Alex Toma este profesor de înot, un adevărat model pentru cei peste 40 de copii pe care-i antrenează zilnic la bazinul Olimpia București. Are 25 de ani și a reușit în numai doi ani să ajungă de la un simplu debutant în concursurile de triatlon la unul dintre cei mai buni sportivi din țară.
S-a calificat la Campionatul Mondial de Half Ironman, ce va avea loc anul acesta în luna septembrie, în Statele Unite, iar foarte recent a fost selectat în lotul național de triatlon, după ce a înregistrat rezultate promițătoare la concursul barem organizat de Federație.
L-am remarcat pe Alex la câteva concursuri de triatlon la care am participat și eu și cel mai mult mi-a plăcut la el înverșunarea lui din concurs.
Ne-am întâlnit săptămâna trecută la bazinul Olimpia, locul unde-și petrece cea mai mare parte din timpul zilei.
“Lucrez aproximativ opt ore pe zi. Am patru grupe de copii care fac înot de performanță, organizați pe niveluri diferite de pregătire. Ziua mea de muncă începe zilnic de la ora 09, iar trei zile pe săptămână se termină pe la 20.30-21.00. Încerc să mă antrenez între orele de înot cât pot de mult”, mi-a spus Alex.
Este un sportiv autodidact, își programează singur antrenamentele. Proba sa forte este înotul, dar a început să se descurce onorabil și la celelalte două sporturi ale triatlonului, ciclism și alergare.
“M-am uitat pe rezultatele celor mai buni sportivi la concursurile de triatlon olimpic și cred că aș putea să ies din apă cu primul pluton, dar ar trebui să forțez prea tare și nu știu dacă aș putea ține pasul la bicicletă. Aș prefera să ies din apă cu al doilea pluton, care e undeva la 50 de secunde în spatele primilor”, spune Alex.
Înotul, proba care îl poate propulsa
La Cupa Federației, unde a susținut probele de înot și alergare pentru baremul lotului național, a înotat 750 de metri în 9m16s, cu aproape 15 secunde mai bine decât timpul limită.
“Dacă intram în aceeași serie cu juniorii cred că reușeam să înot mai tare, dar am fost pe culoar cu sportivii de la age group”.
S-a înotat pe patru culoare, câte trei, patru sportivi pe culoar. Alex a înotat cu încă doi sportivi, pe care i-a și ajuns din urmă și depășit (pe mijlocul culoarului).
“Cu unul dintre băieți m-am întâlnit chiar la perete, când trebuia să fac întoarcerea. Mi-a tăiat calea, dar asta a fost…”, spune Alex.
Ca să vă faceți o idee despre nivelul la care se află Alex cu înotul, m-am uitat pe rezultatele unui concurs de triatlon, cupă mondială, care a avut loc în 2016, la Edmonton, și care a fost câștigat de către Jonathan Brownlee. Apropos, sportivii săi preferați din triatlon sunt frații Brownlee.
Cel mai bun timp la înot din acel concurs i-a aparținut slovacului Richard Varga 00:08:17 pe 750 de metri. Jonathan Brownlee a înotat distanța în 00:08:26. Cel mai slab timp la înot a fost al americanului Dylan Sorensen, 00:09:45, care de altfel nu a reușit să termine cursa, fiind ajuns din urmă la ciclism.
Potrivit regulilor internaționale ale acestui sport, ești descalificat dacă la proba de ciclism ești ajuns din urmă de liderul cursei. De obicei proba de ciclism are loc pe un traseu de câțiva kilometri, iar sportivii trebuie să repete acel traseu de mai multe ori. Dacă ai apucat să intri la proba de alergare nu mai contează că ești ajuns din urmă, termini concursul, nu apari cu DNF (did not finished).
Asta este marea problemă a triatloniștilor români în concursurile internaționale, nu prea reușesc să iasă din apă suficient de repede încât să nu fie ajunși din urmă la proba de ciclism, motiv pentru care nu reușesc să termine cursa. Să ne aducem aminte de cursa lui Ciprian Bălănescu, din 2014, de la Mamaia.
Alex este încrezător că poate termina o cupă europeană de triatlon. Este unul dintre obiectivele pe care și le-a propus în 2017, în afară de o clasare cât mai sus la finală mondială de Ironman 70.3, unde vrea să iasă între primii 20 de participanți la categoria sa de vârstă.
Se antrenează cu Alex Ciocan la ciclism
Triatlonul este un sport complex, nu e suficient să fii foarte bun la o singură probă, trebuie să-ți gestionezi resursele cât mai optim, să fii bun în tranziții, să ai o medie finală care să te aducă unde îți dorești.
S-a înțeles cu Alex Ciocan să iasă împreună la antrenamentele de ciclism. Ciocan este fost ciclist de performanță, cu rezultate notabile în cariera sa. L-am văzut în mai multe concursuri de triatlon, la proba de ciclism, unde spulberă concurența, nu-i stă nimeni în cale.
“Am vorbit ca anul acesta să ieșim măcar o dată sau de două ori pe săptămână, să facem brickuri”, spune Alex Toma. Brickurile sunt o combinație de două probe legate între ele, fără pauză, de obicei ciclism-alergare, pentru a obișnui corpul cu trecerea bruscă de la o probă la alta.
