Chris Froome - contratimp etapa 1 Turul Frantei 2015

Pun pariu că Froome va preda tricoul galben astăzi în Turul Franţei, în etapa a IX-a, care va fi un contratimp pe echipe.

E o etapă unică în istoria ciclismului, spun organizatorii Turului Franţei. De obicei, o etapă de contratimp pe echipe este pusă în primele trei etape ale concursului, dar deja au trecut opt, iar cicliştii nu mai sunt la fel de proaspeţi. În plus, în tot acest timp, au avut loc multe accidentări şi multe abandonuri. Asta va afecta unele echipe, care vor porni astăzi la drum cu mai puţin membri.

Orica-GreenEdge este un astfel de caz. Acum doi ani câştigau etapa de contratimp din Turul Franţei, iar anul trecut se clasau pe locul doi în campionatul mondial de contratimp pe echipe. Astăzi însă are trei ciclişti în minus, din cauza abandonurilor lui Simon Gerrans, Daryl Impey şi Michael Albasini.

Etapa de contratimp de astăzi, de la Vannes la Plumelec, mai este atipică şi pentru faptul că are finish în căţărare. Iată profilul:

Turul Frantei 2015 - profil etapa 9

Nu ştiu cine va câştiga etapa de astăzi, este greu de spus, dar cert este faptul că BMC are o şansă foarte bună să depăşească echipa Sky, ceea ce înseamnă că tricoul galben va trece de la Chris Froome la Tejay van Garderen, care se află la doar 13 secunde în clasamentul general faţă de britanic.

În iunie, la Critérium du Dauphiné, BMC a bătut Sky, care avea o echipă similară cu ce va afişa astăzi, cu nu mai puţin de 35 de secunde, pe un traseu de 24,5 km. E adevărat, acel traseu nu era la fel de presărat cu căţărări ca cel de astăzi. Şi, şi mai adevărat, nu putem compara acel concurs cu Turul Franţei, care are altă miză, e un animal cu totul diferit.

BMC are o mare şansă la victorie astăzi. Să nu uităm că este echipa care deţine titlul mondial de contratimp pe echipe din 2015, are în componenţa sa patru foşti campioni mondiali, dar şi pe Rohan Dennis, care a câştigat etapa de contratimp individual din Turul Franţei 2015.

Încă un argument în plus pentru victoria BMC ar fi şi faptul că porneşte astăzi cu o echipă completă, de nouă oameni, ceea ce nu este cazul pentru rivalele sale Etixx-Quick-Step, de unde lipseşte Tony Martin; Orica-GreenEdge, cu trei ciclişti care au abandonat, şi Trek Factory Racing, care l-a pierdut Fabian Cancellara.

E drept, echipele din care fac parte cei patru mari favoriţi iau startul, de asemenea, în formaţie completă: Movistar, Sky, Tinkoff-Saxo şi Astana.

Pentru cei care nu ştiu, timpul echipei în etapa de contratimp este dat de al cincilea membru, care nu trebuie să fie la mai mult de o distanţă de bicicletă faţă de ceilalţi coechipieri. Dacă unul dintre membrii echipei este lăsat în urmă, timpul său nu va fi cel al echipei, ci va fi luat în considerare pentru calculul individual.

Cum stau aspiranţii la clasamentul general înainte de etapa de contratimp pe echipe:

1. Chris Froome (GBR/SKY) 31h01min 56sec
2. Peter Sagan (SVK/TIN) at 0:11sec.
3. Tejay Van Garderen (USA/BMC) 0:13.
4. Tony Gallopin (FRA/LOT) 0:26.
5. Greg Van Avermaet (BEL/BMC) 0:28.
6. Rigoberto Uran (COL/ETI) 0:34.
7. Alberto Contador (ESP/TIN) 0:36.
8. Warren Barguil (FRA/GIA) 1:07.
9. Zdenek Stybar (CZE/ETI) 1:15.
10. Bauke Mollema (NED/TRE) 1:32.
13. Vincenzo Nibali (ITA/AST) 1:48.
16. Nairo Quintana (COL/MOV) 1:56.
19. Andrew Talansky (USA/CAN) 2:49.
95. Tyler Farrar (USA/MTN) 26:58.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

4 thoughts on “Turul Franţei 2015: Pierde Froome tricoul galben azi? Eu zic că da”
  1. Era logic să presupun că Froome va pierde tricoul, pentru că nu-l despărţeau decât 13 secunde de Tejay, iar diferenţa dintre echipe, cel puţin pe hârtie, era destul de mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.