Pe scurt:
- Chris Froome a abandonat Turul Franţei, după ce a căzut de două ori în etapa a V-a;
- Vincenzo Nibali şi-a păstrat tricoul galben şi, mai mult, şi-a mărit avansul cu peste două minute faţă de principalii candidaţi la titlu;
- Alberto Contador este marele pierzător al etapei de ieri;
- Lars Boom a făcut o cursă memorabilă şi a câştigat etapa a V-a din Turul Franţei;
- Ploaia, vântul, frigul şi piatra cubică au provocat multe căzături şi accidentări.
Traseul etapei a V-a din Turul Franţei a fost anunţat încă de anul trecut, din luna octombrie, generând încă de atunci multe discuţii. A avut o lungime de 155 km, a pornit din Belgia şi a cuprins mai multe sectoare de piatră cubică, faimoase datorită cursei Paris-Roubaix, care mai este denumită Iadul Nordului.
Ieri a plouat la greu în nordul Franţei, motiv pentru care organizatorii din Turul Franţei au şi înlăturat două sectoare de piatră cubică de pe traseu şi, totuşi, etapa a fost plină de căzături.
După ce a căzut acum două zile, în etapa a IV-a, Chris Froome a gustat asfaltul, britanicul a căzut din nou, chiar înainte să înceapă vreun sector de piatră cubică. Imediat au fost trimişi trei membri ai formaţiei Sky să-l ajute să reintre în pluton, ceea ce s-a şi întâmplat şi cu un pic de ajutor din partea maşinii echipei.
Campionul mondial de contratimp, Tony Martin, care se afla în evadare, a căzut şi el. Pe urmă, în grosul plutonului, au făcut cunoştinţă cu mama Gea şi Andre Greipel (Lotto-Belisol), Marcel Kittel (Giant-Shimano), Arnaud Demare (FDJ.fr), campionul naţional francez. Şi toate astea s-au întâmplat înainte să fie atinse primele pietre cubice.
Când mai erau 70 km din cursă, Tejaz van Garderen (BMC) şi Alejandro Valverde (Movistar) au căzut, iar pe urmă s-au chinuit inutil să mai ajungă din urmă liderii cursei. Pe urmă, doi kilometri mai târziu, a urmat bomba zilei. Chris Froome a căzut din nou, pentru a doua oară în această etapă, iar de data asta a fost chiar serios. I s-a oferit imediat o altă bicicletă, dar britanicul nu s-a putut ţine de coarnele ei şi s-a urcat crispat de durere în maşina echipei.
Primul porţiune de piatră cubică a etapei a venit când mai erau 65 de km. A avut 1,1 km, iar după terminarea ei liderii aveau un avans de două minute faţă de pluton.
A doua porţiune de piatră cubică a început când mai erau 49 km din cursă. Alberto Contador (Tinkoff-Saxo) se chinuia să ţină pasul cu plutonul. Am văzut că spaniolul a declarat, după terminarea cursei, că obiectivul său principal a fost să nu cadă, preferând să piardă secunde preţioase pe piatra cubică şi gândindu-se la răzbunarea ce va să vină odată cu apariţia munţilor.
Când mai erau 39 km din etapă şi-a făcut apariţia şi cea de-a treia porţiune de piatră cubică. În acel moment, liderii cursei, şase la umăr, aveau un avans de 40 de secunde faţă de restul plutonului. Andrew Talansky (Garmin-Sharp), cel care i-a suflat anul acesta la mustaţă lui Alberto Contador titlul din Criterium du Dauphine, a căzut, la fel ca şi Jurgen van den Broeck (Lotto-Belisol).
Când mai erau 34 km, Lieuwe Westra, care se afla în grupul fruntaş, a renunţat la poziţia sa pentru a-l aştepta pe Vincenzo Nibali şi pentru a-l ajuta pe aceasta să ajungă cât mai în faţă,
Următorul sector de piatră cubică a fost atins când mai erau 24 km din cursă. La următorul segement de piatră cubică, Lieuwe Westra şi Vincenzo Nibali reuşiseră să se distanţeze faţă de grupul în care se afla Alberto Contador la nu mai puţin de două minute.
Penultima porţiune de piatră cubică a fost cu 15 km înainte de finish. A fost şi cea mai lungă, întinzându-se mai bine de 3,7 km. Era momentul în care toată lumea se aştepta ca Fabian Cancellara să atace, el unul dintre favoriţii pentru această etapă. N-a făcut-o el, ci trio-ul format din Westra, Fuglsang şi Nbali, cu Lars Boom. Până la capătul segmentului de piatră cubică, când mai erau 12 km, cei patru ciclişti şi-au creat un avantaj consistent. De-acum înainte câştigătorul etapei avea să fie ales dintre ei.
Când mai erau 6,7 km, Lars Boom a atacat, pe ultimul sector de piatră cubică, reuşind să se distanţeze de Nibali şi Fuglsang. Westra renunţase, misiunea lui fusese să-l aducă pe Nibali în faţă şi reuşise din plin acest lucru.
Lars Boom n-a mai putut fi prins, dar Nibali a terminat cu un avans de 2:35 în faţa lui Alberto Contador.