Biciclisul continuă seria materialelor exclusive şi vă aduce în prim plan estimările pentru vânzările din România ale Brompton, unul dintre cei mai cunoscuţi producători mondiali de biciclete pliabile.

A răspuns întrebărilor mele Ionuţ-Octavian Sauca, managerul Infracons, distribuitor autorizat Brompton în România.

  • Ce vânzări a avut Brompton România anul trecut (2009) şi care sunt estimările pentru anul acesta?

Anul trecut au fost vândute aproximativ 120 de biciclete pliabile Brompton, un număr destul de ok pentru estimările care au venit şi din partea celor din Marea Britanie. Anul acesta estimăm că se vor vinde în jur de 200 de bucăţi.

La nivel mondial, avem informaţia că fabrica din Marea Britanie aproape că nu mai poate face faţă, deci cererea este în creştere din an în an. Anual, la nivel mondial, se vând aproape 20.000 de bucăţi.

  • Care au fost cele mai vândute modele Brompton?

Modelul de Brompton cel mai vândut în România este modelul cu ghidon M, formă de ghidon clasic, cu cadru clasic din aliaj şi cu accesorii de bază, iar culorile cele mai des întâlnite sunt negru, model standard, şi culoarea verde, care este opţională.

De asemenea, foarte mulţi clienţi optează pentru varianta cu far şi lampă stop pe spate, portbagaj spate şi geantă faţă, pentru a transporta laptopul sau documente.

Preţul aproximativ pentru această bicicletă, M3R, inclusiv accesoriile menţionate, este de aproximativ 3.900 de lei.

  • Care este cea mai ieftină bicicletă Brompton? Dar cea mai scumpă?

Cea mai ieftină bicicletă Brompton se încadrează între valorile 2.900 – 3.000 lei, iar cea mai scumpă poate ajunge la 5.500 de lei. Nimeni nu a cumpărat până acum chiar cel mai ieftin model.

Cel mai scump model înseamnă 10% din totalul de biciclete vândute de către noi.
  • Care este valoarea pieţei locale de biciclete pliabile?

Suntem şi noi destul de curioşi să aflăm acest lucru. Este evident că România nu se poate lăuda cu o piaţă a bicicletelor foarte dezvoltată, dar se văd îmbunătăţiri de la an la an. Observăm că anul 2010 a adus schimbări destul de mari pe această piaţă.

Au început să apară din ce în ce mai mule magazine, cu un nivel calitativ foarte bun, precum şi evenimente care promovează mersul pe bicicletă în oraş.

  • Care  este profilul cumpărătorului de bicicletă pliabilă?

Majoritatea cumpărătorilor noştri se încadrează în profilul 25-50 de ani. Avem însă şi câţiva elevi de liceu şi studenţi.

Cumpărătorul de Brompton este intelectual, înclinat spre latura estetică a vieţii, avocat, doctor, om de media şi comunicare, designer, iubitor de teatru, muzică clasică, jazz.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This will close in 0 seconds