Antoanela Manac - locul 1 cupa continentala Skymkent
Foto: Federația Română de Triatlon

Antoanela Manac a câștigat prima sa competiție internațională de triatlon, în cadrul Shymkent ASTC Triathlon Asian Cup, competiție ce i-a adus puncte ce contează pentru sporirea șanselor de calificare la Jocurile Olimpice 2020 de la Tokyo.

Antoanela Manac - locul 1 cupa continentala Skymkent
Foto: Federația Română de Triatlon

”A fost o cursă solicitantă, cu diferență de nivel atât la traseul de bicicletă, cât și la cel de alergare, unde am alergat cot la cot cu sportiva din Korea, dar finish-ul a făcut diferența dintre noi, eu reușind să trec linia de sosire cu 3 secunde mai repede”, a scris triatlonista pe pagina sa de Facebook.

La startul competiției s-au aliniat 11 sportive, doar 10 au trecut linia de finish. S-a concurat pe distanță olimpică, 1500 metri înot (2 tururi), 40 km ciclism (8 tururi), 9.9 km alergare (4 tururi).

Timpul oficial înregistrat de Antoanela Manac a fost 2:13:15. Detaliat, a făcut 0:20:10 la înot, 0:01:12 în prima tranziție, 1:12:17 la proba de ciclism, 0:00:21 în a doua tranziție și 0:39:17 la proba de alergare.

Pe locul 2 s-a clasat o sportivă din Korea, Yun-Jung Jang, după 2:13:22, iar podiumul a fost completat de către o sportivă care a concurat sub steagul ITU, Arina Shulgina, care a trecut linia de finish după 2:15:27.

Antoanela Manac - podium competitie internationala
Foto: arhivă personală Antoanela Manac

Rezultate complete

Antoanela Manac se află în acest moment pe locul 210 în clasamentul general calculat pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde vor concura top 50 cei mai buni triatloniști și top 50 cele mai bune triatloniste din lume.

Calificarea la Jocurile Olimpice nu necesită neapărat situarea în top 50 clasament. Fiecare țară are alocat un număr de sportivi ce pot participa la Jocurile Olimpice, iar țări precum Anglia, Franța, Germania, Italia sau Spania au mulți sportivi valoroși, care pot îndeplini criteriile de calificare, dar nu pot participa toți pentru că locurile sunt limitate.

În acest fel, există șanse și pentru țări ca România, care nu au neapărat o tradiție în triatlon și care pot califica maximum un sportiv la Jocurile Olimpice.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE