Etapa a 12-a va rămâne cu siguranță în istoria celor mai inedite din Turul Franței. Ceea ce s-a întâmplat astăzi nu are precedent și nimeni n-ar fi ghicit în veci care va fi deznodământul.
Încă nu-mi revin. Chris Froome, liderul cursei, a fost forțat să-și abandoneze bicicleta, ce zăcea strivită pe caldarâm, și a luat-o efectiv la fugă pe Mont Ventoux!
https://youtu.be/eqQAeyu4G0U
Froome, Richier Porte (BMC) și Bauke Mollema (Trek-Segafredo) își distanțaseră în mod clar concurenții în ultimul kilometru al cursei. Quintana era în spate, neputincios, când o motocicletă cu cameraman a fost oprită brusc de mulțimea disperată să-i vadă pe cicliști cât mai de-aproape, iar Porte a intrat direct în ea. A urmat Froome și ultimul Mollema. Cel din urmă a ieșit ușor din clinci, dar bicicleta lui Froome a fost pur și simplu zdrobită de o altă motocicletă, care se afla în urma sa în momentul accidentului.
Fără echipa de suport lângă el, aflată la cinci minute în spate, britanicul a luat-o la fugă disperat, către finish. A alergat cel puțin 100 de metri, până când a primit o bicicletă de la mașina neutră de suport. N-a fost bună și a fost nevoit să aștepte mașina echipei Sky. Când s-a urcat pe bicicletă Froome mai avea 500 de metri până la finish, dar pierduse mult timp și a trecut linia de sosire la 1:14 în spatele lui Quintana și la 1:40 în spatele lui Mollema.
Arbitrii cursei i-au dat însă lui Froome același timp ca al lui Mollema, 5:05 în spatele lui De Gendt, câștigătorul etapei, un timp mai bun cu 19 secunde decât cel înregistrat de Quintana.
Dacă nu ar fi fost operată această modificare, tricoul galben ar fi fost Adam Yates, cu Mollema la nouă secunde și pe trei ar fi fost Quintana la 14 secunde, iar Froome s-ar fi aflat pe poziția a șasea, la 53 de secunde de lider. Dar așa, Froome îl conduce pe Yates cu 47 de secunde și pe Quintana cu 0:01:01.