Am făcut-o din nou. Am apăsat butonul de înscriere. Este oficial: în martie 2026, mă voi întoarce în inima Toscanei pentru a doua mea întâlnire cu Chianti Ultra Trail. De data aceasta, însă, nu voi mai merge să fac cunoștință cu un “Monstru”, ci să dansez cu un vechi prieten care m-a învățat câteva lecții dure.
Retrospectiva 2025: botezul de foc (și noroi)
Ediția din 2025 a fost primul meu ultra-maraton. O provocare pe care o priveam cu respect și teamă: 75.5 kilometri cu 3.200 de metri diferență de nivel. Am trecut linia de finish în 10 ore și 26 de minute, supraviețuind unui traseu transformat într-o mare de noroi de ploile torențiale.
Privind înapoi, cursa a fost exact cum am descris-o atunci: “grea”. Nu a fost o experiență înălțătoare, ci o luptă constantă. O luptă cu noroiul care fura echilibrul, cu oboseala care încețoșa mintea și, mai ales, o luptă cu propriile mele greșeli de începător.
Momentul de cotitură a fost, fără îndoială, cel în care “mi-a picat pianul”. Pe la kilometrul 40, corpul meu a început să respingă gelurile energizante, iar rezervorul s-a golit brusc. Am intrat pe modul de supraviețuire, înaintând șontâc-șontâc, frustrat și conștient că obiectivul meu de a termina sub 10 ore se îndepărta cu fiecare pas greoi. A fost o cursă de uzură, marcată de pauze lungi și ineficiente la punctele de alimentare și de o căzătură care mi-a lăsat un “suvenir” dureros în picior.
Am terminat, am luat medalia, dar am plecat de acolo cu sentimentul că se putea mult mai bine. Și, cel mai important, am plecat cu o listă clară de lecții.
Învățămintele pe care le voi aplica în 2026
Dacă 2025 a fost despre supraviețuire, 2026 trebuie să fie despre strategie și execuție. Iată ce trebuie să schimb, pe baza durei experiențe anterioare:
- Nutriția este regina. Am învățat pe propria piele că “no gel, no țel“. Anul acesta, antrenamentul nutrițional va fi la fel de important ca cel fizic. Voi testa și voi obișnui corpul cu un aport caloric constant în timpul efortului, pentru a evita cu orice preț apariția inoportună a “pianului”. Planul de alimentare va fi la fel de riguros ca planul de antrenament.
- Să mă grăbesc încet. Marea greșeală din 2025 a fost că m-am lăsat dus de valul de la start. Am consumat energie prețioasă în prima parte, depășind alți concurenți, când ar fi trebuit să o conserv. În 2026, voi aborda startul cu calm, menținând un ritm confortabil și controlat. Energia de care voi avea nevoie pe ultima și cea mai grea urcare, după kilometrul 50, trebuie păstrată cu sfințenie.
- Eficiența în pauze. Am pierdut peste 40 de minute în opriri. Timp prețios irosit pe bâjbâială cu bidoanele, pastile de hidratare și echipament. Pentru 2026, voi exersa aceste mișcări. Fiecare oprire trebuie să fie rapidă, precisă și eficientă. Intru, alimentez, umplu, ies. Fără ezitări.
- Atenția la detalii. De la un șiret legat prea strâns care mi-a sugrumat glezna, până la lipsa de concentrare care a dus la o căzătură, am învățat că pe o distanță atât de lungă, micile detalii se acumulează. Anul viitor, voi acorda o atenție sporită acestor aspecte: verificarea constantă a confortului echipamentului și menținerea concentrării pe porțiunile tehnice, indiferent de nivelul de oboseală.
Așadar, mă întorc în Toscana. Nu pentru a șterge amintirea cursei din 2025, ci pentru a o onora, aplicând tot ce m-a învățat. Obiectivul nu este doar un timp mai bun pe ceas, ci o cursă mai inteligentă, mai controlată și, sper eu, o experiență în care să pot ridica privirea și să mă bucur mai mult de peisajul legendar din Chianti. Drumul până în martie 2026 este lung, dar acum am o hartă. Ne vedem la start!