Planul inițial era să particip la X-man România, proba Half. Din păcate, nu am reușit să ajung anul acesta la Oradea, deși mi-ar fi plăcut foarte mult, mai ales că la această competiție au participat cel puțin 30 de colegi din Unstoppable Sport Club.
Am ajuns însă la mare, în 2 Mai, unde a avut loc Fără Asfalt 2021, o ediție restrânsă, adaptată restricțiilor actuale. A fost un start pentru cei care și-au dorit competiție cronometrată (fără taxă de participare) și un start pentru cei care n-au tras, ci au parcurs traseele relaxați.
Fără Asfalt 2021 a fost un concurs fermecător și fără bumți, bumți, fără puncte de hidratare (a fost unul singur, la ciclism), fără poliție și fără toată logistica cu care ne-am obișnuit pe la concursuri.
Traseele de cicilsm și alergare au fost marcate impecabil, astfel încât n-am avut nicio problemă de orientare, chiar dacă voluntarii au lipsit cu desăvârșire. Traficul auto nu a mai fost închis, dar asta n-a fost o problemă, pentru că am fost puțini concurenți, 30-40, și, oricum, dimineața treceau destul de puține mașini prin 2Mai.
De venirea la mare s-au bucurat cel mai mult copiii, mai ales în condițiile în care mi-am luat concediu vineri și luni.
Chiar dacă nu a mai existat o competiție dedicată copiilor, Natalia a avut parte de primul ei open water, 800 de metri, între aceleași balize între care am înotat și eu în cadrul concursului. A luat startul alături de alți copii și amatori, care s-au înscris la proba necompetitivă, a înotat relaxată, fără să forțeze și a ieșit din apă înaintea majorității înotătorilor. Nu-mi făceam griji în legătură cu distanța pe care o avea de înotat, pentru că la bazin înoată și câte 2.000 metri la antrenament. Dacă avea vreo teamă de ape libere a depășit-o, cu siguranță. A ajutat-o și faptul că a stat în trena unei fete mai mari, și ea elevă a lui Paul Georgescu. I-a spus ”ține-te după mine”, iar Natalia s-a conformat. S-a văzut că antrenamentele cu Paul Georgescu și Unstoppable Sport Club au adus-o într-o formă bună.
În ceea ce mă privește, am avut o cursă care mi-a întrecut orice așteptări. Am ieșit din apă printre primii, nu știu exact pe care poziție, cert este însă cu după prima tranziție, înainte să intru pe câmp, m-am trezit lângă Alexandru Cujbescu și Bogdan Ioniță, cei care aveau să termine cursa pe locurile 1, respectiv 2.
Am pedalat alături de ei până în canion, unde am rămas în urmă din cauza tehnicii mele deficitare. După ce am depășit canionul m-a ajuns in urmă Dragoș Georgescu, care avea o viteză în plus față e mine. De altfel, Dragoș a și trecut linia de finish pe locul 3.
După Dragoș nu m-a mai depășit nimeni. Am pedalat singur, fără niciun incident, ajutat pe întoarcere în unele locuri de vânt de spate. A fost o vreme excelentă, cu soare și traseu uscat, chiar dacă în zilele precedente plouase din greu.
Am intrat al patrulea la alergare, pe plaja dintre 2Mai și Vama Veche, și acolo am rămas până la sfârșit. În urma mea, locul 5 a venit la peste 10 minute diferență, n-a fost cazul să-mi fac griji.
După cursă, organizatorii ne-au ospătat cu ciorbă de pește proaspăt prins în Marea Neagră și hamsii cu mămăliguță și mujdei.
Chiar dacă am fost puțini participanți, Fără Asfalt a fost aceeași cursă pe care o știam, una care celebrează natura, bucuria de a fi liber, mișcărea fără presiunea clasamentului, mirosul inconfundabil de alge, strigătele răgușite ale pescărușilor și fericirea copiilor, cu nerăbarea și entuziasmul lor de a fi la mare.
Am produs niște momente aurii, fără doar și poate, unele de care sper că Natalia și Vlăduț își vor aduce aminte cu plăcere de-a lungul vieții.