Arad CX Cup a deschis sezonul de ciclocros din România și a fost primul eveniment din cadrul Cupei Naționale de Ciclocros, ajunsă la ediţia cu numărul trei.
Competiția a avut loc sâmbătă, 19 octombrie, și a fost câștigată de către Adrian Tilianu (SportXTeam), care a concurat la categoria U23.
Pe locul 2 s-a clasat Timotei Păcurar, iar pe locul 3 Radu Sarca (Clubul Sportiv Voința Cluj).
Categoria Elite a avut doar patru concurenți, ultimul loc revenindu-i lui Alex Bartuș (Mureșul Cycling Team).
Arad CX Cup s-a desfășurat în Pădurea Ceala și împrejurimi, lângă localitatea Arad. Traseul a avut o lungime de aproximativ 2,8 km.
Cupa Națională de Ciclocros mai are patru etape: November Cross (Micasa), Lunca Timișului CX Cup (Timișoara), o etapă la Băile Felix, iar ultima este Cluj Winter Race, unde vor fi și decernate titlurile câștigătorilor Cupei.