Fără Asfalt nu se uită niciodată

Sâmbătă, la Fără Asfalt, am avut parte de unul dintre cele mai bune concursuri de triatlon la care am participat până acum. Sunt departe de performanţele lui Ciprian Bălănescu, campionul naţional la duatlon şi triatlon, sau de cele ale lui Alex Ciocan, ciclistul care se transformă, încet, încet în triatlonist de performanţă, dar sâmbătă am luptat din greu, cu îndârjire, sâmbătă am învins.

N-am urcat pe podium, dar am întrecut foarte mulţi concurenţi, motiv pentru care sunt foarte mândru. Eu nu particip niciodată la un concurs pentru poveste, pentru peisaj, pentru prieteni sau pentru distracţie. Nu. Când mă duc la un concurs, că e de alergare, ciclism sau triatlon, nu-mi doresc decât un singur lucru: SĂ CÂŞTIG! Şi chiar dacă ştiu că nu voi ieşi pe primul loc, tot vreau să câştig, iar Fără Asfalt 2014 a fost locul unde, ca un rechin, am gustat sânge.

Fără Asfalt, fără frică

Am luptat pe două fronturi la Fără Asfalt. Pe de o parte, am făcut echipă cu Vlad Coconu, iar împreună am fost ştafeta Biciclistul.ro. Eu am făcut proba de înot, el a biciclit şi alergat. Pe de altă parte, am participat la proba individuală de triatlon, 1.000 de metri înot, 33 de kilometri de ciclism pe teren offroad şi 8 km de alergare pe nisip, scoici, bolovani şi faleză.

Vremea a fost superbă, apa suficient de caldă încât să nu fie nevoie să înot în costum neopren – avea undeva la 19-20 grade Celsius, iar traseul de bicicletă a fost super uscat, numai bun pentru pedalat în forţă, avantajos pentru cei cu rezerve mari de energie şi biciclete de tip 29-er. Le-am avut pe ambele, la proba de ciclism m-am aflat în cea mai bună formă fizică, iar în ceea ce priveşte bicicleta, am concurat pe Felt Nine 80, un model entry level de care sunt foarte mulţumit şi la care nu am avut nicio problemă tehnică până acum, deşi l-am folosit în multe concursuri de la începutul anului.

Proba de înot

Ce-mi place mie cel mai mult la proba de înot sunt momentele de dinaintea startului. Ne tot foim, încolo şi încoace, aşteptarea generează presiune, emoţiile se pot citi pe feţele celor care participă prima oară la un astfel de concurs, te întâlneşti cu vechi prieteni, te saluţi, socializezi. Pe urmă, după ce intru în apă şi încep să înot dispar toate, ca fumul unui foc timid împrăştiat de vânt. Întotdeauna, în apă, mă gândesc la cât de bine îmi va fi la proba de bicicletă. Niciodată nu încerc să mă gândesc cât mai am de înotat, pentru că mă apucă depresia.

Nu mă antrenez deloc la înot. Singurele momente în care înot mai serios sunt atunci când merg în concediu la mare sau când particip la concursuri de triatlon, adică la trei, patru pe an, motiv pentru care nu excelez la această probă, dar nici nu ies ultimul din apă. De aceea, am rămas pe la mijlocul mulţimii de înotători care aştepta, călcând apa, să ia startul la Fără Asfalt.

Am încercat să înot ceva mai repede decât o fac în mod obişnuit la concursuri, fiind atent, în acelaşi timp, să nu-mi pierd respiraţia. Mi-a reuşit, însă m-am enervat pentru că mi s-au aburit ochelarii de înot şi nu mai vedeam aproape nimic. Am aproximat traseul în funcţie de înotătorii din jurul meu, de la care îmi mai luam, din când în când, şi nişte palme peste cap. Ăsta-i riscul pe care trebuie să ţi-l asumi la un concurs de triatlon, mai ales dacă eşti un înotător mediocru, aşa cum sunt eu, care se poziţionează acolo unde este colcăiala cea mai mare.

Am ieşit din apă al 142-lea, din 326 de concurenţi care au terminat proba de înot, după  18m23s. Endomondo zice că am înregistrat un record personal la proba de 1.000 de metri cu timpul ăsta. Să vă mai spun că cel care a ieşit primul din apă a făcut-o după doar 09m39s? Bine, e vorba de Răzvan Florea, medaliat olimpic la înot :).

Foto: George Groşescu

Proba de ciclism

După ce am ieşit din apă, am luat-o la fugă spre locul de tranziţie pentru ştafete, să-i predau cipul lui Vlad, care mi-a spus, ulterior, că se aştepta să ies din apă mult mai târziu şi că l-am luat prin surprindere. După ce i-am predat cipul, mi-am încălţat papucii şi am luat-o la fugă spre locul în care se afla bicicleta mea, la vreo 3-400 de metri distanţă. Nu ştiu ce au făcut ceilalţi concurenţi, care n-au avut inspiraţia să-şi lase papuci la ieşirea din apă, pentru că drumul până la locul de tranziţie era plin de pietre ascuţite.

Ajuns la bicicletă, am luat rapid un gel energizant, am băut un pic de apă, mi-am tras casca de bicicletă, mănuşile, m-am încălţat cu pantofii MTB, n-am uitat ochelarii de soare, şi am luat-o la fugă, pe lângă bicicletă, către poarta de ieşire pentru proba de ciclism. Urma proba mea preferată.

Şi am început să depăşesc la concurenţi în draci! Mă simţeam excelent, odihnit, plin de vervă. Cu o zi înaintea, dar şi în dimineaţa concursului am luat magneziu, să împiedic apariţia cârceilor, care la mine sunt o constantă în probele de anduranţă. Şi bine am făcut, pentru că n-am avut nici cea mai vagă crampă.

