Casca ciclism LIDL - vedere laterala

Casca de biciclist ar trebui să fie obligatorie și dacă aș avea puterea necesară, aș impune acest lucru și în plan legislativ, cu amenzi usturătoare.

Nu se știe niciodată de unde sare iepurele, oricât de sigur/sigură ai fi. Am auzit pe mulți care au spus că nu ar purta cască de biciclist nici în ruptul capului, pentru că ar arăta caraghios. Mie mi se pare o mare prostie să gândești așa, dar fiecare face ce crede, până la urmă noi înșine suntem responsabili pentru siguranța noastră.

Spre exemplu, în Marea Britanie, un adolescent în vârstă de 16 ani se află în comă, după ce a fost accidentat de o mașină în timp ce era pe bicicletă. Nu purta casca de biciclist. De fapt, nu purta niciodată cască de biciclist pentru că – uitați aici motiv – își strica freza făcută cu gel.

Dacă ar fi avut cască de biciclist, au spus doctorii, leziunile produse creierului n-ar fi fost așa de mari, poate că nici n-ar fi fost în comă.

Dacă nu ai cască de biciclist încă, nu mai sta pe gânduri, cumpără-ți una acum. Există pe piață produse pentru toate buzunarele, de la foarte ieftine (15 euro), la foarte scumpe (250 de euro). Sau poți să-ți cumperi o cască de biciclist de la Lidl, atunci când au promoție specifică.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

20 thoughts on “Casca de biciclist, obligatorie în trafic”
  1. Ce viteza are o motociclteta si ce viteza are o bicicleta? O analogie nepotrivita.

  2. Eu zic să facem o petiție în urma căreia motocicliștii să nu mai fie obligați să poarte cască. Ei de ce nu au dreptul să-și flutere pletele în vânt?

  3. si treaba asta mi se pare o aberatie. de ce trebuie sa mi se impuna ce sa fac cu sanatatea mea? poate eu nu vreau sa port centura de frica sa nu mor strangulat in cazul unui accident . ( cunosc un caz)

  4. Și da, uneori casca poate face diferența dintre viață și moarte – asta pentru cei care susțin că purtarea căștii este o tâmpenie.

  5. Titlul articolului este ostentativ nepotrivit…. când îl citești, prima idee este cum că se modifică sau s-a modificat legislația. Ca să intri pe el și să constați că de fapt începe cu ”ar trebui”. Eu port casca permanent și o recomand tuturor. Dar mai degrabă aș pune cu titlu de obligativitate respectarea Codului Rutier de către bicicliști. Că poartă sau nu cască, e fix problema lor personală! Dar că nu respectă Codul Rutier, e problema noastră, a tuturor.

  6. Nimic nu suna mai descurajator pentru un incepator decat ca activitatea de care tocmai s-a apucat este periculoasa: “Vrei bicicleta? Trebuie casca!”

    In al doilea rand, utilizarea castii NU rezolva problema “incepatorilor”: castile de biciclete nu ofera protectie magica in trafic, biciclistii tot trebuie sa invete cum sa se comporte in trafic!

    In al treilea rand, eu, ca biciclist ne-incepator si major, consider ca e dreptul meu sa aleg daca si ce masuri de protectie sa folosesc pe bicicleta.

    Nu vrei sa te mai gandesti putin la problema asta?

  7. Purtarea căștii de protecție în trafic NU este o tâmpenie. Eu am avut parte de cinci accidente până acum și de fiecare dată am avut cască de bicicletă. Nu vreau să-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă nu eram protejat.

  8. Sunt de acord, nu poți generaliza plecând de la un caz izolat. Dar aici a fost doar un exemplu, sunt mult mai multe cazuri de bicicliști accidentați care nu purtau cască de protecție.

    Toată lumea strigă sus și tare că mersul pe bicicletă trebuie încurajat. Cine are nevoie de încurajare? Oare nu tocmai acel biciclist care este începător, care nu prea merge pe bicicletă și căruia îi este frică,practic, să se avânte pe două roți pe carosabil? Oare nu tocmai această categorie de bicicliști are cea mai mare nevoie de cască de protecție?

  9. N-am de ce să-mi fie rușine. Eu interzic copiilor mei, spre exemplu, să meargă pe bicicletă fără cască. Tot așa, extins, ar putea fi implementată o astfel de restricție, cel puțin pentru situațiile în care te afli în afara localității. Dar astea sunt nuanțe.

