Runfest 2015 - concurs alergare padurea Baneasa

Am de oferit patru invitații de participare la crosul RUNFEST, RACE to NATURE Trail & Family Run ce va avea loc în pădurea Cernica-Pantelimon în data de 17 aprilie.

Concursul este adresat tuturor alergătorilor, indiferent de pregătirea fizică. Am participat anul trecut, la prima ediție, și mi-a plăcut.

Există trasee pentru toate gusturile, de 6, 10,5, respectiv 21 km. În plus, cei mici, cu vârste 6 și 11 ani, au la dispoziție 350 de locuri gratuite pe trasee speciale de 1 și 2 km.

Și, foarte tare, fiecare copil înscris în concurs va primi în pachetul de start un tricou tehnic, de culoare albă, imprimat cu emblemele competiției.

Și pentru că Biciclistul.ro susține sportul în familie, am un concurs foarte drăguț, în acest sens. Ce trebuie să faci pentru a câștiga una dintre cele patru invitații de participare, la oricare dintre curse:

  1. Lasă-mi o poză în care ești surprins/surprinsă făcând mișcare alături de copilul sau de copiii tăi, indiferent că alergi în parc sau te plimbi cu bicicleta. La o adică, poți să alergi și după o minge sau după un cățel :), important e să alergi. Poza o poți publica sub formă de comentariu la postarea de pe pagina de Facebook Biciclistul;
  2. Dacă n-ai făcut-o încă, dă un like paginilor de Facebook Runfest și Biciclistul;
  3. Marți, 5 aprilie, ora 18:00, spun STOP concursului și voi alege câștigătorii prin intermediul Random.org.

 

Concursul se desfășoară exclusiv pe pagina Facebook Biciclistul.

Mult noroc și ne vedem la start!

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.