Ultima oară când am participat la Maratonul Vinului a fost în 2013, iar de atunci mulţi concurenţi au trecut linia de finish prin faţa primăriei din Urlaţi, locul în care se şi premiază cei mai buni de la acest concurs. De vreo trei ani concursul este organizat de către BikeXpert Racing Team şi din câte am văzut şi testat, calitatea cursei a rămas aceeaşi: traseul e la fel de frumos şi greu, iar organizarea de top.

Anul acesta am luat şi copiii cu mine, nu doar pentru susţinere, ci pentru că au concurat şi ei pe un traseu de 4 km, care n-a fost tocmai floare la ureche, a avut urcări pieptişe, pe care nu toţi le-au putut urca în pedale.

Vlăduţ în prima jumătate a clasamentului

Vlăduţ a terminat în prima jumătate a clasamentului general, mai precis pe locul 22 din 56, un rezultat corect, ce reflectă faptul că are o condiţie fizică bună, dar nu s-a antrenat pentru bicicletă deloc anul acesta. Încă n-a împlinit 9 ani, dar a participat la categoria de vârstă 9-10 ani, unde a avut nişte concurenţi foarte puternici şi bine pregătiţi, care se antrenează la echipe de ciclism, precum BikeXpert Racing Team sau MTB Academy. Am avut senzaţia că a luat startul oarecum resemnat şi că ar fi putut trage de el mai mult, dar dacă el a fost mulţumit de cum a abordat cursa, atunci sunt şi eu mulţumit.

Locul 1 pentru Natalia

Cu Natalia lucrurile au stat altfel. A întrecut toţi băieţii şi toate fetele de la categoria ei de vârstă, dar şi mulţi de la categoriile mai mari de vârstă. A fost singura fetiţă din concurs care a luptat cot la cot cu băieţii şi a reuşit să urce pe podium, mai precis pe locul 1. Clasamentele au fost mixte, iar fetele trebuiau să fie foarte puternice pentru a avea şanse să urce pe podium.

Cursă grea pentru mine, cu probleme tehnice în primul tur

Am avut de parcurs de două ori o buclă de 18 km, cu o diferenţă totală de nivel de 945 de metri, după cum reiese din datele furnizate de ceasul meu Garmin.

Ştiam că se începe direct cu urcare, motiv pentru care nu m-am avântat. Aveam de pedalat pante cu înclinaţie chiar şi de 15 grade, aşa că strategia mea era una singură: să stau cât pot de mult pe bicicletă şi să pedalez într-un ritm constant, care să nu mă sufoce şi care să nu-mi provoace crampe spre sfârşitul cursei. De altfel, la al doilea tur am văzut câţiva concurenţi care se întinseseră pe jos şi se ţineau de picioare, chinuiţi de cârcei.

Cătălin Sprînceană, directorul cursei, a spus înainte de start că anul acesta a fost modificat puţin traseul, căruia i s-a mai adăugat o mică urcare, ce avea să ne ducă până la cel mai înalt punct al traseului. Urcarea asta “mică” a fost criminală, n-am putut s-o duc pe bicicletă, te storcea fără milă de energie. Mi-a fost mai uşor să împing bicicleta decât să pedalez, aşa că am acţionat pragmatic, fără nicio ruşine şi am profitat de ocazie pentru a lua un gel energizant şi pentru a trage cu lăcomie izotonic din bidon.

Că tot am pomenit de gel energizant, în cursă am luat patru Energy Booster de la Isostar, la tub de 20 de grame. Mi s-au părut senzaţionale, se desfac imediat, nu trebuie decât să rupi cu dinţii ţumburuşul, gelul este lichid, se înghite imediat, iar aroma de merişoare este foarte revigorantă. Nu m-am umplut pe mâini de lichid lipicios şi mi-a fost uşor să pun înapoi în buzunar tuburile goale, pe care le-am aruncat ulterior la un coş de gunoi.

Din păcate, spre sfârşitul kilometrului 14 am avut o problemă tehnică din cauza căreia am fost nevoit să merg pe lângă bicicletă până la zona de start-finish. Într-un moment de neatenţie, după ce am schimbat de pe foaia mică către foaia mijlocie, nu m-am asigurat că lanţul s-a urcat pe foaia superioară, am dat pedală, iar lanţul a intrat între foi şi n-a mai vrut neam să iasă de acolo. Am tras de el cât am putut, nimic. M-au trecut toate transpiraţiile, m-am şi tăiat la mână în foile bicicletei, dar la câtă adrenalină aveam nici nu mi-am dat seama. Nu simţisem nimic, m-am prins de rană doar în momentul în care am văzut că îmi curge sânge peste bicicletă.

Mi-a trecut un moment prin gând ideea că trebuie să abandonez, nu mai aveam ce face, mai erau patru kilometri până la zona de finish, iar eu nu aveam cum să pedalez. Am început să merg nervos pe lângă bicicletă, iar după ce am parcurs câteva sute de metri mi s-a aprins un beculeţ: în Urlaţi, în zona de start-finish era un cort tehnic instalat special pentru concurenţi de către Ambulanţa de Biciclete, un serviciu lansat de Răzvan Jugănaru, cu ajutorul căruia poţi comanda online o revizie sau o reparaţie bicicletei tale. Ei puteau să mă ajute să continui concursul, mai aveam încă o buclă de parcurs.

Prin urmare, am iuţit pasul şi am alternat mersul cu alergarea, atât cât am putut, pentru că următorii kilometri au fost în urcare. Am avut noroc că de la km 17 se intra pe asfalt şi se cobora până la zona de finish. Am ajuns la cortul Ambulanţei de Biciclete şi în 20 de secunde mi-au rezolvat problema (jos pălăria!), astfel că am putut să plec din nou în cursă.

Gustul amar al întârzierii a fost îndulcit de faptul că am început să depăşesc din concurenţii ce trecuseră de mine pe când eram pe lângă bicicletă. Am o plăcere deosebită când depăşesc pe cineva, asta-i motivaţia mea, indiferent de locul pe care-l obţin (normal, vreau să ies cât mai în faţă); dacă trec de cât mai mulţi concurenţi sunt fericit.

Al doilea tur a mers binişor, am pedalat constant pe urcări şi am prins mai mult curaj pe coborâri, chiar dacă pe alocuri terenul era umed de la cei câţiva stropi de ploaie care ne-au mângâiat în timpul cursei.

Cifrele cursei mele, potrivit statisticilor Garmin:

• distanţă: 37,62 km
• viteză medie: 14,25km/h
• max. pace: 01.03min/km
• urcare: 945 metri
• timp total: 2h:38m:25s
• viteza max: 57.37 km/h
• avg pace: 04:13 min/km

Le mulţumesc organizatorilor pentru invitaţia de a participa la acest concurs, m-am simţit excelent şi mai vreau. Le sunt recunoscător şi le mulţumesc şi fotografilor:  EventsPhotographer.ro, Traian Olinici şi Luiza Tămaş.