Federația Română de Ciclism a anunțat că în sezonul 2016 va fi organizată prima ediție a Cupei României la Șosea pentru Copii, în parteneriat cu Asociația Județeană de Ciclism Prahova și Clubul Intersport Miercurea Ciuc.
Competiția va fi alcătuită din opt curse:
- Road Grand Tour Kids I, București, 23 aprilie 2016
- Junior Cup I, Miercurea Ciuc, 14 mai 2016
- Junior Cup II, Miercurea Ciuc, 15 mai 2016
- Road Grand Tour Infernul Muntelui, Sinaia, 18 iunie
- Road Grand Tour Kids Ploiești, Ploiești, 3 iulie
- Junior Cup III, Miercurea Ciuc, 6 august
- Junior Cup IV, Miercurea Ciuc, 7 august
- Road Grand Tour Kids II, București, 17 septembrie
Etapele 1, 2, 4, 5, 6 și 8 vor fi întreceri de fond (start în bloc, stabilirea clasamentului în ordinea sosirii concurenților), iar etapele 3 și 7 vor fi întreceri de contratimp individual (start individual, câte unul, stabilirea clasamentului urmând să se facă în ordinea valorică a timpului înregistrat pentru parcurgerea traseului). Celelalte prevederi ale cursei, precum și modul de punctare și alte detalii pot fi consultate citind regulamentul oficial al competiției.
Vârstele de grupă:
- Copii D2: 5-6 ani
- Copii D1: 7-8 ani
- Copii C: 9-10 ani
- Copii B: 11-12 ani
- Copii A: 13-14 ani