În timp ce copiii mei urcau pe podium la Road Grand Tour – Kids Edition, eu alergam în pădure, la Băneasa Trail Run, ediția de primăvară. Eu n-am prins niciun loc pe podium și nu mi-am bătut niciun record personal, dar am făcut o cursă de care sunt mai mult decât mulțumit.
Proba de semimaraton a fost câștigată categoric de către Florin Munteanu, după 01:17:03, la distanță de aproape șapte minute de ocupantul locului doi (01:23:57), Ionuț Marian Purcea. Ultima treaptă a podiumului a fost luată de Igor Țimbalari, care a trecut linia de finiș după 01:25:27. Rezultatele complete le puteți studia aici.
Să lăsăm deoparte acești timpi SF, la care cel mai probabil că eu nu voi ajunge niciodată, și să vorbim de rezultate mai pământene. Cum spuneam, am făcut o cursă de care sunt mulțumit. M-am clasat pe locul 46 la nivel general, din 308 concurenți care au alergat la proba de semimaraton. Am alergat cei 21 de km după 01:47:11, ceea ce înseamnă că am avut o medie de 05’06”/km.
Florin Munteanu, cel care a câștigat și ediția din iarnă, și-a îmbunătățit timpul cu două minute, iar la mine lucrurile stau mai bine. În iarnă am parcurs traseul după 1:56:15, deci am o îmbunătățire de aproape nouă minute.
Duminică am sosit la o diferență de 30 de minute față de câștigător, dar nu-mi pasă, pentru că m-am simțit bine pe traseu și sunt mulțumit de ritmul meu, ținând cont că am alergat pe un teren offroad. Chiar dacă a plouat în perioada asta, n-am avut parte de noroi, au fost doar câteva porțiuni cu bălți, ici și colo, dar puteau fi ocolite. În rest, am alergat pe pământ moale și pe covor de frunze, am avut câteva trunchiuri prăbușite, pe care le-am sărit și care m-au scos puțin din ritm, dar în același timp mi-au mai dezmorțit picioarele. M-au deranjat crengile copacilor, de care m-am tot lovit de-a lungul traseului. A venit primăvara, a plouat mult, iar vegetația a explodat, pur și simplu. Am fost nevoit să mă aplec în alergare de nenumărate ori pentru a mă feri de crengi și mă mir că n-am venit deloc în nas. De asemenea, sunt bucuros că nu m-am accidentat, n-am călcat strâmb, nu m-am împiedicat și n-am avut crampe.
Startul s-a dat din fața restaurantului Casa Albă și înainte de intrarea în pădure am alergat în jur de 650 de metri pe aleea care înconjoară parcul de acolo. Organizatorii au avut o idee foarte bună să includă în traseu această buclă, pentru că am avut loc și timp să ne dispersăm, fiecare după posibilitățile și intențiile lui.
Am luat un start temperat, fără să mă avânt prea tare, așa cum mi se întâmplă de obicei la concursurile de alergare. N-avea rost să câștig câteva secunde în primii doi, trei kilometri, pentru ca mai apoi să clachez când îmi era lumea mai dragă. De obicei mă ia valul și, sub imperiul adrenalinei, încep să alerg într-un ritm mult prea alert, cu care nu sunt obișnuit nici la antrenamente. Strategia mea a fost să alerg cu o viteză constantă (și mi-a reușit), fără să forțez și, dacă mai puteam la sfârșit, parcurg ultimii kilometri cu negativ split. Nu mi-a ieșit, pentru că în ultimii trei, patru kilometri am simțit cum mi se scurge energia din picioare și de parcă aveam atârnate de ele niște bolovani.
M-am oprit la toate cele trei puncte de alimentare (km 7, km km 13,9 și km 17,5), unde am băut câte două, trei pahare de izotonic. De obicei îmi iau cu mine o sticlă de jumătate de litru, cu soluție preparată de mine. De data asta n-am vrut să alerg cu nimic în mână, mi-am dorit să fiu cât mai puțin incomodat. Aveam la minge și un gel, dar am uitat să-l iau, iar când m-am trezit eu era prea târziu, trecusem deja de km 15 și nu mai avea niciun rost să-l iau.
Pe traseu mi-am dat seama că m-am poziționat corect la start, pentru că am fost depășit de foarte puțini concurenți. Am depășit și eu câțiva, dar în rest a fost liniște în jurul meu. Am avut câteva segmente de traseu în care am alergat singur. Nu se vedea nimeni în față, nu simțeam pe nimeni în spate. În ultmii patru, cinci kilometri am început să ajung din urmă concurenți care alergau la proba de 10 km. Foarte mulți dintre ei mergeau, păreau terminați fizic și aveau niște expresii triste, melancolice :).
Nu cred că trecuse o oră de când terminasem concursul, moment în care a început ploaia. Am avut însă timp să mănânc o porție delicioasă de mămăliguță cu pește, să beau vreo trei beri fără alcool și să mă schimb. Venisem cu bicicleta, trebuia să mă întorc cu bicicleta. N-am mai stat prea mult pe-acolo, dar tot m-a prins ploaia pe drum.
