Turul Frantei 2014 - etapa 16 Michael Rogers

Turul Frantei 2014 - etapa 16 Michael Rogers

Multă lume s-a așteptat ca echipa  Tinkoff-Saxo să intre în degringoladă,  după ieșirea din scenă a liderului Alberto Contador, cel în jurul căruia gravitau toți, cel care ar fi  trebuit să  cucerească  marele titlu din Turul  Franței.  În aceeași situație se află și Team Sky, care după ce l-a pierdut pe  Chris Froome s-a scufundat, cu un Richie  Porte  incapabil să țină  pasul  pe munte, retrogradat la mare distanță de  vârful  clasamentului  general.

Ei  bine, Tinkoff-Saxo s-a  redresat onorabil până acum, cu o primă  etapă  (14) câștigată de polonezul  Majka, aflat la prima sa victorie la profesioniști  și, acum,  în etapa a 16-a, cu victoria lui  Michael Rogers, care a făcut parte dintr-o evadare crucială, cu nu mai puțin de cinci  urcări de categorie, pe cel mai lung  traseu de până acum din Turul Franței  (235,5 km).

Rogers își completează un CV recent tot mai prezentabil  după ce a câștigat etapa de ieri din Turul Franței, având pe răboj  și două etape din Turul Italiei (Giro d’Italia).

10577031_543235985778378_5542029755561624646_n

În evadare, Rogers a pedalat alături de alți  20 de cicliști, printre care  Thomas Voeckler (Europcar), Tony Gallopin (Lotto-Belisol), Vasil Kiryienka (Sky), Michael Kwiatkowski (Omega-Pharma Quick Step), Michael Albasini (Orica GreenEdge) și Tom Slagter (AG2R).

Michael Rogers  a făcut mutarea câștigătoare cu trei  kilometri înainte de final, pe coborâre, iar  calitățile lui de contratimpist l-au ajutat din plin, pentru că n-a mai reușit nimeni să-l prindă. Voeckler a venit pe doi, chiar  înaintea luji Kiryienka.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Related Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds