Sprinterul norvegian Alexander Kristoff (Katusha) a obţinut victoria în etapa a 12-a din Turul Franţei, după ce l-a bătut la sprint pe Peter Sagan (Cannondale) şi pe Arnaud Demare (FDJ.fr), care a venit pe locul trei.
Peter Sagan se dovedeşte a fi unul dintre cei mai buni ciclişti din Turul Franţei, dar din păcate nu a reuşit să câştige până acum nicio etapă. Are la activ patru locuri secunde, a venit de trei ori pe locul patru şi a terminat în top 10 nouă etape din 12, câte au fost până acum în Turul Franţei.
Va câştiga clasamentul pe puncte, fără îndoială, dacă ajunge cu bine la Paris, dar şansele sale să mai câştige o etapă în Turul Franţei sunt destul de reduse, având în vedere profilul curselor care urmează. Iar la Paris, în ultima etapă, nu cred că are şanse în faţa unor sprinteri mult mai puternici decât el, cum ar fi Marcel Kittel.Slovacul afişează o atitudine nepăsătoare, dar se vede pe faţa lui că mai are un pic şi dă în clocot.