29 iunie 2001, Mardorf – camping

Treizeci şi cinci de kilometri erau trecuţi pe harta mea, în realitate au fost vreo cincizeci, că a ocolit de parcă vroia să mă scoată de pe hartă.

Drum liniştit, dar fără să văd oameni prin localităţile prin care treceam.

… Nu mai pot să ţin ochii deschişi. De ziua mea, m-am „cinstit” cu o sticluţă de coniac, chiar foarte bun. …

În primul rând scuze, nu se scrie Hanower, ci Hannover. Oricum, de azi de pe la 11 mă tot plimb prin oraşul ăsta, ciudat un pic aş putea spune. De ce? Pentru că este cea mai pestriţă adunătură de oameni pe care am văzut-o până acum. Pentru că m-au şocat cu modul de a folosi fiecare spaţiu pentru a face bani, adică în aceeaşi clădire, de fapt un palat ceva mai de demult, pe o parte este primărie iar pe cealaltă restaurant cu terasă şi alte cele. Şi câte mai sunt.

În primul rând (ştiu că am mai spus-o o dată), vă mulţumesc pentru felicitări.

Adică:

Mulţumesc celor care mi-au spus “la mulţi ani” pentru că nu au uitat.

Mulţumesc celor care s-au gândit să-mi scrie dar n-au avut timp, pentru că au avut intenţia.

Mulţumesc celor care au uitat sau n-au ştiut că azi e ziua mea de naştere (38), deoarece pentru ei am rămas la fel de tânăr.

Mai stau ce mai stau pe aici şi diseară plec spre Hamburg.

Astăzi o să-mi fac de cap, cu alte cuvinte o să renunţ la dormitul prin păduri şi o să încerc un camping şi poate o să-mi ofer o masă servită de un ospătar, ca variantă la supermarket. Dezmăţ în toată regula, dar m-am obişnuit uşor să fiu un om al drumului şi să nu caut confortul (nu că nu mi-ar place…).

Măi dragilor, pupici de pe drum (fetelor, baieţii să se mulţumească cu o strângere de mână) şi ne-om mai găsi pe mail, cândva…

[…]

Salut, Mihai.

La mulţi ani de o mie de ori, tot atâtea drumuri şi de tot atâtea ori mai multe clipe frumoase. Să nu crezi că “te condamn” la drum, dar dacă pe el îl simţi cel mai aproape de sufletul tau, ai tot dreptul să fie el alesul. Şi atâta timp cât se poate confunda drumul cu libertatea, cu nebunia, cu nemărginirea, cu infinitul, cu beatitudinea, cu fericirea, până la urmă este ceva ce numai tu poţi vedea, simţi, auzi, gusta. Nici măcar imaginaţia noastră bolnavă şi îngustă nu-şi poate descrie astfel de sentimente. Sper ca această aventură să fie cel mai frumos cadou de ziua ta şi să constituie împlinirea sufletească ce-ţi lipsea. Este o îmbinare perfectă între trup şi suflet, de data asta chiar sunt nelipsite unul fără altul, trebuie să se susţină tot timpul, este echilibrul care ţine drumul aproape de tine. Aşa cum există un echilibru între energiile care te leagă de noi, rămaşii, şi cele care te atrag şi te aşteaptă în punctul final. Eu cred că nimeni nu ştie exact unde este capătul, asta ne vei spune tu când te vei izbi de el. Şi nu mai ai mult, îmi dau seama că, cu cât înaintezi este din ce în ce mai greu, cu cât te apropii este din ce în ce mai uşor. Mulţumeşte picioarelor tale care încurajează inima să bată şi să trimită energie fiecărei părţi din tine. Fă-i curte bicicletei, ca unei femei pe care trebuie s-o mulţumeşti tot timpul, şi dăruieşte-ţi cât mai multe momente memorabile. Trăieşte la maximum fiecare bucăţică de glob, pe care nouă, uneori, ne este silă s-o colorăm chiar şi pe hârtie. Priveşte cu jind femeile, oriunde te duci, pentru că numai astfel vei realiza valoarea unei blonde, a unei nemţoaice sau a unei scriitoare. Împrieteneşte-te cu pietrele, pentru că tot ele, într-un târziu, îţi vor roade cauciucurile şi roagă-i pe trecători să-ţi imortalizeze chipul fiecărei clipe. În rest, ţine-o aşa, băiete. Venim şi noi din urmă.

Raisa