Biciclistul.ro a fost și anul acesta partener media cu cel mai mare organizator de concursuri mountain bike din România, Riders Club. V-am anunțat de-a lungul anului despre competițiile Riders Club și am și participat la câteva dintre curse. Aștept cu interes ce vor pregăti în 2016, un sezon ce se anunță plin de surprize.
În 2015, membrii Riders Club au pedalat în 14 maratoane la șes, pe malul Dunării, al Mării Negre. Pentru mai multe statistici interesante, am stat de vorbă cu Tudor Mocuța, New Business Director în cadrul MPG, compania care se află în spatele Riders Club.
Salut, Tudor! Riders Club a avut un calendar bogat în 2015. Cum ai caracteriza acest sezon? Câți kilometri au adunat toate cursele?
Bun găsit! Riders Club a avut un sezon foarte bun, în care au avut loc nu mai puțin de 14 competiții, iar cea care a deschis calendarul a fost organizată în premieră: Urban Trail XCC.
Dacă ne uităm peste cifre, competițiile au avut 33 de trasee, de 1.000 kilometri în total, iar în cadrul acestor evenimente s-au efectuat 380 de curse și 210.000 kilometri, ce au fost parcurși pe malul mării, la șes, la deal și chiar pe crestele munților. Riderii au avut parte de aventuri și distracție, dar au realizat și o mare performanță: practic, prin numărul de kilometri făcuți pe două roți, au înconjurat de 5 ori Pământul! Pentru aceasta dorim să îi felicităm pe toți participanții și să le mulțumim!
Care au fost cele mai importante aspecte la aceste competiții?
Ne-am concentrat pe un element cheie, și anume diversitatea. Ne-am dorit să putem oferi acces tuturor în competiții, indiferent de abilitate și vârstă, dar și să oferim cât mai multe categorii de concurs, servicii variate și premii atractive. În 2015, împreună cu partenerul nostru Răzvan Jugănaru și echipa sa am căutat să oferim noi trasee care să fie interesante pentru rideri. Astfel, participanții au putut străbate forme geografice variate, câmpie, deal și munte, în cadrul unor evenimente de tip maraton, dar și a celor cu format special, cum este concursul pe echipe 4 Pedale, desfășurat în pădurea Băneasa. Totodată, ne-am îmbunătățit serviciile și ne-am specializat echipa și, nu în ultimul rând, am urmărit să atragem parteneri dintre cei mai serioși și valoroși din piață, cărora dorim să le mulțumim pentru încredere și implicare.
Care a fost cel mai mic participant, dar și cel mai în vârstă?
Așa cum se știe deja, în sistemul Riders Club au acces copiii începând de la vârsta de 6 ani, care merg pe traseele de concurs însoțiți de un adult. Pentru ei dorim să acordăm o atenție sporită în anul ce urmează, să îi încurajăm să descopere cât de frumos este ciclismul și sportul în natură și să trăiască experiențe deosebite alături de părinții lor.
Avem și rideri de peste 70 de ani care vin cu plăcere la evenimentele noastre și se bucură din plin de aer liber, de mișcare și de competiție. Apreciem foarte tare faptul că mulți oameni sunt într-o formă fizică de invidiat, chiar și la vârste mai înaintate.
Cum a evoluat segmentul de copii participanți la cursele Riders Club?
Copiii sunt încadrați la segmentul familie, unde avem participanți cu vârste între 6-13 ani, care iau parte la competiții însoțiți de adulți. Acest segment a crescut cu 15% în ultimul an și, așa cum am precizat, strategia pentru 2016 include și atragerea de cât mai mulți copii iubitori de mișcare.
Au venit mai multe bicicliste în 2015 la competițiile Riders Club?
Numărul de membri ai comunității Riders Club a crescut la evenimentele din 2015 cu 35% – 50%, comparativ cu anul anterior. Ponderea participanților pe genuri s-a menținut la aceleași cote ca și în anii trecuți, respectiv din totalul participanților 20% sunt femei. Astfel, putem spune că această creștere a membrilor Riders Club a fost și de o parte și de cealaltă.
Ce mesaje aveți pentru pasionații de mișcare la încheirea acestui sezon?
La final de an, dorim să le transmitem mulțumiri tuturor celor care iubesc sportul pentru că au fost alături de noi, le urăm să își refacă puterile pentru a putea lua parte la noi aventuri și să aibă parte de sărbatori frumoase și fericite alături de cei dragi! Și echipa MPG va intra în vacanță, dar nu înainte de a pregăti noi surprize pentru 2016.
Transmitem mulțumiri și Biciclistul.ro, pentru promovarea ciclismului și pentru că a susținut Riders Club prin informarea pasionaților de MTB!
Riders Club în 2016: Concursuri deja stabilite
|
Nu e vorba de o singură competiție, ci de mai multe concursuri organizate sub aceeași umbrelă.
O statistica foarte impresionanta pentru o singura competitie. De fapt, mi se par putine aceste cuvinte pentru a denota exact cat de mult ar trebui sa ne bucuram, ca romani, pentru o astfel de experienta. Poate ar trebui sa apreciem mai mult acest sport, sa fie ceva mai promovat. Utilitatea sa e mult mai mare decat a aproape oricarui alt sport.