În România, în anul 2017, au fost înregistrate 1.951 de decese în accidente rutiere, dintre care 812 au fost decese înregistrate în rândul pasagerilor autoturismelor, 733 au fost decese înregistrate în rândul pietonilor şi 191 au fost decese înregistrate în rândul bicicliştilor, potrivit Hotnews, care citează Agerpres.
Potrivit datelor Eurostat, România este pe primul loc în Uniunea Europeană (UE) la numărul bicicliştilor decedați în accidente rutiere, cu 10 decese la un milion de locuitori în anul 2017.
Nu cred că această statistică ar trebui să vă descurajeze să mai ieșiți cu bicicleta pe șosea. Șansele să ai accident sunt mult mai mari dacă circuli cu mașina.
Pe de altă parte, cred că foarte multe dintre accidentele în care sunt implicați bicicliști în România au loc în zona rurală. Am văzut de foarte multe ori localnici cu bicicleta, care pedalau în mod vizibil sub influența alcoolului.
Dacă tot ai ajuns la sfârșitul articolului, aș vrea să-ți mai rețin atenția două secunde. Biciclistul.ro este un blog independent, susținut din resurse proprii. De aceea, orice contribuție venită din partea cititorilor este binevenită, mă va ajuta să generez conținut original și de calitate. Poți da o mână de ajutor aici: https://www.patreon.com/join/biciclistul?. Mulțumesc anticipat!