Ivan Stevic - castiga Turul Serbiei 2013

Rutierul Ivan Stevic a câştigat, duminică, Turul Serbiei, iar echipa sa, Tuşnad Cycling Team, s-a clasat pe primul loc în această competiţie.

Ciclistul, care a mai câștigat această competiție și în 2011, a avut o evoluţie constantă care i-a permis să păstreze tricoul galben timp de două zile consecutiv.

Tuşnad Cycling Team a câștigat primul tur în afara ţării.

Tusnad Cycling Team  castiga Turul Serbiei

În etapa a 6-a, cea de duminică, desfăşurată pe un traseu de 127,7 kilometri, între Mitrovica şi Belgrad, Ivan Stevic s-a clasat pe locul cinci.

”Cred că este cea mai mare victorie a echipei de la înfiinţarea ei, fiind primul tur pe care îl castigăm în afara ţării. A fost un pluton foarte compact, cursa fiind îngreunată de faptul că au avut voie să concureze numai cinci ciclişti pe echipă şi a fost aproape imposibil de controlat. Am primit puţin ajutor şi din partea echipei naţionale a Serbiei, ţinând cont că Ivan Stevic este din această ţară. În afara de Stevic, care merită toate laudele, vreau să-i evidenţiez şi pe Carrasco şi Ciobanu care au lucrat foarte mult pentru echipă. Consider că doar prin devotamentul cicliştilor faţă de echipă am reuşit să păstrăm două zile la rând tricoul galben şi am câştigat această cursă, la care au participat 25 de echipe, reprezentând 18 naţiuni”, a declarat Eduard Novak, liderul echipei și, în același timp, șeful Federației Române de Ciclism.

Ivan Stevic - tricoul galben Turul Serbiei

Cea de-a 53 ediţie a Turului Serbiei s-a desfăşurat pe un traseu total de 840 km, împărţiţi în şase etape, la start fiind prezenţi peste 125 de ciclişti din 25 de echipe.

By Emilian Nedelcu

Editor Biciclistul.ro | emilian.nedelcu@gmail.com | 0724.479.508 | FACEBOOK | | YOUTUBE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.