La 47 de ani, Alex Ciocan a cucerit locul 2 la categoria Elite, în cadrul L’Étape Romania by Tour de France. Într-un dialog cu Biciclistul.ro, veteranul plutonului a disecat cursa, a dezvăluit secretele longevității sale remarcabile și a vorbit despre mentalitatea care îl ține în lupta cu sportivi cu 20 de ani mai tineri. O poveste despre pasiune pură, strategie și antrenament “cu cap”.
Când clasamentul de la L’Étape Romania by Tour de France a afișat numele lui Alex Ciocan pe locul 2 la Elite, mulți au rămas uimiți. Nu de performanță în sine, ci de lejeritatea cu care, la 47 de ani, continuă să se lupte la vârf. Pentru el însă, rezultatul nu a fost o surpriză, iar cursa nu a avut nicio legătură cu suferința. A fost bucurie în cea mai pură formă.
L-am întrebat cum s-a simțit cursa, de la agonie la extaz, iar răspunsul său a setat tonul întregii discuții:
„De ce agonie? Doar extaz! Și nu datorită rezultatului, ci datorită plăcerii de a merge pe bicicletă într-o cursă! Am atât de puține momente ca acesta încât mă bucur din prima clipă. Roată lângă roată, umăr lângă umăr, viraje, depășiri, sprinturi, atacuri, îmi plac la nebunie. Așa că DOAR EXTAZ a fost!”
Pentru oricine urmărește ciclismul din România, numele Alex Ciocan este o adevărată instituție. Dincolo de performanța de la L’Étape, el este o figură emblematică a sportului, cu o carieră ce se întinde pe mai multe decenii. Palmaresul său include două titluri de campion național la Elite: cel la contratimp individual (ITT) în 2005 și cel din cursa de șosea (fond) în 2008. Pe lângă aceste victorii, a demonstrat o constanță remarcabilă, având în colecție trei medalii de argint la șosea (’11, ’09, ’05) și alte trei de bronz la contratimp (’12, ’08, ’06).
Aceste rezultate interne au fost completate de performanțe notabile pe plan internațional, precum podiumuri în curse precum Plovdiv Cup sau în etape din Turul Turciei.
După o carieră solidă, a rămas în centrul fenomenului și a devenit una dintre vocile inconfundabile ale ciclismului în România, comentând pentru Eurosport România marile tururi. În paralel, s-a implicat activ în creșterea comunității, fiind organizatorul unora dintre cele mai populare evenimente pentru amatori prin seria RoadGrandTour.
O cursă dictată de instinct și strategie
Departe de a fi un rezultat venit din întâmplare, podiumul a fost anticipat. Chiar dacă o viroză l-a sâcâit toată săptămâna, încrederea era acolo, cimentată la faimoasele antrenamente de miercuri.
„Acum multă lume va zice că sunt arogant, însă știam dinainte de cursă că podiumul este posibil. […] Noi avem o gașcă de cicliști și un antrenament miercurea numit «bubuiala». De acolo știam că voi face față,” recunoaște Ciocan.
Dinamica cursei a fost una explozivă. Un grup de 20 de rutieri s-a format în primii 10 kilometri, dar experiența lui Alex și-a spus cuvântul. El a fost cel care a inițiat mișcarea decisivă:
„La jumătate am rămas vreo patru (recunosc că sunt mândru că mi se datorează acest atac care a dus la subțierea grupului).”
Alături de doi tineri cicliști din Moldova și de Matei Paris, membru al lotului național de juniori, a urmat o bătălie tactică. După o pană a unuia dintre competitori și atacuri succesive care l-au lăsat în urmă pe celălalt, Alex a rămas în față doar cu tânărul Matei. Momentul final a fost un gest de mare sportivitate, dictat de crampele musculare și de respectul pentru un tânăr talentat.
„Am mers putin timp în doi după care am simțit câteva mici crampe. Nu avea niciun sens să trag ca la un Campionat Mondial. Oricum aveam de gând să nu particip la sprintul final – Matei muncind mai mult și fiind un tânăr care are nevoie de rezultate. Cam asta a fost tot,” povestește Alex, dezvăluind un final unde fair-play-ul a învins ambiția de moment.
Motorul, tactica și antrenamentul «cu cap»
Cum reușește Alex Ciocan să se mențină la acest nivel? Este o combinație fină între motorul fizic și o înțelegere superioară a sportului.
„Ambele contează. Motorul există; evident că trebuie puțin antrenat. Tactica în astfel de curse, precum L’Etape, contează și ea foarte mult.”
El subliniază că experiența de a aborda virajele, de a evita capcanele urbane și de a “simți” atacurile importante i-a oferit un avantaj decisiv.
Comparând “motorul” de acum cu cel de la 25 de ani, Alex este pragmatic. Volumul a scăzut drastic, de la 30.000 km/an la aproximativ 7.000 km/an, dar calitatea antrenamentelor și atenția la nutriție au crescut exponențial. Cu o sinceritate dezarmantă, recunoaște și lupta mentală:
„Cred că sunt cam la fel ca în urmă cu 20 de ani însă cu o anduranță mai mică […] și de lipsa chefului de a mă «chinui» mult în momentele cheie: parcă e acolo o voce care îmi spune: «ce naiba ai, timpul tău a trecut, las-o puțin mai moale».”
Secretul, dacă există, stă în echilibru:
„Antrenamente cu cap, potrivite scopului meu, potrivite timpului meu de birou, de familie. Odihna atunci când ești obosit, este mai importantă decât încă un antrenament. Iar nutriția contează enorm.”
Despre licența de Elite, jonglerii cotidiene și viitor
Alegerea de a concura la Elite nu este o întâmplare, ci o declarație de principiu.
„Eu mi-am făcut licenta de Elite pentru că acolo consider că e locul meu. […] Nu mă deranjează să fiu învins de băieții de la Elite, sincer mai mult mă deranjeaza când NU sunt învins de ei.”
Toate aceste performanțe vin pe fondul unui program infernal, jonglând între magazinul Giant, comentariile de la Eurosport, organizarea evenimentelor RoadGrandTour și viața de familie.
„Greu frate! Câteodată trebuie să renunț la bicicletă zile bune. […] Dacă e să pot petrece un weekend la mare cu Simona și Vlad (n.r. băiatul său), renunț clar la orice bicicleta,” mărturisește el.
Chiar dacă glumește spunând că „dacă aș avea timp să mă antrenez și să mă odihnesc: aș fi campion intergalactic, cu siguranță”, planurile sale imediate se concentrează pe rolul de organizator la evenimentele Road Grand Tour, printre care se numără și Seciu Mon Amour, Pucioasa The Wall și Livada cu Cireși.
Mesajul său final pentru comunitate este un rezumat perfect al filosofiei sale:
„Ciclismul de șosea este un sport extrem de frumos! Doar să-l faci cu cap! Să nu-l iei în derâdere pentru că se va întoarce împotriva ta și vei rămâne singur în câmp sau pe munte.”
Cu toate că are o istorie scurtă la noi, de doar patru ani, L’Étape Romania este în top trei curse dintre cele 30 organizate la nível mondial sub această franciză.
Anul acesta, cursa de la București a fost organizată în data de 31 august și a avut la start 2.500 de cicliști amatori și profesioniști, din 20 de țări și 180 de orașe.
The Ride 42km a fost cursa cu cel mai mare număr de participanți în acest an, peste 1.100, iar la proba lungă, The Race (85 km) au fost peste 550 de concurenți.