Pe 5 iulie 2025, Cheile Grădiștei Fundata va deveni epicentrul alergării montane din România, găzduind a patra ediție a Carpathia Trails.
Evenimentul, organizat de Yolo Events, adună la start peste 1500 de concurenți din 25 de țări și, deși este dedicat alergării, prezintă numeroase puncte de interes pentru comunitatea de ciclism și multisport din țară.
Carpathia Trails propune 6 curse individuale, cu trasee ce străbat trei masive montane: Bucegi, Leaota și Piatra Craiului.
Distanțele variază de la ultramaratonul de 102 km la o cursă scurtă, de 6 km, fiind adaptate pentru orice nivel de pregătire.
La ediția din acest an s-au înscris peste 1500 de sportivi, dintre care aproape 200 sunt copii, care vor participa la curse gratuite și non-competitive.
Conexiuni cu lumea triatlonului
Deși alergarea montană este în prim-plan, lista de start a Carpathia Trails 2025 include nume cunoscute și în lumea sporturilor pe două roți.
O prezență notabilă este cea a Antoanelei Manac, de șase ori campioană națională la triatlon. Ea deține multiple titluri naționale și balcanice la duatlon și triatlon, reprezentând România în competiții internaționale de anvergură.
Alături de ea, vor concura unii dintre cei mai buni alergători montani din lume, precum Mădălina Florea (locul 3 în clasamentul general mondial Golden Trail Series), Robert Hajnal (locul 2 la UTMB în 2018) și Denisa Dragomir (câștigătoare a Seriei Mondiale Skyrunner în 2021).
Organizatorul Carpathia Trails, Yolo Events, este un nume cunoscut în peisajul sportiv românesc, având în portofoliu unele dintre cele mai importante competiții de ciclism și triatlon.
Printre evenimentele de referință organizate de Yolo Events se numără Yolo Jersey, o competiție de ciclism de șosea desfășurată în București, dar si Transfier, considerat unul dintre cele mai frumoase și dificile triatloane din Europa, cu traseul său spectaculos pe Transfăgărășan.