Sâmbăta trecută am participat la Pegas Triatlon Buftea, unde m-am întrecut cu peste 100 de concurenţi ce au participat, ca şi mine, la proba sprint. M-au depăşit doar 34, faţă de restul am fost mai rapid, deşi n-am tras prea tare de mine, pentru că am intrat în acest concurs cu un singur gând: să mă simt bine. Şi asta am şi făcut, am luat startul detaşat, fără să mă gândesc la vreun rezultat anume, m-am bucurat de cursă, am scos privirea din pământ şi am observat ce se întâmplă în jurul meu.

Probele: înot 600 de metri, ciclism 19 km, alergare 5 km. În practică, am înotat 720 de metri, am pedalat 18,5 km şi am alergat 4,5 km, cel puţin astea au fost distanţele înregistrate de ceasul meu Garmin Forerunner 920XT.

Proba de înot

Proba de înot a avut loc în lacul Buftea. Apa a fost curată, fărăg alge, bălării sau gunoaie aruncate de oameni. Ca şi anul trecut, şi-a păstrat culoarea, verde închis, prin care nu vezi nimic, dar şi mirosul, de baltă, mâl şi peşte uşor împuţit. Am ignorat aceste mici impedimente, mi-a fost mai greu să ignor faptul că nu se vedea baliza după care trebuia să întorc. Era mică, mică şi închisă la culoare. Şi ca să fie frustrarea şi ami mare, mi s-au aburit şi ochelarii de înot, cu toate că le-am dat cu scuipinol din belşug. Din această cauză, am înotat ca pişatul boului, n-am fost în stare să păstrez o linie dreaptă. Mă tot duceam în dreapta, mă prindeam că nu-i în regulă, înotam puţin bras şi reveneam pe trasa normală. Pe urmă, iarăşi, azimut dreapta, bras, revenire la catetă.

Apa a fost foarte caldă, 25 de grade Celsius, motiv pentru care organizatorii au interzis folosirea costumelor de neopren. Oricum, nu luasem costumul la mine, eu mă simt confortabil în apă şi pe la 20 de grade – aşa-i cu ăştia mai graşi, rezistă mai bine în ape reci.

Am înotat cât de întins am putut eu, m-am concentrat să îmi ţin picioarele cât mai drepte şi să dau din labe chiar sub linia apei, fără să fac clăbuci. Mi-a ieşit binişor, sunt mulţumit de prestaţie: 1.50 pe suta de metri.

Ce mi-a plăcut la proba de înot:

• Startul disciplinat. Anul trecut a fost cam haos la proba de înot de la Pegas Triatlon Buftea. Startul i-a prins pe unii cu un avans de peste 50 de metri, în timp ce alţii nici măcar nu intraseră în apă. Ca să nu mai zic de hoardele care au tăiat traseul. Anul acesta n-a mai fost aşa. Nimeni n-a depăşit linia imaginară dintre cele două caiace care au fost poziţionate stânga/dreapta. Mai întâi au plecat cei de la proba olimpică, iar mai pe urmă, noi, cei de la sprint. Mi-a plăcut ordinea şi disciplina, “ameninţările” organizatorilor şi-au făcut efectul.
• Rampa de la mal. Mi-a fost extrem de uşor să ies din apă pe rampa amenajată de organizatori. Era din lemn şi suficient de lată încât să încapă cel puţin cinci oameni în linie, în acelaşi timp.

Ce nu mi-a plăcut la proba de înot:

• Balizele. La Buftea s-au folosit nişte balize care în mod normal sunt utilizate pentru orientare, nu ca puncte terminus. Au fost prea mici, prea puţin vizibile.

Proba de ciclism

Am fost prea relaxat, altfel nu-mi explic de ce am pierdut atât de mult timp în prima tranziţie: 01:44. Cel mai mult mi-a luat să-mi găsesc bicicleta, mă uitam ca viţelul la poarta nouă şi n-o vedeam. La concursurile de triatlon trecute n-am avut problema asta, poate şi pentru faptul că ieşeam printre ultimii din apă şi în zona de tranziţie nu prea mai erau biciclete, iar a mea îmi sărea în ochi. Acum însă, am ieşit al 27-lea din apă, dintre cei 106 de concurenţi ce au participat la proba de sprint.

La Buftea este permis mersul la plasă şi când m-a ajuns din urmă Liviu Irimia, unul dintre colegii de la Seven Sport Club, am profitat şi m-am ţinut de roata lui cât am putut.  Am mers cu el cam un tur şi jumătate din trei, dar l-am pierdut la una dintre întoarceri, când n-am putut să accelerez la fel de repede ca el. Până la urmă, a ieşit average speed de 32,1 km/h. Sunt mulţumit, mai ales că asfaltul nu a fost de prea bună calitate, iar eu sunt la categoria grea.

Ce mi-a plăcut la proba de ciclism:

• Că a fost permis mersul la plasă
• Că traseul era aerisit, era loc de depăşiri fără să fie pusă în pericol vreunui concurent

Ce nu mi-a plăcut la proba de ciclism:

• Asfaltul. Prea multe gropi, prea multe şanţuri, prea multe cratere, prea multe denivelări. N-am făcut pană, dar nu m-aş fi mirat să fac.
• Întoarcerile în ac de păr. Aş fi apreciat un traseul de bicicletă care să nu mă silească să reduc viteza până aproape de zero de trei ori în 18 km.

Proba de alergare

Când am intrat în proba de alergare se făcuse deja foarte cald şi, aşa cum mi se întâmplă la orice concurs de triatlon, picioarele parcă nu mă mai ascultau. M-am mişcat aşa cum şi sunt: greoi. Am alergat 4,5 km în 24:36 cu gândul doar la linia de finish şi la feliile zemoase de pepene roşu pe care urma să le înfulec.

Ce mi-a plăcut la proba de alergare:

• Umbra răcoroasă din parcul Ştirbey. A fost de vis, îmi venea să mă opresc la rădăcina unui copac şi să mă culc.
• Duşurile cu apă rece. O, da! O, da! O, da!

Timp oficial:  1:15:49. Am trecut linia de finish pe locul 34 din 106 sportivi ce au participat la proba de sprint şi pe locul 14 din 38 la categoria de vârstă 30-39 de ani.