Prima întrebare pe care mi-am pus-o după ce am consultat clasamentul campionatului național de ciclism șosea a fost chiar cea din titlu: “Ce relevanță are campionatul național de amatori la ciclism?”.
De ce pun această întrebare? Păi, uitați-vă pe clasament, sunt în total 34 de concurenți, împărțiți la toate categoriile! De ce-i spunem campionat național?, pentru că este evicent că nu reprezintă un eșantion național de cicliști, ci o tristă realitate.
Nu mă interesează de cine a fost organizat, cu girul cui, în ce oraș și pe ce traseu, dar până și Maratonul Iepurașilor, concurs pentru copii pe care l-am organizat o singură dată, din pripă, a avut peste 100 de concurenți!
Luați ca referință orice concurs de mountain bike din România și nu cred că veți găsi vreunul cu atât de puțini concurenți amatori (că cei de la Elite știu că-i numărăm pe degete).
Prin urmare, de ce și pentru cine a fost organizat Campionatul Național de Șosea Amatori Fond?