Ciprian Balanescu - bicicleta

Ieri, duminică, a avut loc Campionatul Național de Duatlon, ediția 2012, care s-a desfășurat sub egida noii Federații de Triatlon.

Noul (și vechiul) campion național la duatlon al României este Ciprian Bălănescu (CS Ride Competition), care a terminat cele trei probe (10km alergare – 40km bicicleta – 5km alergare) în 1h:52′:54”.

Ciprian a alergat primii 10 km în 29’44”, a parcurs cei 40 de km în 1h05’25”, iar ultimii cinci km i-a parcurs în  17’44”.

Pe locul doi s-a clasat Racz Levente Botond (1:56:55), iar pe locul trei a venit Mihai Baractaru (2:00:04).

Campionatul Național de Duatlon 2012 s-a desfășurat cu 18 sportivi profesioniști la masculin  și cu trei sportive profesioniste, la feminin.

Ivan Nicolae, care începând cu 2012 a trecut la seniori, a fost descalificat. La fel s-a întâmplat și cu Robert Gomoescu și încă alți trei sportivi.

Rezultate Campionatul Național de Duatlon 2012

[table id=88 /]

La feminin, cu doar trei concurente, avem următorul clasament:

  1. Jakab Benke Hajnalka (Master Ski&Bike Club) – 2:27:34 (0:38:20 – 1:2747 – 0:21:26);
  2. Ștefania Ion (Olimpia București) – 2:30:26 (0:45:44 – 1:19:40 – 0:25:00);
  3. Raluca Irimia (CSM Cluj) – 2:32:22 (0:40:53 – 1:28:09 – 0:23:19)

Am mai remarcat și alți câștigători. Spre exemplu, Szabo Norbert a ieșit câștigător, cu două minute avans, la categoria Masculin Junior . La această categorie au participat 15 sportivi.

La amatori, categoria 30-39 de ani, a câștigat Szasz Attila. Aici au participat 20 de sportivi.

Szasz Attila, Campionatul National de Duatlon 2012
Szasz Attila, locul 1 Campionatul National de Duatlon 2012, amatori 30-39 de ani.

Tot la amatori, dar categoria 40+, a câștigat Sandor Boldizsar, cu cinci minute avans față de următorul clasat. La această categorie au participat 14 sportivi.

Acestea sunt faptele, concrete. Nu știu cum a fost atmosfera acolo, căci n-am fost, din păcate. Deocamdată sportivii n-au suflat niciun cuvințel, nici măcar pe paginile lor de Facebook. Dacă citesc acest articol îi invit să comenteze și să povestească cum a fost concursul și cum au prestat ei.

De asemenea, dacă știți de unde pot lua poze de la competiție, please share.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

4 thoughts on “Campionatul Național de Duatlon – rezultate 2012”
  1. A fost un concurs reusit d.p.d.v. organizatoric – s-a vazut experienta MASTER SKI&BIKE!
    Sincer, ma asteptam la incidente majore si chiar accidente la proba de ciclism (cunosc traseul ca-n palma – fiind in orasul meu natal) tinand cont de cele 6-viraje la 90° dintre care 2 de mare viteza! Surpriza au fost cei 3-4 amatori (consacrati, de ex. Mircea Robert, Bruno Janos, Papp Jozsef) inscrisi la ELITE, pe considerente de traseu mai lung / mai potrivit pentru ce se antreneaza anul asta.
    Cele cateva imbunatatiri pentru viitor ar fi:
    – separarea cursei cadetilor, pe considerente de siguranta (au fost destui copii depasiti in mare viteza de juniorii si amatorii de top)
    – educarea/atentionarea/blocarea cetatenilor plimbareti (traversand portiuni cheie din traseul de ciclism) ca se desfasoara concurs pe biciclete, in viteza mare (paradoxal s-au intamplat mici incidente cu asemenea cetateni si la alergare)
    – decongestionarea punctului de alimentare prin organizarea lui exclusiv pe partea necarosabila
    – masurarea mai exacta a traseului de alergare (nu cred ca am alergat in medie 3:31/Km in cei 5Km de inceput… 17:37/5Km ar fi o prea mare imbunatatire a recordului personal actual=18:50). Cel mai probabil tura a avut 920-930m.
    – lungirea turei de ciclism (10 ture au fost greu de numarat pentru unii dintre amatorii de top, iar 20 de catarari la ELITE au fost un adevarat test de forta!)
    – atentionarea/afisarea turei (pe un LCD mare) in care te afli la alergare, prin instalarea unui covor suplimentar 10-20m inaintea incheierii turei si separat de covorul de sosire (instalat pe culoar separat)
    Ce mi-a placut:
    – traseul de ciclism = spectaculos, cu expunere/prin centru (m-am simtit ca la marile curse de MOTOCICLISM VITEZA) 😉
    – prezenta unui sponsor de specialitate (HIGH-5) cu izotonic – o premiera penru CN
    – traseul de alergare (practic dus-intors) cu vizibilitate asupra competitiei
    – atmosfera relaxata (absenta de obicei la cursele cu sportivi legitimati)
    In ce ma priveste, am reusit o cursa buna, fara puncte moarte si cu incheiere relaxata – neavand pe nimeni in apropiere/spate.
    Recunosc ca m-a surprins placut sa ma vad reusind la alergare ritmuri f.bune (3:49/Km), prima tura venind chiar in 3:38/Km! Am dezbatut indelung alegerea bicicletei – http://forum.slowtwitch.com/gforum.cgi?post=3935603; – si a fost bine ca am participat pe Cervélo (31Km/h media). Asta dovedeste ca o bitza de triatlon poate fi rapida si pe trasee tehnice.
    Am alergat primele 3 ture cu Daniel Szatmari, apoi in turele 4-5 m-am distantat, mentinand ritmul de 3:31/tur. La ciclism a fost depasire continua (35min/18Km) cu 2-3 mici exceptii (podiumistii Juniori si poate castigatorul la 20-29).
    Au fost cateva incidente care au “bulversat” competitia la Top-3 amatori, printre care:
    – cazatura lui Attila Szasz (ciocnire la capatul urcarii in tura 3-4, era la 10m in fata mea).
    – un tur in plus rulat la ciclism de catre Daniel Sz. si Joco Pulugor
    Alergarea de incheiere a pornit sub semnul zambetului – e prima oara cand tranzitia-2 ma surprinde pe jumatate descaltat (am apucat sa scot piciorul doar din pantoful drept pe bicicleta) asa ca am alergat spre/prin tarc jumatate descult/incaltat! 😉
    Am incheiat cu o alergare buna 7:18/1.85Km fara nevoia de a sprinta.
    Momentul final de tinut minte a fost premierea cu Dl. Nanulescu A. si … imbracarea tricoului de Campion National +40ani! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.