Azi am râs în hohote. Eram cu bicicleta tractor în drum spre serviciu. M-am abătut de la drumul iniţial să rezolv nişte treburi administrative.
La un moment dat a trebuit să circul puţin şi pe trotuar. Doamne, e crimă! Nu ştiu cum pot unii biciclişti să circule exclusiv pe trotuar!?!
În fine, cred că eram o apariţie fioroasă, căci îndată ce intram în câmpul vizual al cuiva urma o tresărire nervoasă şi o eliberare a potecii virtuale pe care rulam. La fel şi cu babele care m-au făcut să râd.
Imaginea a fost cam aşa: două babe, cocârjate, mici de statură, din alea cu baticuri pe cap, cărau o sacoşă ce părea a fi foarte grea. Fiecare dintre ele se ţinea de câte un mâner. Amândouă mergeau împleticit, cu privirea în pământ şi se ciorovăiau.
Nu m-au văzut decât în momentul în care mintea lor le-a spus alarmată că este ultima clipă. Şi, în acea clipă de alarmă maximă, de panică să nu fie călcate sau să nu scape sacoşa din mână, una s-a dus în stânga, cealalată s-a dus în dreapta, iar eu mă îndreptam fatalist spre încărcătura lor, în timp ce doamnele în etate trăgeau panicate una de alta, fiecare în direcţia ei.
Mi s-au părut amuzante, cum una trăgea hăis, una trăgea cea şi niciuna dintre ele nu vroia să renunţe. Am pus frână, iar ele au început să se certe una pe cealalată:
Cum dragă n-ai văzut bicicleta? Trebuia să vezi bicicleta? Vrei să ne calce?
smechere babele, eu zic ca voiau altceva 😀