Fără Asfalt 2021 a fost anulat, din păcate, din cauza restricțiilor impuse de pandemie . Concursul de triatlon din stațiunea 2Mai nu va exista, însă ”pentru cei care s-au antrenat și vor să vadă cum este la Fără Asfalt, vom organiza în zilele de 4, 5 și 6 iunie ture ghidate pe traseul concursului, în grupe de câte 10 persoane”, au spus reprezentanții competiției.
Turele vor fi necompetiționale, iar grupele vor fi formate în funcție de nivelul de pregătire al participanților, simulând astfel condițiile unei competiții.
Înscrierile se fac prin intermediul formularului de pe site, iar taxa de participare, căci va exista și așa ceva, este considerată donație și este în valoare de 100 lei.
Ultima ediție a Fără Asfalt a avut loc în 2019.
Până una, alta, Fără Asfalt organizează o serie de antrenamente pentru începători, prin intermediul 3atlon.ro, unde sunt publicate planuri concepute de către Mihai Baractaru, Sorin Boriceanu și Ciprian Bălănescu.