut în vizor până pe la kilometrul 11.
M-am gândit să rămân lângă gălbejiţi până ce îmi revine respiraţia şi tot ce trebuia să fac era să menţin un ritm constant de 4.58, ca să fiu în zona safe pentru acest obiectiv. Dar ce să vezi, pacemakerii alergau mai tare de atât! A trebuit să continui cu 4:45, 4:47, 4:48, 4:56 şi 4:43. De-abia după kilometrul 10 au reglat ritmul, astfel că de la kilometrul 11 am avut 4:53, 4:54, 4:54 şi 4:58.
Urcarea de pe Victoriei a fost cea mai grea
Cred că pe la kilometrul 15 am ajuns la urcarea de pe Calea Victoriei, unde pacemakerii au luat avans faţă de mine, pentru că pur şi simplu sunt foarte slab pe urcări. Următorii trei kilometri s-au agăţat cu îndârjire de picioarele mele, dar până la urmă m-am descurcat onorabil, 05:07, 05:06, 05:10. La kilometrul 18 am avut un puseu de energie – 4m:44s, ajutat de coborârea de pe Calea Victoriei, probabil.0
după care au urmat cei mai grei trei kilometri din cursă 05:03, 05:02, 05:13. Nu mă puteam gândi decât că sunt foarte obosit, că mai este atât de puţin, că pacemakerii se îndepărtează din ce în ce mai mult faţă de mine şi că poate n-ar strica să mă opresc un pic, să merg doar 50 de metri. Am strâns însă din dinţi şi m-am gândit că într-un sfert de oră mă voi afla la finish, cu medalia după gât, înfruptându-mă cu portocale şi multă, multă apă.
Record personal
Sunt foarte fericit că nu m-am oprit şi am reuşit să parcurg distanţa de semimaraton în 1h:42m:49s, cu o îmbunătăţire de 2m:59s faţă de recordul personal anterior, pe care îl stabilisem la Wings For Life.
Per total, Semimaratonul Bucureşti mi s-a părut o cursă mai grea decât Wings For Life, chiar dacă a avut un traseu mult mai plat. Parcă n-am putut să respir cum trebuie, soarele era prea fierbinte, picioarele erau greoaie. Parcă n-am fost eu. S-o fi adunat şi oboseala, pentru că luna asta am participat la Wings For Life, dar şi la Prima Evadare, competiţii care m-au solicitat destul de mult. Ia uitaţi diferenţă de viteză între prestraţiile mele la Wings For Life şi la Semimaratonul Bucureşti. La Wings For Life, dacă nu m ă opream la kilometrul 21 să merg la toaletă şi să înfulec 100 de ani din bunătăţile de la centrul de hidratare aş fi avut un record personal chiar mai tare decât cel obţinut duminică.
Per total, însă, sunt fericit cu rezultatul obţinut. Pe 31 mai mă aşteaptă Mogoşoaia Triathlon Offroad unde nu am niciun alt obiectiv în afară de a termina competiţia în timpul limită impus de organizatori. S-au strâns prea mulţi kilometri de concurs ca să mai pot emite vreo pretenţie.
Planuri de viitor
Mi-am dat seama că mă simt mult mai confortabil pe distanţa de semimaraton şi că, cel puţin nu la greutatea pe care o am acum (97 kg), nu vreau să mai fac prea curând un maraton. E mult prea solicitant fizic şi nu are rost să mă chinui inutil, aşa cum am făcut-o la primul maraton, când am crezut că-mi dau sufletul pe traseu.
Prin urmare, în toamnă, atunci când va fi Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon, maratonul Bucureşti pe scurt, voi ataca tot proba de semimaraton şi voi încerca să scot sub 1h:40m. Mi-am şi făcut un plan de antrenament, în acest sens, de care sper să mă pot ţine, pentru că presupune patru alergări pe săptămână, în condiţiile în care nu vreau să neglijez chiar de tot sesiunile de cicism.
Informaţii interesante despre Semimaratonul Bucureşti
- Peste 8000 de oameni din peste 50 de ţări au participat în Piaţa Constituţiei sâmbătă 17 mai şi duminică 18 mai, la cea de a treia ediţie a Petrom Bucharest International Half Marathon, competiţie organizată de Asociaţia Bucharest Running Club (ABRC).
- Învingătorul semi maratonului de 21,097 km a fost Maru David Kwemoi, cronometrat cu 01:01:43, urmat de către conaţionalul său pe locul doi, Chebii Daniel Kipchumba cu 01:02:27, şi pe locul trei Mitke Girma Ashebir din Etiopia, cu 01:02:29.
- La categoria naţională a semimaratonului, Daniel Stefan Lupulescu, s-a clasat pe locul întâi cu un timp de 01:10:09
- La cele 8 puncte de hidratare si improspatare s-au consumat 20.000 de litri de apă Izvorul Minunilor, 3.000 de litri de bautura energizanta Isostar si 3 tone de fructe oferite de Mega Image
- Parte din fondurile strânse vor fi alocate pentru programele derulate de organizațiile asociate: Hospice Casa Speranței, Little People, United Way, Light into Europe