Pe bicicletă 99% din timp am depăşit fără să fiu depăşit şi n-am luat nicio căzătură. N-am avut parte de ajutor din partea altor concurenţi, cu care să merg la plasă, şi cu toate astea m-am clasat pe locul 40 în clasamentul general, la această probă, cu timpul 1h29m00s.

Foto: Radu Cristi

N-am văzut nimic în jurul meu, m-am concentrat exclusiv asupra vitezei şi asupra depăşirii a cât mai multor concurenţi.  Am avut parte şi de două mici incidente. Primul a fost pe o scurtă urcare pe asfalt, când m-a ajuns din urmă un biciclist care mi-a strigat că vrea să colaborăm, să mergem la plasă. Din nefericire pentru el, exact în momentul în care mi-a spus asta s-a agăţat cu ghidonul de şaua mea, s-a dezechilibrat şi a căzut. Eu am rămas în picioare, iar el nu a reuşit să mă mai ajungă din urmă. Mai apoi,  aproape de sfârşitul traseului de bicicletă, pe un drum de ţară, am depăşit în forţă vreo trei concurenţi. Am făcut-o cu greu, pentru că eram în uşoară urcare. Unul dintre ei mi-a agăţat roata din spate după ce l-am depăşit, moment în care bicicleta mea a zvâcnit violent spre dreapta, dar fără să cad.

În canionul Hagieni am încetinit puţin ritmul, pentru că traseul era foarte tehnic, iar uriaşa mea bicicletă nu-i tocmai nimerită pentru manevre de fineţe. Am ieşit cu bine din furcile caudine. Tot tehnică a fost şi coborârea prin pădure, foarte abruptă, pe drum îngust şi plin de vegetaţie. Mi-a plăcut la nebunie acolo, unde aproape că n-am atins frâna. Şi când laşi 95 de kg să se prăvălească la vale obţii viteză, nu glumă!

Ultima porţiune de traseu m-a dus înapoi în câmp, unde am reuşit să mai depăşesc vreo doi, trei întârziaţi, după care a urmat proba coşmar.

Epuizanta probă de alergare

Cine a mai fost la concursuri de triatlon ştie că proba de alergare, ultima, îţi pune la grea încercare picioarele, cel puţin la început. Vrei să alergi, creierul dă comanda, dar picioarele refuză executarea. Şi când mai pui la socoteală că fix în aceste momente, de nesupunere, de laşitate a picioarelor, te scufunzi în nisipul plajei dintre 2Mai şi Vama Veche, obţii un tablou complet al suferinţei.

Când am început să alerg înspre Vama Veche am fost adus cu brutalitate la realitate. Într-adevăr, făcusem o probă de ciclism bună, dar nu mai conta dacă nu puteam să ţin un ritm rapid la alergare. Urma să fiu ajuns din urmă, urma să fiu întrecut. Pentru că nu reuşeam să-mi revin, pentru că pulsul meu o luase razna, pentru că mai mult târam picioarele decât să le ridic în paşi de alergare, mi-am propus să ţin un rimt cât de cât constant, care să-mi permită să mă odihnesc un pic, care să mă aducă la linia de plutire.

Aveam de alergat patru kilometri până în Vama Veche, pe plajă. Nisipul era moale, iar din când în când traseul era presărat cu stânci şi pământ. Când am ajuns în Vama Veche, unde se afla un punct de rehidratare, eram stors de energie. M-am oprit, am băut vreo şapte pahare de apă, am mâncat vreo 10 felii de portocală, mi-am turnat vreo doi litri de apă pe mine, şi de-abia apoi am putut să mă urnesc. Urma să alerg o porţiune de aproximativ un kilometru pe faleză, înspre 2Mai, după care trebuia să mă întorc, din nou, pe plajă, către Vama Veche, Abia apoi urma întoarcerea directă către 2Mai, în mare parte pe faleză, cu un ultim kilometru tot pe plajă.

Acolo sus, pe faleză, am reuşit să-mi potrivesc un ritm mai rapid. Vântul bătea cu putere, binefăcător, iar peisajul se desfăşura larg înaintea ochilor, cu efect terapeutic asupra psihicului meu. Timp de 49 de minute, cât a durat proba mea de alergare pentru 8 km, am fost depăşit de mulţi concurenţi. La fiecare sufeream şi urlam, în sinea mea, dar n-aveam ce face. Tot ce câştigasem la proba de bicicletă mi se scurgea printre degete.

Foto: Radu Cristi

Dacă aş fi avut un kilometru de alergare în plus m-aş fi scurs, efectiv, pe nisip. Pe final am încercat, fără să-mi reuşească prea mult, un sprint, iar după ce am trecut de linia de finish m-am repezit la apă. Cred că am băut vreo trei litri în 10 minute, atât de vlăguit eram.

M-am clasat pe locul 60 din 325 în clasamentul general şi pe locul 15 din 86 la categoria mea de vârstă.

Câteva cifre interesante

La categoria mea de vârstă – 35-39 de ani, cel mai bun timp la proba de bicicletă l-a obţinut Alex Ciocan – 1:08:50. Eu, cu 1:29:00 am înregistrat al 12-lea timp.  Tot la categoria mea de vârstă, cel mai bun timp la înot a fost 00:10:49 şi i-a aparţinut lui Paul Georgescu. Dacă ar fi fost un concurs doar de înot, eu m-aş fi clasat pe locul 33 din 86.

Ciprian Bălănescu a câştigat Fără Asfalt 2014. Iată cum arată top 10:

Rezultatele complete