Este știrea săptămânii în triatlon, România are șanse foarte mari să participe la Jocurile Olimpice de la Tokyo cu un triatlonist francez ce va fi naturalizat special pentru acest lucru.
Îl cheamă Félix Duchampt, este undeva în primii 50 de triatloniști din lume, în clasamentul ITU, și vrea să participe la Jocurile Olimpice de la Tokyo cu steagul României pe piept. Datorită poziției sale în clasament, are șanse foarte mari să se califice fără prea mare bătaie de cap.
În astfel de situații, sportivul care urmează să fie naturalizat trebuie să concureze sub steag neutru timp de trei ani (în acest caz steagul ITU), dar în cazul lui Felix va fi nevoie de doar un an, pentru că Federația Română de Triatlon a ajuns la un acord cu Federația Franceză de Triatlon, cu care se află în relații foarte bune.
Francezul este legitimat la mai multe cluburi în străinătate (Spania, Italia, Germania), se antrenează 6-7 ore pe zi, este PRO în adevăratul sens al cuvântului. Trăiește doar pentru triatlon.
Are 29 de ani, face 24 de antrenamente pe săptămână și va face schimb de experiență cu juniorii români, care sunt sigur că vor avea multe de învățat de la el.
A fost deja în România, s-au început demersurile pentru obținerea cetățeniei române.
Ce avem noi de câștigat? În primul rând, vom avea participare la Jocurile Olimpice, ceea ce este mare lucru, chiar dacă cu un sportiv străin – acolo va flutura steagul României.
În al doilea rând, după cum a declarat Peter Klosz, președintele FRTRI, federația va primi mult mai ușor finanțări din partea Ministerului Tineretului și Sportului și din partea Comitetului Olimpic Român. Finanțările depind foarte mult de participările la Jocurile Olimpice, iar noi nu avem așa ceva la triatlon.
Am avut o discuție cu Peter Klosz, vă invit s-o urmăriți în clipul de mai jos.
Dacă nu-ți place YouTube, poți asculta acest material direct de pe Soundcloud.