Duminică voi alerga în Pădurea Băneasa la Băneasa Race, ediția de iarnă. Sper că încă mai este zăpadă prin pădure, sigur o să fie o experiență de ținut minte.
Sâmbătă, chiar cu o zi înaintea competiției, are loc o inițiativă faină, pusă în practică de către organizatorii concursului, Asociația Trăiesc Sănătos, și unul dintre sponsorii importanți, Greenfield Residence.
Pentru fiecare alergător înscris la concurs va fi plantat un stejar în Pădurea Băneasa, iar asta înseamnă că va fi plantată o splendidă pădurice, de peste 1.000 de stejari :).
E nevoie de voluntari, vă puteți înscrie aici, hai să dovedim că iubim pădurea și că ne pasă.
Greenfield asigură ceaiul cald, puieții și uneltele de lucru, iar un specialist Romsilva București va asista pe toată perioada plantării puieților.
Vii și tu? Tot ce trebuie să faci este să te echipezi potrivit unei astfel de activități, adică să ai la tine mănuși, cizme, haine potrivite cu temperatura de afară și voie bună.
Deci:
Când: sâmbătă, 8 Decembrie, ora 10:00
Unde: Pădurea Băneasa, pe Strada Padina, aici