Incredibil și tragic: două explozii au avut loc în apropierea liniei de final de la maratonul din Boston, iar bilanţul preliminar este de cel puţin trei morţi şi 144 de răniţi, conform unor surse medicale şi poliţiei, relatează CNN.
Printre morţi se numără şi un copil, alţi opt minori primind îngrijiri medicale. Cel puţin zece persoane rănite au membrele amputate.
Sistemul de telefonie mobilă a fost oprit temporar la Boston pentru a se evita detonarea vreunui dispozitiv exploziv prin telefon. FBI consideră exploziile din Boston atacuri teroriste.
Cele două explozii de la maratonul din Boston au fost cauzate de dispozitive explozive declanşate aproape simultan, la 15-20 de metri distanţă unul de celălalt, a declarat şeful poliţiei din Boston, Ed Davis.
Este impresionant modul în care americanii s-au mobilizat să ajute răniții. S-au repezit să doneze sânge, locuitorii din Boston și-au pus la dispoziție casele pentru găzduire, autoritățile au făcut imediat o linie hotline și multe, multe altele.