  10. Este cel mai negativ articol pe care l-am citit in ultima vreme pe teme biciclistice. E clar ca autorul este atat de putin informat in domeniu, ca nu are rost sa incerc sa ii explic aici in ceva comentarii de ce este o opinie eronata si profund anti-biciclistica, Poate va face el un efort de documentare si dupa niste lecturi serioase se va rusina de propria opinie actuala. Si poate sa intreaba de ce si Federatia Europeana a Biciclistilor si toate organiatiile biciclistice nationale din Europa si din cate stiu din toata lumea se opun ferm instituirii obligativitatii purtarii castii si ce consecinte negative au fost in putinele cazuri din lume in care s-a impus obligativitate…. Trist sa citesc ca asa ceva poate veni de la cineva care se considera biciclisti informat… dr.TRadu Mititean – presedinte – Federatia Biciclistilor din Romania

  11. Nu te poti apuca sa faci legislatie pentru toti pornind de la un caz izolat. Daca tot a fost accidentat de o masina (duba, de fapt), de ce nu, de exemplu, sa se interzica masinile?

    Suna aberant? Poate ca este, dar la fel de aberant este sa impui masuri arbitrare doar ca sa te simti tu mai bine.

    Casca obligatorie nu incurajeaza mersul pe bicicleta. Oare de ce nu este obligatorie casca in aproape niciun oras din Europa? [este obligatorie in Malta, in Spania in afara orasului, si in Suedia, Slovenia si Cehia pentru pana la 15 ani] Oare in Europa nu se intampla accidente cu biciclisti? In Marea Britanie numarul biciclistilor raniti creste de la an la an, si uite ca nu s-a gasit suficient sprijin pentru obligativitate.Oare nu a studiat nimeni fenomenul!?

    Ba da, exista multe studii (si foarte multa maculatura) pe subiect, dar oricum te-ai uita la date, obligativitatea castii nu simplifica lucrurile.

  12. O tampenie cu purtarea castii in trafic (mi se par hilari cei cu echipament complet prin parc 🙂 ). Daca te loveste cineva in trafic o casca nu te ajuta cu mare lucru in special una ieftina. Cine incerca sa faca o comparatie cu orice alt vehicul cu 2 sau 4 roti nu intelege deloc fenomenul.

  13. Eu nu sunt de acord cu asta. Nu cred ca a face casca obligatorie la ceva ajuta in vreun fel. Toate studiile au aratat o scadere a numarului de biciclisti si in plus simt pe pielea mea cu soferii trec mai aproape de mine cand port casca.
    Din punctul meu de vedere orice restrictionare in vreun fel sau altul a mersului pe bicicleta nu va aduce vreun lucru bun. Lasa-ma sa decid eu pentru mine daca vreau sa port casca. Explica-mi de ce ar trebui sa o port, convinge-ma sa o fac , dar nu ma obliga. In momentul in care o sa incep sa am prea multe reglementari ca ciclist, o sa las bicicleta acasa si o sa merg cu masina in oras. Poate oi fi eu singurul care gandesc asa si atunci o sa fie bine, dar in momentul in care vad legea aia sigur va fi cu o masina mai mult pe strada.

  14. Ar trebui să fie obligatorie în afara localităților. În localități greu se poate impune o astfel de măsură: sunt foarte multe categorii de bicicliști, unii ies doar prin parcuri, alții doar la piață prin spatele blocului, alții merg pe trotuar etc. Iar la sate, unde bicicleta e foarte răspândită, cine i-ar obliga pe oameni să-și cumpere cască? Mai ales că în localități se pot lua și alte măsuri de protecție: benzi speciale, educația participanților la trafic etc.

    Pe de altă parte, în afara localității, unde riscul este maxim datorită vitezelor mari, ar putea fi impusă.

    În ziua de azi, nu doar noi înșine suntem responsabili de propria sănătate. Dacă ajungi la spital, cine plătește pentru spitalizare și tratament: cumva statul?

  15. ” până la urmă noi înșine suntem responsabili pentru siguranța noastră. ” si atunci de ce ar trebui sa fiu obligat sa port casca?

  16. In primul rand sunt de acord ca casca te poate ajuta in cazul unui accident si o port mereu in trafic. Doar uneori o mai uit din graba acasa :-p

    In ce priveste obligativitatea stiu ca vazusem undeva ca au fost mai multe studii si nu s-a observat o scaderere a cazurilor de leziuni craniene la biciclisti in statele cu obligativitate de a purta casca.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.