Astea sunt cele două întrebări care mi-au venit în minte după ce am văzut prestația lui Alberto Contador ieri, în Critérium du Dauphiné, când spaniolul a fost distanțat de Chris Froome și Richie Porte pe ultima urcare a etapei, cu 2,5 km până la finish.
Contador a încercat să răspundă ritmului nebunesc propus de Froome care, în stilu-i caracteristic, a impus o cadență incredibilă. A reușit să stea în spatele lui câteva secunde, dar pe urmă s-a sufocat. Ce-i drept, a răspuns unui atac anterior generat de Dan Martin, care l-a întins pe Contador la maximum.
Contador a trecut linia de finish la 21 de secunde în spatele lui Froome și a pierdut conducerea clasamentului general, având acum un deficit de 27 de secunde față de britanic.
“Spre sfârșit am încercat să-l urmez pe Chris și pe Richie. Am nevoie de viteză mai mare în picioarele mele, știu. Am spus-o și înainte de cursă. Sunt mulțumit că diferența de timp nu a fost mai mare și cred că cu fiecare zi voi deveni mai bun. Mâine este altă zi”, a spus Alberto Contador.
Parcă am mai auzit discursul ăsta, tot de la Alberto Contador. Nu știu cum face însă, dar reușește să ne țină în suspans până la sfârșit, deși în adâncul sufletului nostru începem să simțim că pierde teren, că nu va mai reuși să fie același care a câștigat Turul Franței în 2007 și 2009.
Contador a declarat că se află în cursa Dauphiné doar pentru a-și definitiva antrenamentul pentru Turul Franței și că nu simte niciun fel de presiune aici.
Vom vedea ce se întâmplă mâine (n.r. adică astăzi)”, a spus el optimist, referindu-se la etapa regină a cursei.
“Sunt sigur că mă voi simți mai bine cu fiecare zi ce trece. Obiectivul este Turul Franței. Am mai spus asta, în fiecare zi. Acesta este obiectivul nostru 100%”.
Alberto Contador face parte dintr-o listă prețioasă de cicliști care au reușit să câștige toate marile tururi: Turul Franței, Turul Italiei și Turul Spaniei. A câștigat de trei ori Turul Franței, în 2007, 2009 și 2010. Ultimul titlu i-a fost retras, din cauza faptului că a fost descoperit pozitiv cu clenbuterol și banat din ciclism pentru doi ani. Tot de trei ori a câștigat și Turul Italiei (2008, 2011 și 2015). La fel, titlul din 2011 i-a fost anulat. Trei titluri are și în Turul Spaniei, niciunul anulat, în 2008, 2012 și 2014.
Cel mai bun rezultat al lui Alberto Contador în Critérium du Dauphiné a fost în 2014, când a obținut locul 2 în clasamentul general. Atunci, americanul Andrew Talansky a fost cel care a cules laurii.