Alexandru Diaconu
Alexandru Diaconu

Triatlonistul Alexandru Diaconu se află zilele acestea în Las Vegas, unde va concura în data de 11 septembrie la Marines Ironman World Championship 70.3, mai precis finala campionatului mondial de Ironman 70.3.

70.3 din coadă înseamnă că este vorba de Half Ironman, jumătatea distanţei unui concurs de Ironman. 70.3 semnifică distanţa totală  care trebuie parcursă în cadrul acestui concurs, adică 70,3 mile – 113 km.

Cu alte cuvinte, Alexandru Diaconu va avea de înotat 1,9 km, de pedalat 90 km şi de alergat 21,1 km.

Diaconu s-a calificat în finala din Las Vegas după ce a terminat Ironman 70.3 Austria St. Polsten pe locul 3, la categoria sa de vârstă, 18-24.

Alexandru Diaconu, Ironman 70.3 Austria (sursa: contul personal Facebook)

Diaconu a ajuns în Las Vegas şi a scris primele impresii pe Facebook. A avut un mic şoc încă de când s-a dat jos din avion. Era miezul nopţii şi temperatura era de 32 de grade.

Triatlonistul a participat deja la un antrenament de ciclism pe o parte din traseu.

“Este unul valonat, prin deşert, cu peisaj debusolant, vânt puternic şi temperaturi de peste 40 grade”, spune Alexandru Diaconu.

Sportivul a avut ocazia să-l cunoască pe Jim Felt, fondatorul producătorului de biciclete Felt.

“A rămas plăcut impresionat că sunt susţinut de Felt România şi s-a oferit să mă ajute cu bike fit-ul”, spune Alex, care promite şi alte update-uri din Las Vegas.

Şi câteva poze de la faţa locului.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.