“Am ieșit deja de două ori, în decembrie, dar a fost foarte frig. Eram vreo cinci sportivi și a trebuit să tragem pe dreapta să facem flotări, pentru a ne încălzi. Era atât de frig încât atunci când am intrat în București nu mai puteam să schimbăm vitezele și să punem frână, aveam degetele înghețate”, spune el.
Cu ce viteză se merge la ciclism la o cupă europeană? În jur de 40 km/h, poate chiar și mai mult, dacă există un pluton. La concursurile de triatlon olimpic este permis mersul la plasă. “Va trebui să fiu foarte atent să nu rămân în spate după întoarceri, când se accelerează puternic”.
La Ironman Turcia 2016, cursa ce i-a adus calificarea la campionatul mondial, a reușit la ciclism o medie de 38,06 km/h pe 90 km.
Nu are antrenor pentru alergare
“Cam 90% din timp mă antrenez singur”, spune Alex. Anul trecut, la semimaratonul București s-a verificat pentru Turcia și a alergat fără probleme 1h30m.
“Îmi gândesc antrenamentele în funcție de bicicletă, de înot, de cum mă simt. Dacă am într-o zi intervale – fac asta cam o dată pe săptămână – și nu mă simt bine, încerc să schimb, alerg mai ușor sau alerg distanța mai scurtă la intervale”.
Înainte de baremele pentru lotul național s-a antrenat de câteva ori cu trupa lui Ștefan Oprina, în sala de atletism Lia Manoliu. A fost aproape de baremul impus de federație – 17m30s pe 5 km, dar încă mai are de lucrat.
“Am alergat 18 minute pe 5 km. Pentru mine este un timp extraordinar, nu știam că pot să alerg atât de tare. Consider alergarea ca fiind punctul meu slab”.
Cea mai mare problemă, timpul
“Când ajung acasă seara târziu, copiii mă iau de bun și se așteaptă să fiu în formă, să mă joc cu ei”, spune Alex, întrebat cum face față jobului full time pe care îl are și antrenamentelor intensive strecurate în timpul rămas.
“Am parte de înțelegere și din partea managerului clubului BSC, Marius Grigore, dar și din partea colegilor, care mă vor ajuta ca de două ori pe săptămână să nu mai lucrez seară. Voi avea program mai scurt și se va putea odihni sau utiliza pentru un antrenament mai lung”.
E greu să te lupți cu timpul când nu ai prea mult timp la dispoziție, dar Alex Toma face parte din categoria optimiștilor, care nu se lasă ușor intimidați în fața greutăților. Prin urmare, nu irosește timp prețios și se antrenează cât poate de mult.
“La înot am început să cresc volumul, am ajuns undeva la 15 km pe săptămână. La alergare am o medie de 50 km pe săptămână, iar la ciclism, pentru că suntem încă într-o perioadă friguroasă, pedalez în jur de 150 km pe săptămână”, spune el.
Viitorul sună bine, dar n-ar strica și niște sponsori
Este o problemă cu care se confruntă majoritatea triatloniștilor din România: lipsa sponsorilor.
“Îmi doresc să mai atrag sponsori, nu neapărat pentru bani, ci pentru nutriție, echipamente și deplasările pe care le fac la concursuri”, spune Alex.
Anul trecut, pentru Ironman Turcia, a fost ajutat de un părinte, Istvan Besenyei, care l-a pus în legătură cu grupul Sika, firmă care i-a plătit toate cheltuielile legate de deplasare.
CompresSport l-a mai ajutat cu echipamente de compresie, dar altfel a trebuit să se descurce singur până acum.
De curând s-a transferat la Clubul Sportiv Olimpia București, club de stat, și speră acesta-i va asigura trasportul și cazarea cel puțin la competițiile de triatlon din țară.
Campionatul Mondial de Half Ironman – ținta: sub 4h20m
România va avea doi reprezentanți la Campionatul Mondial de Half Ironman, pe Mihai Vigariu și pe Alex Toma. Ce coincidență, Mihai Vigariu a fost unul dintre cei care, în 2015, când de-abia se apucase de triatlon, l-a încurajat să se țină de acest sport, pentru că a văzut în Alex un potențial imens. Nu se cunoșteau prea bine atunci, dar acum sunt prieteni. Vor merge împreună în Statele Unite.
“Vorbim cam o dată la două săptămâni și probabil că ne vom și antrena împreună la ciclism, alături de Alex Ciocan”, spune Alex Toma.
În prima parte a anului se va antrena specific pentru competiții de triatlon olimpic, pentru că vrea să participe la una, două cupe europene, dar pe urmă va crește volumul de antrenamente, pentru ca în marea finală mondială să coboare sub 4h20m.
În România, își dorește o clasare între primii trei sportivi la fiecare cursă la care va participa. Eu cred că 2017 ar putea fi anul lui Alex Toma în triatlonul românesc, pentru că e un sportiv care, deși se antrenează în mare parte singur, a ajuns rapid în top și încă mai are de unde să crească.