Iarna pe bicicletă e subiectul preferat al multor sfătoși, care vor să ne învețe cum trebuie să mergem cu bicicleta iarna, prin nămeți, pe gheață etc. Nu prea am văzut însă experiențe personale, din care să învăț practic ceva.
Asta pana azi, când am citit postul lui Cristi Gheorghe, despre cum a mers el cu bicicleta de poștaș de la Dristor până în Rahova, pe un viscol aprig. Cristi e la a patra sau a cincea iarnă pe care o înfruntă de pe bicicletă, are deci experiență.
În noaptea de 25 spre 26, și-a luat bicicleta de poștaș, făcută să circuli cu ea pe orice tip de vreme, și a ieșit cu pieptul dezgolit să înfrunte vâjul. Bine, nu chiar dezgolit, dar îmi place tabloul 🙂
Și, în viscol, Cristi a început să viseze un vis frumos:
“E o bicicletă atât de bine gândită, încât mă face de multe ori să-mi doresc să fiu poștaș pe bicicletă într-o țară d-asta normală la cap. Chiar cred că ar fi tare, să zicem așa random Elveția sau Olanda, undeva la țară. Te duci dimineața la muncă, iei geanta cu scrisori și pleci pe o rută cu peisaje din cărți poștale, aceeași în fiecare zi, câțiva ani la rând.
Ajungi să te cunoști cu toată lumea, să le duci și vești bune și vești proaste, să le vezi cățeii și copiii crescând și să te împrietenești cu ei, să te oprești de câte ori vrei tu la pauze de tot felul, după care la sfârșitul zilei să lași geanta, semnezi nu știu ce foaie de drum și pleci cu bicicleta spre casa ta, unde faci ce vrei tu. Grădinărești, îți cultivi plantele preferate, stai în hamac și fumezi, citești, te plimbi cu alte biciclete, te bucuri de animalele din jurul tău, bip bip, ce vrei tu”.
Nu-i rău deloc, Cristi își dorește o viață boemă, lipsită de griji materiale, plină de spiritualitate, high, adică ușoară ca vânticelul de vară, al cărei background muzical să fie zgomotul pedalelor.
Și, brusc, e trezit din această feerie de “aveam vântul turbat direct din față, chiar nu era fun deloc. Îmi venea să-mi bag bip bip în ea de viață minunată de poștaș, să mă opresc și să vomit de la efortul incredibil la care erau supuși plămânii mei macerați în tutun, să leg bicicleta de primul gard care-mi iese-n cale și să iau un taxi ca oamenii normali la cap.”
Nu știu despre voi, dar pe mine m-a amuzat scena descrisă de Cristi.
