Cicliştii din România  nu au perfomanţe notabile la nivel internaţional.  Este un fapt pe care trebuie să-l acceptăm,  n-avem ce-i face.

Eu cred că nu suntem pe harta mondială a ciclismului profesionist şi din cauza faptului că,  ca mai în  toate ramurile sportive din România, autorităţile nu se implică suficient, nu organizează suficiente concursuri,  nu trimit sportivii la concursuri internaţionale, să adune puncte etc etc. Cu alte cuvinte, nu sunt bani.

Şi totuşi, în aceste condiţii de restrişte financiară, cât costa finanţarea unei echipe de ciclişti de  performanţă în  România? Că doar trebuie  să aibă şi sportivii biciclete, echipament, să se antreneze, să doarmă la hotel când pleacă în delegaţie etc.

Anghel Marius, sponsor la diverse competiţii de ciclism  în România, deci om cu o oarecare experienţă în acest subiect, spune că o echipă de 10 ciclişti de mountain bike costă aproximativ 100.000 de euro pe an.

În  cei 10.000 de euro de ciclist pe an intră şi mecanicii, şi antrenorii,  a declarat Anghel Marius pentru Biciclistul.ro.

El a spus că preţul bicicletei este calculat la aproximativ 4.000 de euro.

Aceste cifre se vehiculează la nivelul unei echipe obişnuite de ciclism. O echipă precum Dinamo, care are ca sponsor producătorul de biciclete Giant, probabil că are un buget mult mai generos. O să  încerc să iau legătură cu cineva de la ei să-mi confirme sau infirme acest lucru.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

2 thoughts on “Cât costă sponsorizarea unei echipe de ciclişti”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.